Chile interzice dulciurile cu jucării-momeală

O legislație alimentară strictă a intrat de luni în vigoare în Chile pentru a lupta împotriva obezității.
Producătorii vor fi obligați să precizeze pe etichete conținutul de zahăr sau de grăsimi săturate și se interzice, printre altele, vânzarea în școli de produse ce dăunează sănătății iar produsele nu vor mai putea fi însoțite de o jucărie-momeala, precum Kinder Surprise sau ''Happy meal" de la McDonald's, relatează AFP preluată de Agerpres.
Legea care a intrat în vigoare luni a avut nevoie de cinci ani pentru a fi votată, plus patru ani pentru a da timp industriei agroalimentare, care a făcut un lobby intens, să se adapteze. În prezent peste 60% dintre chilieni (și o treime dintre copii cu vârste de sub 6 ani) sunt supraponderali.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)