Cât veți plăti la sănătate în 2017 dacă nu obțineți niciun venit

Românii care nu obțin venituri în 2017 pot opta pentru plata lunară a contribuției la sănătate (CASS) sau doar atunci când au nevoie de servicii medicale. De la 1 februarie 2017 va crește cuantumul contribuției, astfel că am calculat cât trebuie achitat, pentru tot anul curent, pentru serviciile medicale, indiferent de modalitatea de plată aleasă, potrivit Avocatnet.ro.
În situația în care persoanele menționate optează pentru varianta plății contribuției de asigurări sociale de sănătate doar la momentul la care vor apela la serviciile medicale din sistemul public, acestea vor avea de achitat echivalentul a 5,5% din șapte salarii minime pe economie, adică suma de 481,25 lei (contribuția lunară de 68,75 lei x 7). Contribuția în valoare de 481,25 lei este valabilă doar până la sfârșitul lunii ianuarie 2017.
Începând cu februarie 2017, cetățenii care vor să se asigure la sănătate vor avea mai mult de plătit. Asta deoarece CASS se calculează prin raportare la salariul minim brut garantat pe țară, iar acesta va crește luna următoare la 1.450 de lei (față de 1.250 de lei, cât este în prezent). Prin urmare, din februarie 2017, cuantumul contribuției va fi 558,25 lei (contribuția lunară de 79.75 lei x 7).
Plata lunară a contribuției la sănătate
Cei care aleg varianta plății lunare trebuie să achite contribuția la sănătate în procent de 5,5% din salariul minim brut pe o perioadă de cel puțin 12 luni consecutive, începând cu luna în care se depune declarația de înregistrare în evidența persoanelor fizice care nu realizează venituri.
Având în vedere că salariul minim brut pe economie este, în prezent, de 1.250 de lei, contribuția lunară este de 68,75 lei/lună, însă doar pentru luna ianuarie 2017. De luna viitoare, ca urmare a creșterii salariului minim la 1.450 de lei, va crește si contribuția la sănătate. Deci, din februarie 2017, suma ce trebuie plătită lunar pentru CASS va fi de 79,75 lei (adică 957 de lei/12 luni).
Așadar, o persoană care vrea să achite CASS lunar pentru tot anul 2017 are de scos din buzunar 946 de lei (68,75 lei pentru luna curentă și 79,75 lei pentru următoarele 11 luni).
Termenul limită până la care persoanele menționate trebuie să își achite taxa este data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuția. Înainte de această modificare a Codului fiscal, plata CASS trebuia efectuată trimestrial, până în data de 25 a fiecărei luni din trimestru.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)