Guvernul a găsit bani pentru gărzile suplimentare ale medicilor

Executivul a decis sâmbătă că plata gărzilor suplimentare efectuate de medici să se facă pornind de la baza salarială crescută prin intermediul Ordonanței de Urgență 20/2016, începând din 1 octombrie, iar cele 100 milioane de lei necesare pentru asta vor veni din "eficientizarea resurselor deja existente”.
Ministerul Sănătății da asigurări că acești bani suplimentari nu afecteză prognozele de deficit bugetar.
"Creșterea veniturilor pentru gărzi va fi finanțată printr-un control mai strict al cheltuielilor și prin măsuri de reducere a risipei din sistem. Reglementarea se va face prin Ordonanță de Urgență conform discuțiilor avute în Guvern", precizează Ministerul. "Garda obligatorie" pe timp de noapte va beneficia de un spor de 25% pentru timpul lucrat.
Potrivit Honews, din cauza tensiunilor legate de plata gărzilor suplimentare, Consiliul medical al Spitalului Universitar de Urgență din Capitală decisese ca medicii să nu mai asigure gărzile începând de luni, în semn de protest față de felul în care sunt plătite orele suplimentare și gărzile pe timpul nopții și în zilele nelucrătoare. De asemenea, Colegiul Medicilor atrăsese atenția că activitatea spitalelor ar riscă să fie blocată, că urmare a nerezolvarii problemei gărzilor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre
Secțiuni: Sănătate
Persoane: Dacian Cioloș
Organizații: Guvernul României Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)