Așa cum foarte bine sublinia prietenul meu, doctorul Constantin Cucu, într-un articol de ieri, "unul dintre lucrurile cele mai parșive pe care le poate face un politician (fie el un politician mai mic și mai nereprezentativ, cum este domnul Voiculescu, actualul ministru al sănătății) este acela de a amesteca chestii bune și chestii rele într-un act normativ care urmează a fi votat sau aprobat cu toate acestea la grămadă." 

Exact! În asta constă ticăloșia: vopsești o ordonanță de urgență cu principii frumoase, cu "la vară o să fie cald", cu prevederi logice, benefice (cum ar fi transparența, reforma, publicarea proiectelor de management ale candidaților, unele aspecte legate de incompatibilitate etc.) pentru a impresiona sufletele candide din presă (una dintre reacțiile hilare prin patetism apare în fotografia din primul comentariu), dar strecori și porcării inacceptabile (le vom trece în revistă în cele ce urmează). Scopul: acapararea managementului spitalicesc și oferirea lui pe tavă unor companii care sunt de mult în așteptare. Același fenomen care s-a încercat (deocamdată fără succes) cu SMURD-ul și cu piața asigurărilor de sănătate. De asta a fost adus Vlăduț, ce să facem?

1. Mai întâi să stabilim despre ce vorbim.Prima remarcă se referă la o confuzie edificatoare pentru priceperea presei noastre de astăzi: Prevederea ca un manager de spital să fie cadru universitar de predare sau medic primar este în prezent valabilă numai pentru spitalele universitare. Cu alte cuvinte, ea operează la Cluj, Iași etc., dar nu la Codlea, Huși, Tulcea...

2. Această prevedere este logică atât timp cât acele spitale sunt implicate direct și decisiv în procesul de instruire al studenților și rezidenților, iar managementul și viața spitalicească, situația din saloane și laboratoarele de investigații sunt influențate masiv de acest aspect. Numai un „tehnocrat” poate crede că un spital universitar este ca o fabrică, mofturile precum demersul didactic fiind elemente secundare care pot fi programate după orele de „producție”.

De altfel, profesorul Vasile Astărăstoae, fost Președinte al Colegiului Medicilor din România, inițiase un proiect (destul de înaintat, dar care nu a fost dus la îndeplinire până ce autorul a fost neutralizat) de trecere a spitalelor universitare sub managementul unitar al universităților de medicină, cu atât mai mult cu cât majoritatea medicilor (în unele unități, exclusiv) sunt cadre universitare, iar majoritatea echipamentelor de investigație și tratament sunt achiziționate, de-a lungul timpului, aproape exclusiv din fondurile UMF-urilor, aparținându-le, din punct de vedere contabil, acestora. Inițiativa era justificată de necesitatea unei coordonări a tuturor spitalelor din centrele universitare pentru evitarea disfuncționalităților legate de curiculă, orar, programe, dotări, circuit al studenților, rezidenților și pacienților etc.

Ca exemplu, profesorul de chirurgie plastică Dragos Pieptu face un inventar al managerilor spitalelor ieșene: „din 16 spitale, 3 ies din discuție (Militar, Mitropolie, privat); dintre cele 13 rămase, numai 4 au manageri UMF-isti, iar dintre cele 9 cu non-UMF-isti, 5 sunt conduse de economiști.” Domnul ministru Voiculescu vrea să-i excludă, deocamdată, pe cei 4 din 13 (16). Asta era problema sistemului medical românesc!

3. Deși numeroase studii - în special din SUA, țara cu managementul sanitar considerat a fi cel mai evoluat - arată că managerii medici sunt mai performanți decât managerii economiști,  „tehnocrații” implantați insistă cu aducerea unui management extern pentru spitalele noastre. Proaspăta OUG nu numai că permite oricui să poată deveni manager, asta nu ar fi chiar o problemă, dar exclude cadrele universitare de predare prin prevederea că managerii vor putea preda sau opera doar după orele 16 (pînă atunci ocupîndu-se exclusiv de problemele de management). Cu alte cuvinte, stupizenia ajunge până la a considera că orarul universităților poate fi modificat, transformând studenții la medicină în seraliști, astfel încât un director de curs sau un șef de lucrări să-și țină orele de curs și stagiile după orele 16, de asemenea pacienții care au ghinionul să fie ai managerului vor fi operați în faptul serii (!). Cine ar renunța la meseria lui pentru a deveni manager? Poate un medic sau un profesor din cale-afară de tehnocrat! Acesta este un bun exemplu pentru utopia limitocrată a decidenților "de laborator" - școliți sub clopote de sticlă și fără legătură cu realitatea - care, deși (poate) bine pregătiți teoretic, nu fac față, din cauza lipsei de experiență în viața reală, stârnind stupoare sau ilaritate la orice mișcare. Cui trebuie să lase locul actualii manageri care nu vor accepta să-și facă meseria la ceas de seară și nu vor mai participa la concursuri? Alo, Olanda, se aude?!

