ascultă articolul

Medicul Dorel Săndesc, președinte al Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, care a condus aproape 15 ani Secție ATI de la Spitalul Județean din Timișoara, vorbește deschis despre meseria sa.

Cei apropiați lui știu că, pe lângă medicină, mai are o mare pasiune: literatura. Dorel Săndesc a fost invitatul scriitorului Robert Șerban, la lansarea cărții „Vorbesc în gând cu voce tare”.

Medicul a povestit despre provocările pe care le întâlnește zilnic pe „front”.

"La ATI e ca pe front. Acolo medicii se luptă cu moartea în fiecare zi. Eu trăiesc pe front. Specialitatea e terapie intensivă, reanimare. Ce înseamnă asta? Cele mai grave cazuri din spital, idiferent de etiologia lor, că sunt neurologice, traumatologice, toxicologice, vin la noi cei între viață și moarte. Cu asta ne ocupăm, la propriu, ne luptăm cu moartea”, a spus Dorel Săndesc, conform Adevărul.
 
Revenit de la București, unde a ocupat pentru o perioadă destul de scurtă un post de secretar de stat în Ministerul Sănătății, medicul Săndesc a renunțat la șefie. El susține că are o relație specială cu „doamna în negru”.
 
„Percepția mea despre moarte s-a schimbat radical de când lucrez la reanimare. Atunci când am intrat, ca marea majoritate, percepeam moartea ca un punct final. Ca un eveniment punctual al unui proces numit viață. Așa o și scriam în certificatul de deces: data, ora, minutul decesului. Apoi, au apărut niște lucruri care m-au pus pe gânduri. Făceam certificatul de deces unui pacient în moarte cerebrală, apoi îl duceam înapoi în sala de operație pentru prelevarea organelor, pentru transplant. În toracele deschis al omului declarat mort, medical, juridic, cu certificatul făcut, vedeam inima bătând, vedeam rinichiul producând urină, pielea, retina…Ce e moartea? Totuși, omul ăsta e mort! Prima concluzie logică, indubitabilă, este că moartea în accepțiunea noastră, cea declarată de noi, este efectiv o convenție. Noi nu stabilim diagnosticul de deces atunci când tot organismul a încetat să mai aibă procese echivalente vieții. Stabilim momentul când știm că nu e posibil ca acel organism să mai revină ca întreg la ceva”, a povestit Dorel Săndesc.  

 Deși există povești despre așa-zisele întoarceri din moarte, Dorel Săndesc susține că în îndelungata sa carieră de la Terapie Intensivă niciodată nu s-a întâmplat o revenire la viață.
 
„Pentru pacienții declarați în moarte cerebrală nu mai e posibilă revenirea. Sunt cazuri în care s-au întors oameni de la morgă. Dar nu erau morți. Erau în comă profundă. E tunelul orange, oamenii care vorbesc de experiența morții există, sunt cazuri reale, au un impact teribil… Tocmai Shakespeare, în genialitatea lui, anticipează conceptul de moarte cerebrală, pentru că își pune întrebarea într-un poem: Sunt oamenii morți când părul și unghiile încă le cresc în morminte? Asta e convenția. Atunci era mort când s-a oprit inima iresuscitabil. Acum, se extine. E mort când s-a oprit creierul iresucitabil. E la fel de valabil”, a afirmat Dorel Săndesc.

 Medicul este bântuit de întreabări filosofice. Ce este după moarte? Cine poate spune sigur că după moarte nu mai este nimic?
 
„Din experiența medicală, mă pot apropia de un concept transcedental. Moartea devine mai mult o poartă, decât <doamna cu coasa>. Anestezia este extraordinar de sigură, a progresat teribil, dar în continuare nu știm cum funcționează mecanismele anesteziei. S-au scris cărți. Spre exemplu <Anatomiștii în căutarea sufletului>. Anestezia se poate să fie cea mai mare descoperire a umanității, pentru că ar putea să ne ajute să înțelegem cel mai mare mister: conștiința umană – neexplicată încă. Nici științific, nici paraștiințific. Nu o putem defini. Nici anestezia nu acționează pe o anumită structură. Acționează pe niște membrane, dar proteinele pe o membrană nu sunt fixe. Văzute cu un microscop extraordinar de mare, ele bat din aripi, mișcă. Energia asta vine de la niște grupuri de electroni care se mișcă continuu. Așa își fac funcția, extraordinar de frumos. Așa este fizic, nu este metaforă. Bat din aripi. Așa se menține conștiința. Pare să fie un nor de electroni mișcători. Anestezia îngheață temporar acel nor. Poetic spus, avem un nor de electroni înghețat. Specialiștii în mecanica cuantică spun că ar putea fi conștiința doar o lungime de undă, total imaterial. O formă energetică, vibrație. Dar dacă e vibrație, e oare ea total dependentă de creierul individului? Unii au spus că ar putea să nu fie. Iar acest corp să fie doar purtătorul temporar al unei unde care transcede. La un moment dat organismul moare, se stinge, dar ea, vibrația, rămâne. Deci, eul tău e acolo. Poate că acele lungimi de undă ale noastre sunt singurele care vibrează cu lungimea de undă inițială, a creatorului. Noi nu suntem doar ațipiștii, care dăm o injecție de somn – deși eu am deja o poreclă: Eu vă adorm, eu vă trezesc”, a mai spus Dorel Săndesc.