În timp noi stăm acasă, peste 200.000 de români din diaspora sunt așteptați în țară. Autoritățile nu închid granițele nici pentru străinii aflați în tranzit

Autoritățile se așteaptă la un vârf al numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus după Paște, în condițiile în care în următoarele două săptămâni peste 200.000 de oameni vor intra în țară.
Ministerul Sănătății și autoritățile locale au anunțat în mai multe rânduri că majoritatea îmbolnăvirilor provin de la persoane din diaspora, sosite în țară după izbucnirea crizei în Italia.
„În ultimele trei zile, aproximativ 10.000 de cetățeni pe zi au intrat în țară. Dacă situația va continua pe această cifră, cu siguranță, până la Sărbătorile Pascale vom înregistra în jur de 200.000 de cetățeni care vor reintra în România”, declară Bogdan Despescu, secretar de stat în M.A.I.
Numărul românilor care s-au întors în țară în ultima perioadă este deja foarte mare.
„De la momentul declanșării epidemiei, la sfârșitul lunii februarie - începutul lunii martie, au intrat în țară și au fost verificați în punctele de frontieră peste 300.000 de cetățeni”, a adăugat Despescu.
Dintre aceștia, peste 59.000 de români au venit din Italia. În aceste condiții, autoritățile refuză să închidă granițele.
Bogdan Despescu e de părere că cea mai bună decizie pe care o pot lua oamenii este de a nu intra în contact cu alte persoane.
Românilor care revin acum în țară li se adaugă și foarte mulți străini aflați în tranzit. Pentru ei, autoritățile crează un culoar special de trecere.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Sănătate
Persoane: Bogdan Despescu
Locații: București
Organizații: Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)