Direcția de Sănătăte Publică Suceava l-a reclamat pe medicul stomatolog Mircea Pușcașu la Colegiul Medicilor și cere ridicarea dreptului la liberă practică pentru acesta, informează Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, doctorul Cătălina Zorescu, medicul stomatolog Mircea Pușcașu a fost reclamat la Colegiul Medicilor Dentiști Suceava și la Colegiul National al Medicilor Dentiști, pentru că se exprimă public împotriva administrării vaccinurilor, susținând că „sunt nocive, omoară copiii”. 


Zorescu a spus că medicul în cauză a facut afirmațiile „cu mare putere de convingere”, dar cu „false argumente științifice”, în cadrul unei emisiuni televizate. 

„Am fost surprinși în urma vizionării la un post de televiziune local a unui reportaj în care un coleg, medic stomatolog, expune false argumente științifice, dar cu mare putere de convingere, în care își exprima opinia antivaccinare si susține că vaccinurile sunt nocive, omoară copiii. Știam de activitatea acestui coleg de mai mult timp, dar nu credeam ca se va ajunge până în acest punct. (...) Toate afirmațiile acestuia pot fi cu mare ușurință combătute și demontate, dar din păcate răul a fost deja făcut. Probabil multi părinți își pun un semn de întrebare după ce au vizionat aceste materiale'', a spus Zorescu. 
 

Cristian Niculescu, de meserie istoric, a comentat pe facebook turnura pe care au luat-o evenimentele. Acesta susține că promovarea vaccinării s-a transformat în altceva, într-o vănătoare de vrăjitoare.

 

„Vaccinarea deja derapează de la dogmă la Inchiziție. A început cu demonizarea și marginalizarea opozanților, continuă cu suprimarea dreptului la opinie și vânătoare de vrăjitoare. Urmează părinții cu cătușe, copii vaccinați cu forța și medicii din opoziție arestați și condamnați sau trimiși la reeducare. Unui nespecialist i se mai tolerează să fie antivaccinist. Mai e blamat, drăcuit sau persiflat grosolan, dar nu-l dă nimeni afară de la serviciu. Însă când apare un medic contra-vaccin, treaba devine gravissimă. Pe ăsta nu e destul să-l demonizezi, trebuie să-l demolezi. Cât timp are pacienți care cred în el și-i plătesc consultațiile, poate supraviețui și vorbi, ca profesionist. Deci, unui asemenea trădător al sistemului trebuie să i se ia pâinea și să devină un neica-nimeni, lipsit de credibilitate.

Pentru că asta e problema: încep să iasă la lumină oameni credibili antivaccinare, oameni cu diplomă.
Până acum s-a tot invocat argumentul că antivacciniștii habar n-au ce spun, că n-au studii de specialitate și nu sunt medici - de parcă doar dacă ești expert ai voie să te pronunți asupra unei chestiuni. În 2008 a existat Rareș Simu, un foarte respectat și cunoscut medic imunolog-alergolog, care a devoalat neajunsurile grave ale vaccinării, într-un interviu rămas unicat. Cumva, cineva i-a pus pumnul în gură. Numai el o poate spune, deși bănuim cine. De atunci omul refuză să mai vorbească public despre vaccinare. Mai mult, dr. Simu e urmărit de sinceritatea trecutului. O anumită parte a presei îl hăituiește pentru că profesează într-o rețea medicală de notorietate, deși a avut acea opinie contrară vaccinării, acum 9 ani. Faptul că rețeaua îl păstrează, deși riscă un deficit de imagine, arată cât de bun medic este și că n-a spus bălării.

Azi îl avem pe medicul Cristian Mircea Pușcașu, mărturisitor public contra vaccinării obligatorii. Direcția de Sănătate Publică Suceava a cerut colegiilor medicale să i se ridice îndrăznețului doctor dreptul de liberă practică. Mai mult, DSP Suceava declară public că mai are în bătaia puștii un medic antivaccinist. Democrație, liberă exprimare, dreptul la opinie, respectul profesiei, astea nu mai contează. E mai rău decât la comuniști, unde dacă erai contra regimului nu făceai carieră la oraș, într-un spital dotat, dar te expediau medic la țară. Nici măcar comuniștii nu erau așa de idioți ca să scoată un medic din circuit.
Graba cu care sunt executați medicii care resping dogma vaccinării arată că :
1) sistemul se teme de un efect de domino și de proliferarea ireversibilă a mișcării, prin apariția unor lideri de opinie din zona medicală (în Occident deja există rebeli, dar nu li se interzice să profeseze, sunt ”doar” minimalizați)
2) nu iese foc fără fum pentru că – și citez chiar din argumentele pro-vacciniștilor – ”niciun medic normal la cap nu se opune vaccinării”… uite că încep să iasă la iveală !

Panica ce cuprinde sistemul, cel puțin în România, îl face și îl va face să greșească grav. Autoritățile vor să vaccineze copiii cu ROR la 9 luni, în loc de un an. Unele cadre medicale, de regulă asistente, nu respectă decizia, fiindcă la această vârstă se aglomerează prea multe vaccinuri pentru copil (hexavalentul e la 11 luni). [...] Deci, vom avea și asistente ce vor primi calificativul de incompetente, inconștiente sau criminale (deși până acum erau stimabile și respectabile). Și aceste rebele riscă execuția sumară, prin ejectarea din sistemul medical. Un sistem care se comportă lamentabil în speța vaccinurilor.

Vestea bună e că toate aceste măsuri brutale vor spori furia și hotărârea rezistenților, eventual vor genera alte acte de curaj din partea altor medici. Câțiva medici curajoși pot coopera cu câțiva avocați deciși, ca să oprească demența vaccinării, pe căi legale, constituționale. Antivacciniștii din România nu sunt singuri. Italienii au ieșit în stradă de peste două luni. În Franța e o luptă crâncenă pentru păstrarea ca obligatorii a doar 3 vaccinuri: anti-difteric, polio și tetanic. Atât! Niciun ROR, nimic! Întrebare simplă: cum de n-au avut epidemie de rujeolă, dacă măcar 10% din părinții francezi nu și-au vaccinat copiii?

Până la urmă, dacă n-o să se poată limita vaccinarea cu arme legale se va forma o mișcare subterană, care va găsi metode de eschivă. Românii sunt specialiști în fentarea sistemului. Va fi nevoie ca antivaccinismul să fie declarat act terorist sau atentat la siguranța națională, ca să se forțeze vaccinarea.

În altă dezordine de idei, ca absolvent de istorie :
1) constat că niciodată în istorie n-a existat o rezistență așa de mare față de un tratament medical aparent sau inițial considerat benefic pentru omenire
2) înțeleg că ăsta e unul dintre momentele de orbire grandioasă a omenirii, care ne va afecta următoarele 3-4 generații.
Pe de altă parte îmi place să cred că, în ultimă instanță, organismul își va crea un sistem de apărare contra efectelor nasoale ale vaccinurilor, spre ciuda industriei farma, care speră că va avea clienți permanenți. Pentru că unii tot vor scăpa de supra-vaccinare, chiar dacă e nevoie să se mute în Groenlanda. Undeva, izolat, se va conserva o rasă bazată pe imunitatea naturală, care va primeni rasa bolnavă permanent de la efectele secundare. Tot răul e spre bine: într-un final vom avea o specie imună și la boli, dar și la vaccinuri. Fac haz de necaz. Poate.
Bref : următoarea revoluție va fi antivaccin sau nu va fi deloc”, a spus Niculescu.

Doctorul Mircea Pușcașu, după participarea la dezbaterea privind vaccinarea obligatorie: Ceea ce se întâmplă este fără precedent în România. La această lege se lucrează de doi ani de către o echipă care nu și-a dezvăluit identitatea (VIDEO)



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.