Unul dintre subiectele pe care românii se ceartă, de câțiva ani, este pro sau contra vaccinare. Taberele sunt pe poziții aproape iriductibile, fiecare afirmând că deține adevărul suprem. Din păcate, sunt prea puțini cei care privesc cu luciditate fenomenul, acceptând că poate nu dețin adevărul absolut.

Marius Cătălin Popa (n. 1 aprilie 1979) este un muzician (solist vocal, compozitor, instrumentist) ce a făcut parte din trupe românești precum Foișorul de Foc, Spin, Latin Expres, Jukebox, Popas Band.

El povestește experiența pe care a trăit-o cu cei doi copii: pe unul dintre ei a decis să îl vaccineze, iar pe celălalt nu. Marius Popa explică situațiile cu care s-a confruntat și care sunt concluziile sale legate de acest subiect mult discutat.

„Haideți să vă mai spun și o altă parte a poveștii cu vaccinarea. Varianta mea. Pe scurt, am doi copii. O fată de 12 ani (Anda) și un băiat de 6 (Matei). Anda a fost vaccinată complet, la zi. Când s-a născut Matei, eram într-o nebuloasă generată și amplificată de mulți oameni din jurul meu. Am decis să nu îl vaccinăm. Nu a fost o decizie ușoară și niciodată nu m-am gândit la altceva decât la binele lui. Am luat mereu în considerare și opinia pediatrei lui de la acea vreme, o doamnă aproape de pensionare, care spunea clar că ea nu recomandă vaccinarea. Eu nu am fost niciodată convins că e o decizie bună, însă am acceptat cu jumătate de gură.

Decizia de a nu-l vaccina pe Matei nu a fost legată de autism sau de mercurul din vaccinuri ci, mai degrabă, de felul în care sistemul imunitar al bebelușului este forțat și manevrat nenatural încă din primele luni de viață. Timpul a trecut. Am observat un lucru: întâmplător sau nu, comparativ cu Anda la aceeași vârstă, Matei a trecut mult mai ușor peste toate bolile și a dezvoltat un sistem imunitar foarte experimentat. A fost mereu în colectiv, s-a îmbolnăvit de tot felul de boli, erupții și alte cele, a făcut varicelă... dar mereu a demonstrat o mult mai bună adaptare la boală față de sora lui care, repet, a fost vaccinată complet și la timp. Poate e doar o coincidență, mai ales că fiecare individ e unic și reacționează diferit la mediu.

Nu spun și nu insinuez nimic ci doar relatez. Chiar și în situația dată, nu am fost și nu sunt convins că decizia de a nu-l vaccina este una bună. Din acest motiv, de acum 2 ani am început să caut o soluție de a recupera sau a continua vaccinarea lui, însă, surpriză!, nu am găsit nicio variantă. Noua sa pediatră, medicul de familie, nu a găsit o schemă de recuperare a vaccinării și nimeni nu mi-a spus ce putem face în situația dată. Acum stau, aștept și caut informații. Tot aud că dacă are o anumită vârstă, nu mai este o problemă faptul că e nevaccinat. Am sunat la spitale, la medici... fiecare are varianta lui și nu spune nimeni ferm: "da, în situația asta se procedează așa...!"

Între timp, tot felul de tâmpiți urlă, de parcă toți cei care nu și-au vaccinat copiii sunt niște monștri inconștienți care vor răul copiilor. Amice, dacă tu ți-i vaccinezi pe ai tăi, nu sunt puși în pericol de al meu care nu e vaccinat, nu? Iar partea cu "imunizarea de grup" eventual îi ajută pe cei nevaccinați, deci, indiferent cum ai da-o, vaccinează-i pe ai tăi și fii mulțumit că ești asigurat! Plus de asta, copiii care au murit, nu au murit de rujeolă ci de la complicațiile unor probleme deja existente dar accentuate de rujeolă. De ce nu vorbește nimeni despre numărul copiilor nevaccinați care au făcut rujeolă și NU au murit? Mă rog, aici polemicile sunt nesfârșite și văd că sunt și medici IDIOȚI care, în loc să aibă poziții echilibrate, se comportă la fel de debil de parcă ne condamnăm copiii la moarte. Iar remarca prim-sinistrului Tudose care a spus că părintele poate fi decăzut din drepturi dacă nu își vaccinează copilul, vine, probabil, dintr-un creier foarte "vaccinat" cu diverse...

Repet, Matei este foarte ok, mulțumesc de grijă și de "complimente"! Vă retransmit, la rândul meu, aceleași gânduri de bine.
Una peste alta, nimeni nu are răspuns la colapsul Institutului Cantacuzino care făcea vaccinuri foarte bune și care, colaps, a dus la o infuzie de vaccinuri "de import", nimeni nu are răspuns la motivul pentru care NIMENI NU GARANTEAZĂ pentru siguranța vaccinurilor și... TOATĂ LUMEA URLĂ. Țară plină de idioți.

Dacă reușesc să găsesc o soluție la schema de vaccinare a lui Matei, revin cu un update și aștept păreri și variante, dacă sunt oameni în aceeași situație. Până atunci, mi-ar plăcea dacă pe subiect și-ar da cu părerea doar oameni care pot vorbi din experiență. De teoreticieni "savanți" este plin online-ul. Sănătate!”


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.