4. Spre deosebire de o uzină sau o bancă (domnule Voiculescu) ori un colhoz (domnule Cioloș) un spital nu are (sau, poftim, are în măsură infimă) griji privitoare la piețe de desfacere, marketing, know-how, strategie de piață, creșterea productivității muncii etc., iar contabilitatea sanitară este extrem de simplă! Puteți pricepe asta? Particularitatea managementului spitalicesc este că are drept dificultate majoră, predominantă, aspectele legate de resursa umană. Vă vine să credeți sau nu, factorul uman, psihologia specifică a tagmei medicale joacă un rol determinant în buna funcționare a unei unități spitalicești. Nu aprovizionarea cu tifon, nu repararea trotuarelor, nu văruirea saloanelor ori spălarea veceurilor (ca să vorbesc pe limba ministerială), nici măcar lupta permanentă cu furtul CAS la decontări nu sunt elementele determinante pentru un bun manager de spital, ci armonizarea relațiilor dintre factorii umani, organizarea activității acestora, a circuitului bolnavilor, a secvențializării gesturilor medicale. Știu că e greu, nu s-a învățat asta la cursurile de scurtă durată ale London School of Economics. De asta sunteți consternați când constatați că (citez): "99% dintre managerii de mari spitale din Occident nu ar putea deveni niciodată manageri ai spitalelor noastre, pentru că nu sînt nici medici primari și nici cadre universitare în medicină”. Exact! Chiar dacă ar putea deveni, nu ar face față. Deloc. Din motivele expuse în acest paragraf. Pentru că spitalul universitar nu este unitate de producție, dar mai ales pentru că sistemul medical românesc are încă unele particularități legate pregnant de specificul arealului. S-a mai făcut un pic de lumină?

5. Viziunea mecanicist-stahanovistă a tehnocraților este reflectată și de prevederea aberantă ca funcțiile de șef de secție să fie scoase la concurs. Cu alte cuvinte, un asistent universitar poate (dacă are cine să-i facă un proiect frumos colorat sau dacă are un unchi în industria pharma) să devină șeful (pe linie profesională!) unui profesor universitar, de la care, în urmă cu câțiva ani, a învățat carte, cu care mai ieri a dat examen. Ce nu pricep roboțeii ăștia cu soft virusat este că șefia de secție, ca și directoratul medical, sunt funcții profesionale, nu administrative (precum cea de manager): contează experiența în meserie, reputația medicală, prestigiul academic, nu abilitățile comerciale ori organizatorice. În prezent, în spitalele universitare, funcția de șef de secție revine, cu avizul UMF-ului, medicului cu cel mai înalt grad universitar ori celui cu vechimea cea mai mare; nu avem asistenți universitari (chiar geniali, ca domnul Baciu, propus inițial ca ministru la Sănătate) care să fie șefi în secțiile în care există conferențiari și profesori (că nu degeaba și-au obținut aceste titluri). Viziunea paralitică tehnocrată este așa: „Bă, șeful trebuie să organizeze, să rentabilizeze! El trebuie să fie economist de la Spiru Haret sau de la ecologiști, ca doamna Prună, nu figurant de ăsta, de la umefeu! Managerul trebuie să facă tabelașe, de pacienți să se ocupe șpăgarii, clar?!”

6. Și prevederea ca managerul de spital să nu poată avea o funcție în conducerea unui partid politic (inițial, prevederea era flagrant neconstituțională: se interzicea inclusiv calitatea de simplu membru de partid!) este stupidă. Eu, în afară de Sorin Oprescu, nu am auzit de alt manager de spital care să fi avut și o funcție de conducere într-un partid. Dar nu văd care ar fi problema. Ca să nu mai vorbim că un șef de filială se poate suspenda fără probleme din acea funcție pe perioada manageriatului, asta neinducând vreo protecție față de eventualele influențe „malefice” în deciziile manageriale. Mă rog, o tâmpenie. La fel ca și interdicția cu incompatibilitatea soț-soție în funcțiile de conducere ale aceluiași spital. Nu mai bine am îmbunătăți sistemele de control? Că alea ar depista și eventualele "șmecherii" pe care un manager le-ar face nu în favoarea rudelor, ci în favoarea prietenilor. Dar ofițeri acoperiți, precum în Justiție și presă, pot fi managerii de spital, domnilor tehnocrați? Nu stabilim și aici vreo incompatibilitate? Ca să nu mai câștige Siveco toate licitațiile pentru softuri care să nu funcționeze.

7. Ok, am înțeles, îi urâm, la grămadă, pe "profesorii doctori”, aceia care formează "Mafia din sănătate” (apropo, aș vrea să știu și eu care sunt ăia, cu nume și prenume, că toți freelancer-ii vorbesc despre "hoția” și "tirania” profesorilor universitari de medicină la general, fără a particulariza, sfârșind prin tradiționalul "Jos Arafat!”), chiar dacă tot ei ne scot rudele din necaz, tot ei fac de atâția ani, din rahat, bici - pentru a menține la suprafață și în performanță un sistem sanitar lovit din toate părțile, mai cu seamă în media -, în ciuda subfinanțării cronice intenționate față de care niciun deontolog de ăsta slab școlarizat și prost informat nu protestează. Dar cine ne garantează că economiștii din import nu vor constitui și ei mafia lor care să înlocuiască mafia existentă și atotpotentă, "a halatelor albe”, a nemernicilor de profesori universitari corupți și dictatori, a dinozaurilor care "iau toate deciziile”, a "dumnezeilor fără Dumnezeu”? Cum ar fi o mafie conectată cu cea a industriei pharma... Asta e problema, că actualii manageri au niște școală în spate, sau faptul că nu avem sisteme de control capabile de a stopa abuzurile sau corupția indiferent de cine ar ocupa vremelnic o funcție sau alta? Că omul e om, indiferent dacă-i medic, economist, ajutor de funcționar la Erste Bank sau redactor cu problemele sanitare la HoitNews!
 
Postludiu: Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății a depășit cu mult numărul modificărilor/amendărilor permise pentru a mai putea fi în vigoare. Din acest punct de vedere, modificarea repetată a acesteia capătă nuanțe de ilaritate juridică.

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews