ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Voluntarii pro vita din România trag un semnal de alarmă cu privire la faptul că medicii de la Clinica de Obstetrică - Ginecologie „Dominic Stanca” din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca au aprobat efectuarea unui așa-zis avort „terapeutic”, în cazul unei femei însărcinate în 24 de săptămâni.

În sine, procedura a devenit o rutină pentru medicii ginecologi, mai ales că are și acoperire legală. Însă în acest caz, din informațiile care ne-au parvenit pe filiera pro vita, se pare că documentele medicale pe baza cărora s-ar fi luat această decizie arată că pruncul nenăscut are doar 50% șanse să sufere de o afecțiune genetică.

Potrivit Codului Penal, efectuarea avortului după ce sarcina depășește douăzeci și patru de săptămâni este permisă strict în scop terapeutic și strict în interesul mamei sau al fătului. Cu toate acestea, scopul terapeutic despre care se face referire în Codul Penal trebuie demonstrat prin acte medicale, din care trebuie să reiasă în mod clar faptul că viața, integritatea corporală sau sănătatea, atât a mamei cât și a fătului, sunt într-adevăr puse în pericol.

Amintim că protocolul prevede ca decizia privind efectuarea avorturilor în cazul sarcinilor care depășesc 13 săptămâni să fie luată în urma întrunirii unei comisii și în urma analizării atente a documentelor medicale. După cum am aflat din surse neoficiale, mămica în cauză deține acte medicale care atestă că bebelușul pe care îl poartă în burtă are 50% șanse să fie sănătos, dar nu dorește să-și asume riscul de a da naștere unui copil bolnav. Dacă informația se confirmă, ne întrebăm ce justificare au medicii care sunt deciși să pună capăt vieții acestui prunc, foarte posibil sănătos?

Tot pe filieră pro vita am mai aflat că medicii de la Clinica „Dominic Stanca” din Cluj-Napoca (și nu numai) fac periodic avorturi în cazul sarcinilor avansate, încadrându-le în zona de risc, doar pe baza unor suspiciuni.

Un caz similar, care a zguduit România, s-a petrecut în data de 17 martie 2011, când o femeie a ajuns la Maternitatea Giulești, solicitând un avort, pe motiv că bebelușul de 6 luni pe care îl purta în burtă ar fi suferit de Sindrom Down. După ce comisia a aprobat avortul, s-a trecut la procedura medicală medicamentoasă. Femeia a născut un copil care a trăit 10 minute. Cu toate acestea, nu i s-a eliberat certificat de naștere, deoarece legea prevede că nașterea are loc doar după 28 de săptămâni de sarcină, iar ceea ce se petrece înainte de această dată se numește avort.

Pentru prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, la data respectivă președintele Colegiului Medicilor, ce s-a întâmplat la Maternitatea Giulești în 2011 nu a fost avort terapeutic. „Avortul terapeutic se face doar când fătul pune în pericol viața femeii. Acesta a fost un act medical care nu are valențe în acest sens. Nu știu cum poate fi calificat acest lucru. Avortul terapeutic se face indiferent de vârsta sarcinii, dar Sindromul Down nu reprezintă o malformație gravă, care pune în pericol viața mamei, și nici nu e o malformație neconformă cu viața. Sarcina nu este o boală", spunea prof. dr Astărăstoae.

Membrii pro vita au făcut, în ultimii ani, mai multe demersuri pentru clarificarea termenului de avort „terapeutic”, cu atât mai mult cu cât la 6 luni un făt poate să plângă, să sughițe și să își sugă degetul. La aceeași vârstă, plămânii fătului încep să se dezvolte, are unghii, iar oasele i se întăresc. Nu înțelegem care sunt criteriile potrivit cărora această ființă pentru unii poartă denumirea de copil (prematur), iar pentru alții e făt sau avorton?!

În ceea ce privește „dreptul” femeii de a face ce vrea cu corpul ei, credem că vorbele pr. Nicolae Tănase sunt mai actuale azi decât niciodată:

„Auzim adesea: fiecare femeie face ce vrea cu corpul ei... Să facă ce vrea cu corpul ei, dar de ce face ce vrea și cu corpul altuia? Adică cu copilul zămislit într-însa? Femeia are așa-zisa libertate, falsa libertate de a omorî copilul! Atunci, de ce mai vorbim noi despre dreptul la viață?! Ce rost are să vorbim despre drepturi, dacă nu vorbim despre obligații?!”

Dar dincolo de orice, rămâne întrebarea: cum e posibil ca în spitalele din România să se efectueze un avort atunci când fătul are 6 luni? Chiar în situația în care analizele ar atesta că pruncul nenăscut ar avea sindrom Down sau o altă afecțiune, cine are dreptul să decidă asupra vieții lui? Un popor care își condamnă la moarte pruncii nenăscuți, prin crime în serie mascate sub pretextul avortului „terapeutic” sau al „dreptului” femeii de a face ce vrea cu corpul ei, își semnează o sentință grea, autocondamnându-se la dispariție. Să nu fie!

Rugați-vă pentru Ioana și copilul ei!