Ministrul Finanțelor regândește finanțarea a două spitale regionale
Spitalele regionale de la Craiova și Constanța nu se mai fac prin co-finanțare europeană, ci ar urma să fie construite „într-un alt sistem: Guvern-Guvern”, spitalul constănțean având deja finanțare în baza unui acord cu Turcia, a anunțat, joi seară, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, citat de Hot News.
„Am fost mai devreme la Minister și am vorbit și am semnat chiar un memorandum pentru două spitale regionale. Constanța și Craiova vor intra mâine (vineri -n.n.) în ședința de Guvern și sperăm ca în acest an - în acest an, atenție!- să înceapă construcția celor două spitale, care se fac într-un alt sistem: acord Guvern - Guvern. Sunt două state, se află mâine la București unul dintre reprezentanții celor două state, Turcia, cu care se face unul dintre cele două spitale, la Constanța. În acest an eu mi-am fixat ca obiectiv să înceapă construcția celor două spitale regionale, de ultimă generație. Sunt deja construite în alte părți, nu facem, nu inventăm nimic, efectiv se ia proiectul tehnic și se construiește în România, ca să nu mai pierdem timp pe licitații de proiecte tehnice și altele”, a declarat Teodorovici la o conferință a medicilor de familie, la care a participat alături de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
„Vor fi două spitale atât publice, cât și cu caracter militar, fiind în două zone în care există baze militare NATO. Avem locațiile identificate, banii vor fi prevăzuți în bugetul Ministerului Apărării, vor face parte din cei 2% pentru Apărare. La rectificare completăm sumele necesare, dacă va fi nevoie”, a mai spus Eugen Teodorovici, adăugând totodată că „Am să mă implic chiar personal în a sprijini cele două ministere - al Sănătății și al Apărării.”
Spitalele regionale din Constanța și Craiova fac parte dintr-un plan mai larg al partidului de guvernământ, care promitea, în campania electorală din 2016, să construiască 8 spitale regionale și un spital „gigant, după modelul AKH Viena”, dar „mai mare”, în București, precum și reabilitarea, modernizarea și dotarea tuturor spitalelor județene.
Deși construcția celor 9 spitale noi ar fi trebuit să înceapă în anul 2017, potrivit „Programului de guvernare al PSD pe Sănătate” prezentat de Liviu Dragnea în 2016, implementarea s-a amânat pentru exercițiul financiar 2021-2027, iar numărul spitalelor regionale a scăzut de la 8, la 3.
Explicația ministrului Sănătății, Sorina Pintea, pentru aceste întârzieri este că România a solicitat o majorare a procentului de co-finanțare din bani europeni (de la 50% la 85%), iar cu cât se vor face mai târziu, spitalele regionale ar urma să coste mai puțin.
Spitalul metropolitan din București, „după modelul AKH Viena, dar mai mare, cu 2.500 de paturi” este deocamdată în faza în care s-a aprobat terenul necesar construcției, în zona Pipera. Termenul de execuție și sursa finanțării sunt, deocamdată, incerte.
Nici în cazul spitalelor deja existente situația nu e cu mult diferită, reabilitarea și modernizarea acestora aflându-se în stadiul de proiect, așa cum promitea programul de guvernare al PSD pe Sănătate, dat publicității pe 4 noiembrie 2016.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Mii de organisme ale Sistemului supra-statal au recomandat criminal serurile Covid ”sigure și eficiente”. Acum a sosit ceasul adevărului: În Interiorul Vaccinurilor ARNm - FILMUL TRADUS ÎN ROMÂNĂ
După Covid, chinezii au descoperit un ”virus terifiant” care este posibil să fi afectat deja politicienii români: PROVOACĂ ORBIREA
Dr. Răzvan Constantinescu: ASOCIAȚIA ”ROMÂNIA LIBERĂ” solicită Ministerului Sănătății DEZBATERE PUBLICĂ OBLIGATORIE privind Legea Digitalizării Dosarului Medical al tuturor românilor - așa numitul Registru Unic Electronic - RUEUS
O decizie totalitaristă anti-constituțională a Primarului Capitalei: ”Neutralizarea”, respectiv eliminarea Panourilor care susțin Nașterea Naturală vs Nașterea Artificială
Ciolacu aruncă bomba: România știa că pierde procesul cu Pfizer. Vlad Voiculescu se sparge în sfaturi: medicamente și investiții în loc de cele 600 de milioane
Precizări ale Fundației Corporate Transparency privind campania de informare referitoare la nașterea prin cezariană: Mesajul campaniei nu a avut intenția de a stigmatiza femeile care nasc astfel și nici de a contesta intervențiile medicale
Recomandările noastre
Victor Roncea: Ceasul înfloririi cireșilor a sosit? Știrea care nu s-a văzut: ȘEFA CCR A ANULAT ANULAREA ALEGERILOR, versiunea Securității care l-a pus pe Nicușor Dan în locul câștigat de Călin Georgescu
Mii de organisme ale Sistemului supra-statal au recomandat criminal serurile Covid ”sigure și eficiente”. Acum a sosit ceasul adevărului: În Interiorul Vaccinurilor ARNm - FILMUL TRADUS ÎN ROMÂNĂ
Secțiuni: Sănătate
Persoane: Eugen Teodorovici Sorina Pintea
Subiecte: Spitalele din România
Organizații: Ministerul Finanţelor Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)