Cum arată noua adeverință necesară copiilor la înscrierea la școli. Ce vaccinuri trebuie completate în fișa de vaccinare
Așa cum au anunțat, Ministrul Învățământului și Ministrul Sănătății s-au pus de acord din punct de vedere birocratic și au emis mult așteptata adeverință medicală ce înlocuiește analizele cerute la înscrierea copiilor în gradinițe sau școli. Aceasta conține trei pagini, reprezentând avizul epidemologic, adeverința medicală propriu-zisă și fișa de vaccinări a copilului, informează Monitorul de Vrancea.
Adeverința va fi completată de medicul de familie și va fi necesară oricărui copil care intră într-un nou ciclu de învățământ, adică în grupa 0, clasa I, clasa a V-a și clasa a IX-a.
Noile formulare au fost transmise medicilor de familie și medicilor școlari de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică din fiecare județ, medicii având obligativitatea de a emite numai acest tip de document pentru înscrierea copiilor în noul ciclu de învățământ.
În rubricile din noile formulare se va specifica pe lângă numele și prenumele copilului, și dacă acesta suferă de astm bronșic, otită sau alte afecțiuni, precum și greutatea sau înălțimea. Copiilor peste trei ani va trebui să li se măsoare tensiunea arterială.
Tot în aceste formulare medicul de familie va face și recomandările legate de activitatea fizică sau acuitatea vizuală. Ordinul de Ministru 1002/5057/2015 reglementează îndatoririle medicilor de familie cu privire la aceste adeverințe.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea
A murit preotul de la Palatul Cotroceni. Arhimandritul Irineu Dogaru, fostul duhovnic al SPP, s-a luptat cu o boală nemiloasă
RECOMANDARE CONTROVERSATĂ. Dr. Geert Vanden Bossche: Iată ce aș face dacă aș fi vaccinat împotriva Covid-19
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Primul pas spre eutansie legală în România? O lege ciudată a trecut de Senat: ”Terapia Durerii”!
Timp de 15 ani, copii din Marea Britanie au fost folosiți drept ”cobai” în studii clinice care foloseau sânge infectat cu hepatita C și HIV. Anchetă BBC
Recomandările noastre
Secțiuni: Sănătate
Subiecte: Când începe anul şcolar
Organizații: Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)