Jurista Alexandra Oberschi indică probleme REALE care se află cu adevărat în spatele legii vaccinării: Proiectul e profund ilegal și anticonstituțional. Punctele esențiale care ar trebui revizuite de Ministerul Sănătății (VIDEO)

Alexandra Oberschi, președinta Asociației Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților, a vorbit într-un interviu EXCLUSIV pentru ActiveNews despre problemele reale care se ascund în spatele legii vaccinării obligatorii.
Aceasta a participat astăzi la dezbaterea organizată de Ministerul Sănătății privind Legea vaccinării obligatorii, acolo unde a ridicat mai multe probleme.
Ea speră ca aceste dezbateri să continue, propunând și câteva norme care ar trebui aplicate prin crearea unui cadru legislativ.
Jurista a înmânat Ministerului Sănătății o documentație privind 1.000 de copii cu traume post-vaccin.
„Acest proiect de lege a fost inițiat de Ministerul Sănătății și pus în dezbatere publică. A avut parte de 10 zile de dezbatere publică, dintre care 3 zile libere, astfel încât oamenii nu au avut posibilitatea să afle în mod real prevederile acestui proiect de lege, să le conteste și să trimită observații în termenul legal. Ca atare, o primă observație, noi considerăm că prevederile legii privind transparența decizională au fost încălcate. În acest moment, pentru dezbaterea publică a fost rezervată o sală de doar 180 de locuri, iar accesul foarte multor persoane a fost refuzat din lipsă de spațiu. Sperăm că autoritățile vor continua să organizeze dezbateri pe acest proiect de lege, atât în București, cât și în teritoriu, încât există foarte multe persoane care nu pot să-și spună punctul de vedere.
Există și părinți care prezintă handicap grav în urma vaccinării și întrucât se află în diverse îngrijiri și terapii nu pot veni să-și spună părerea. În calitate de Asociație de Juriști suntem aici pentru a le arăta autorităților un fapt, pe care ei de altfel îl cunosc și anume că proiectul de lege este profund ilegal și anticonstituțional. Acesta încalcă de la un capăt la altul numeroase drepturi ale cetățeanului, ale pacientului, ale copilului. Proiectul de lege prevede vaccinarea obligatorie pentru toți cetățenii pornind de la copii, care în cazul în care părintele refuză vaccinarea nu vor mai avea acces în sistemul de educație. De asemenea, se prevede vaccinarea obligatorie pentru o serie de categorii socioprofesionale care nu sunt definite în proiectul de lege, deci se lasă loc de abuz ulterior, care prin natura profesiei lor ar fi supuse unui risc suplimentar de infestare ai celor din jur.
Se prevede și o vaccinare obligatorie a cetățenilor în vârstă, deoarece sunt considerați un factor mare de risc din pricina vârstei lor. Proiectul de lege prevede că consimțământul pacientului, care este un drept fundamental prevăzut de legea pacientului și de legea sănătății publice în vigoare va fi prezumat în privința vaccinării, acesta fiind definit ca un drept obligatoriu pe care îl are copilul și pe care părintele i l-ar încălca prin faptul că a refuzat să-l vaccineze. Se înalcă de asemenea dreptul de libertate, de alegere în privința propriului corp, în privința sănătății proprii și a vieții proprii știut fiind faptul că există numeroase victime.
Noi suntem în legătură cu mii de părinți care raportează vătămări grave și foarte grave a sănătății copiilor lor imediat ulterior vaccinării. Există o serie întreagă și de adulți care au boli debilitante și care ne-au comunicat aceste informații și pe care noi le avem în monitorizzare. Voi încerca să susțin, în cele trei minute care mi-au fost alocate prin invitația la dezbatere pe care am primit-o, și să mă limitez asupra acelor măsuri care credem că lipsesc cadrului legislativ actual atât în privința vaccinurilor cât și în celorlate medicamente. Credem că dacă autoritățile ar da dovadă de bună credință, acestea ar trebui să se concentreze în primul rând în a suplimenta cadrul legislativ actual cu următoarele măsuri, o informare corectă și completă a subiectului vaccinării, respectiv a tutorelui sau părintelui dacă e vorba de un copil cu privire la compoziția exactă a vaccinurilor, cu privire la efectele adverse. Să nu vorbească numai pro-vaccinuri, să arate și întregul tablou pe care îl presupune administrarea acestui medicament. Se impune cu necesitate efectuarea unei evaluări a copilului înaintea vaccinării.
Există foarte mulți copii care ulterior vaccinării au prezentat efecte adverse grave și foarte grave. Acestor copii, medicii lor curanți, fie în scris, fie doar verbal, pentru că nu au avut curajul să o facă în scris le-au spus acest copil nu ar fi trebuit vaccinat, le-au spus părinților lor. Credem că se impune completă din punct de vedere genetic, din punct de vedere alergologic, din punct de vedere imunologic a copilui și a familiei sale pentru a vedea dacă copilul duce sau nu aceste antigene care se dorește ai fi inoculate obligatoriu. Un al treilea punct care credem că este extrem de important de a fi adus în cadrul legilsativ actual, care lipsește în acest moment, este responsabilitatea producătorilor de vaccinuri. Ei se bucură de imunitate în acest moment prin legislație, ceea ce nu este normal. Întreg lanțul de vaccinare, de la producător și până la medicul care administrează vaccinul trebuie să răspundă pentru efectele adverse care se află pe lanțul de cauzalitate al unui efect advers constatat ulterior.
Un ultim punct pe care îl aducem în atenția autorităților este raportarea. Raportarea este extrem de deficitară în acest moment. Foarte mulți medici refuză raportarea, se tem să o facă. Pacienții nu știu și ei înșiși că au drepturi să completeze fișa RAPI și să raporteze un efect advers. Din informațiile pe care le avem de la persoanele cu care ne află în legătură, medicii ezită să facă acest lucru pentru că fie nu recunosc legăturile de cauzalitate, fie le e teamă să raporteze o legătură de cauzalitate”, a spus Alexandra Oberschi în EXCLUSIVITATE pentru ActiveNews.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)