MÃRTURIA UNEI MAME. „Elena s-a născut și a suferit 9 ani”. La scurt timp după vaccinul antihepatic administrat în maternitate, fetița a intrat într-o stare vegetativă (VIDEO)
A venit pe lume la 21 mai 2008 și a primit scor APGAR 10. Era un copil perfect sănătos. Imediat după naștere, a primit vaccinul antihepatic, iar după 3 zile - vaccinul BCG.
Când avea doar 4 săptămâni de viață, fetița a început să se simtă rău. Vomita în jet și făcea convulsii puternice, care au provocat și un stop cardi-cardiorespirator. La spital, în timp ce i se făcea resuscitarea, a fost și botezată, așa cum sunt creștinați pruncii cei fără de speranță.
Elena și-a revenit, dar n-a mai fost copilul perfect sănătos pe care Dumnezeu îl trimisese pe lume. Analizele ce i-au fost efectuate la spital au indicat existența unei afecțiuni hepatice foarte grave, cu aspecte de ciroză. Iar medicii au diagnosticat-o când cu hepatită neonatală cu cauză necunoscută, când cu hidrofacelie majoră și tetrapereză spastică.
„Creierul Elenei s-a lichefiat. Practic, s-a distrus, iar ea a rămas într-o stare vegetativă și a supraviețuit cu ajutorul creierului mic. I-a fost afectată și vederea, iar singura cale de comunicare cu noi, familia, era auzul și simțul tactil”, spune Aura - Maria Vodă, mama fetiței.
Pentru a depista cauzele bolii, a fost efectuat un set de analize specifice, atât fetiței, cât și mamei. Analizele au ieșit pozitive pentru virusul hepatic în cazul fetiței, și negative pentru mamă. „Concluzia este foarte clară: acest virus nu-l putea lua decât din vaccinul antihepatic”, e convinsă mama.
„Am întâlnit în clinicile din Cluj copii de până la 2 ani cu leucemii, cu patologii ale ficatului, cu patologii ale oaselor”, spune Aura - Maria Vodă. „Zeci și sute de copii, fără nicio speranță la viață. Ȋntrebăndu-i pe părinți de când s-au manifestat problemele copiilor, îmi spuneau că la două zile, trei zile, două săptămâni după vaccinare. Eu am strâns toate aceste mărturii, le-am pus cap la cap și le-am coroborat cu cazul meu. Și am văzut că există niște legături indestructibile între efectele vaccinării și vaccinul propriu-zis.”
La 24 februarie 2017, inima fetiței a încetat să bată, sub privirile părinților ei. N-a avut viața pe care ei o visaseră, așteptând-o. Elena n-a fost în parc, să se joace cu alți copii, n-a suflat niciodată în lumânările de tort, n-a avut emoțiile primei zile de școală. N-a văzut niciodată cum arată cerul sau chipurile părinților ei.
„Elena s-a născut și a suferit. 9 ani. Pe noi ne doare măseaua o săptămână, nu știu cât am putea să nu dormim. Ea nu a dormit doi ani”, mărturisește mama fetiței.
După această grea pierdere, Dumnezeu a binecuvântat-o cu alte două copile. Care n-au mai fost vaccinate. „A fost hotărârea noastră, ca familie. A fost hotărârea noastră, ca oameni responsabili, ca oameni informați. Și mi s-a părut chiar un drept al lor și o datorie a mea, să le asigur o stare de sănătate cât mai bună”, spune Aura - Maria Vodă.
„Sunt foarte revoltată că legea vaccinării obligatorii se impune ca un dictat. Ni se ia dreptul de a gândi, de a acționa. Ni se ia libertatea de a fi, de a exista, pur și simplu. Am prietene care-și pun problema dacă să mai nască sau nu copii. E revoltător! Iar dacă este revoltător, probabil că se va ajunge la revolte. Eu voi fi unul dintre participanții la aceste manifestări. Este o luptă pe viață și pe moarte. Mai avem încă doi copii și sunt decisă, până la capăt, să nu-mi vaccinez copiii”, mărturisește mama Elenei.
Ea se gândește cum ar putea să apară în fața vreunei Comisii care ar încerca să o convingă să-și vaccineze copiii.
„Nu pot să mă lupt cu niște oameni care aplică legea. Trebuie să mă lupt cu legea. Trebuie să mă lupt ca această lege, în această formă, să nu fie aprobată. Legea vaccinării obligatorii, în formatul actual, este un dictat, un atentat la libertatea și viața românilor”, spune Aura - Maria Vodă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Mel Gibson spune că Big Pharma îl vrea mort fiindcă a îndrăznit să spună care este tratamentul cancerului
Antivaccinistul Novak Djokovici acuză că a fost OTRĂVIT cu METALE GRELE în detenția din Australia
CU CRIN LA PSIHOLOG. Laurențiu Niculescu: Elemente și strategii de manipulare psihologică folosite de Crin Antonescu în declarațiile sale de la Antena 3 despre Călin Georgescu
INVENȚIA URINARĂ A LUI BĂNESCU. Încă un derapaj al angajatului lui Marcel Ciolac: Promovează fake-news-uri, dă ordine cultelor religioase și vorbește în numele CNA fără să aibă mandat, la fel cum făcea la Patriarhie
Ana-Maria Radulian: Sănătatea în vremurile noastre. Reflexii pentru o întoarcere la firesc
Moartea și-a scris numele pe o tânără mamă a 6 copii. Ilina și-a dat viața pentru nașterea pruncuței sale. ActiveNews vă roagă să ajutați încercata familie a diaconului Cosmin Pârvu din Argeș
Recomandările noastre
De ce îl urăsc pe Georgescu gemenii ideologici Tismăneanu și Bănescu: sunt chinuiți de același tată - tatăl minciunii
Mai dorește Trump pace în Ucraina?
Sindromul Technate & Noua Resetare: Trump, Musk și America (mai) Mare
VIDEO din DRONĂ. ActiveNews mulțumește și felicită participanții și organizatorii celor două mari manifestații românești din 10 și 12 ianuarie 2025 - OMAGIUL NOSTRU. Călin Georgescu la Anca Alexandrescu ACUM: Eu sunt pro-român și punctum!
Secțiuni: Sănătate
Persoane: Florian Bodog Iulian Capsali
Locații: București
Subiecte: Legea vaccinării obligatorii reactii adverse vaccinare refuzul vaccinarii Vaccinarea obligatorie
Organizații: Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)