Ivan Pațaichin și Mihai Mălaimare, printre cei care susțin campania Trăiește natural și mănâncă tradițional - campanie pentru promovarea produselor tradiționale românești

Radio România Antena Satelor, cu sprijinul Asociației „Pro Consumatori”, desfășoară în perioada 15 - 30 martie 2019 campania media "Trăiește natural, mănâncă tradițional!”, un demers de promovare a produselor tradiționale românești susținut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Fundația „Mâine va fi mai bine” - se arată într-un comunicat al Asociației Pro Consumatori.
A mânca tradițional românește nu este un moft și nici un slogan oarecare de marketing, ci este perpetuarea unui fel românesc de a fi la care suntem adaptați biologic, este menținerea în circulație a unui patrimoniu național, gustul și savoarea cu care au crescut generații după generații și un sprijin pentru truda unor mâini de român, susțin organizatorii.
Obiectivul concret al campaniei radio derulate de „Antena Satelor” este de a încuraja consumul de produse tradiționale românești, preparate după rețete vechi, fără aditivi, și de a promova micii producători din zona rurală.
Seria de emisiuni de dezbateri radio va fi, totodată, prilej de analiză a problemelor cu care se confruntă producătorii de produse tradiționale românești. Alte subiecte abordate în emisiuni vor fi legate de perspectivele anului 2019 privind comerțul cu produse tradiționale, înregistrarea produselor tradiționale la nivel național și european, programele guvernamentale și europene de susținere a producătorilor de produse tradiționale, siguranța alimentară a produselor tradiționale, aspecte fiscale și legislative specifice, precum și alte teme de interes pentru producătorii și consumatorii de produse tradiționale.
Informări și articole online care să sprijine mesajul și obiectivele campaniei se vor posta pe site-urile Radio România Antena Satelor, Asociația „Pro Consumatori” și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Campania beneficiază și de susținerea unor personalități ale vieții culturale și sportive precum: Ivan Patzaichin, Daniela Sofronie, Mitică Popescu, Mihai Mălaimare, Alexandru Pugna, Constantin Enceanu, Ovidiu Purdea Someș.
Conferința de lansare a campaniei media „Trăiește natural, mănâncă tradițional!” a avut loc vineri, 15 martie 2019, de Ziua Internațională a Consumatorilor, la Hotel „Capitol” din București. La eveniment au participat conf. univ. dr. Costel Stanciu (președintele Asociației „Pro Consumatori”), dr. ec. Emil Bojin (vicepreședintele Asociației „Pro Consumatori”), Alexandru Valentin Țachianu (secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale), Valentin Marin (manager al Radio România - Antena Satelor), Clara Iancu (redactor-șef al Radio România - Antena Satelor), dr. Ovidiu Valentin Zvorișteanu (director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București), Andrei Dorobanțu (consilier personal la Ministerul Sănătății), Bibiana Stanciulov (director general al Sonimpex Topoloveni), producători de produse tradiționale atestate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
„Studiile realizate de APC în ultimii ani au scos la iveală o serie de aspecte mai puțin plăcute ce țin de calitatea produselor alimentare fabricate la nivel industrial, cum ar fi: cârnați țărănești cu 7 E-uri, 9 din 10 mărci de cârnați sunt afumați cu fum lichid/aroma de fum, 4 din 10 mărci de cârnați sunt colorați cu carmin, 3 din 10 mărci de salam de vară nu conțin carne de vită, 7 din 10 mărci de parizer conțin monoglutamat de sodiu și carmin, 4 din 10 mărci de crenvurști conțin carmin, 7 din 10 mărci de pâine feliată și ambalată conțin conservanți, 8 din 10 mărci de bulion/pastă de tomate sunt fabricate din concentrat de tomate de proveniență necunoscută pentru consumatori, 8 din 10 mărci de lapte conțin lapte prelucrat, 3 din 10 mărci de ardei capia conțin zaharină, castraveți din India, murați în Romania cu adaos de metabisulfit de sodiu și clorură de calciu, zacuscă cu ciuperci și 5 lingurițe de zahăr, dulceață de zmeură cu carmin și aromă de dude. Acestea sunt doar câteva din concluziile studiilor realizate de APC care arată cât de mult au fost denaturate alimentele consumate de români. Alternativa la astfel de produse o constituie produsele tradiționale atestate, al căror preț de vânzare este mai mic decat cel al produselor Premium fabricate de industrie”, a afirmat conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele Asociației „Pro Consumatori”.
Această campanie de informare este susținută de personalități din toate domeniile vieții publice: profesorii universitari Doina Pleșca (medic primar pediatru) și Gabriel Predoi (decanul Facultății de Medicină Veterinară din București), doctorița Gindrovel Dumitra (medic de familie), arhitectul Teodor Frolu, inginerul agronom și fermierul Vasile Lungu, canoistul Ivan Patzachin, gimnasta Daniela Sofronie, consultantul în management financiar Silvia Bogdan,consultantul și auditorul financiar Adrian Bența, actorii Mihai Mălaimare și Mitică Popescu, interpreții de folclor Constantin Enceanu și Ovidiu Purdea Someș ș.a.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Sănătate
Persoane: Adrian Bența Alexandru Pugna Alexandru Valentin Țachianu Andrei Dorobanțu Bibiana Stanciulov Clara Iancu Constantin Enceanu Costel Stanciu Daniela Sofronie Doina Pleșca Emil Bojin Gabriel Predoi Gindrovel Dumitra Ivan Pațaichin Mihai Mălaimare Mitică Popescu Ovidiu Purdea Someș Ovidiu Valentin Zvorișteanu Silvia Bogdan Teodor Frolu Valentin Marin Vasile Lungu
Locații: București
Subiecte: Alimentație sănătoasă
Organizații: Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Asociația Pro Consumatori Fundația Mâine va fi mai bine Ministerul Agriculturii Radio Antena Satelor Radio România
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)