Întâi am terminat măștile, de vreo două săptămâni nu mai avem măști de vânzare în farmacie. În decembrie trecut măștile costau vreo 20-30 de bani bucata. Prin ianuarie le vindeam – cu adaus modic – cu vreo 2 lei bucata. Recent am refuzat să aprovizionez farmacia cu măști, am primit oferte de a cumpăra măști cu aproximativ 4 lei bucata. Acum suntem pe cale să terminăm alcoolul sanitar, recent am avut pacienți care au cumpărat bax-uri întregi. A trebuit să restricționez vânzarea alcoolului sanitar, nu mai vindem decât maxim un flacon per pacient. În ianuarie sticla de alcool sanitar de jumătate de litru costa în jur de 4 lei, acum vindem aceeași sticlă cu 7 lei. Ca și în cazul măștilor, furnizorii au ridicat prețul alcoolului. Când furnizorii îmi vor cere mai mult de 10 lei pentru flaconul de 500 ml voi înceta să aprovizionez farmacia și cu alcool sanitar.

Acum o săptămână aveam o sticlă de dezinfectant în farmacie, zăcea în farmacie de ani buni de zile, stătea să expire, mă uitam urât la ea de fiecare dată când dădeam accidental peste ea. Este deja vândută, între timp am comandat și vândut alte zeci de flacoane cu dezinfectant. În lunile din urmă ne-a fost cerut de nenumărate ori antibiotic fără rețetă, asta deși pacienții uzuali ai farmaciei pe care o conduc știu că antibioticul se eliberează doar dacă există o prescripție medicală. N-aș prea fi băgat în seamă cele de mai sus, le-aș fi trecut în categoria deja prea vastă de patologie a modernității dacă n-aș fi încă sub puternica impresie lăsată de una din ultimele cărți pe care le-am citit, este vorba de Missing Microbes scrisă de un universitar american, Martin J. Blaser. Foarte pe scurt dr. Blaser ne spune că antibioticele sunt abuzate atât în industria (sic) creșterii animalelor cât și în practica medicală, consecințele abuzului de antibiotice fiind pleiada de boli ale modernității precum diversele alergii, autismul, cancerele, sindromul de intestin iritabil, obezitatea, faptul că în ultimii ani adolescența răpește tinerelor generații din ce în ce mai mult din copilărie etc. Tocmai pentru că animalele se dezvoltă mai rapid și ating dimensiuni mai mari dacă le administrăm zilnic doze mici de antibiotic este motivul pentru care aceste medicamente sunt folosite pe scară largă în industria zootehnică. Dr. Blaser ne învață că același efect îl au doze terapeutice de antibiotic administrate mai rar. Obezitatea și faptul că tinerele generații tind să fie mai înalte decât generațiile dinaintea lor (în farmacie spunem că tinerii noștri pacienți sunt cel mai adesea pufoși, neavând un termen la medical la îndemână pentru a descrie modul în care arată – cel mai adesea din păcate – copiii care ne trec pragul) sunt cauzate nu doar de faptul că hrana este abundentă în zilele noastre ci și pentru că generațiile tinere au fost mai expuse la antibiotic decât generațiile dinaintea lor. De fapt chestiunea este mai complexă, are legătură cu mediul în care copilul se dezvoltă, cu flora bacteriană a mamei, dacă nașterea a fost făcută prin cezariană sau dacă a fost naturală etc. Nu doresc să fac aici o recenzie a cărții dr. Blaser ci îndemn pe fiecare dintre cititorii acestor rânduri să o citească. Din păcate nu există o traducere în limba română dar există traduceri în germană, franceză etc.

O altă idee importantă cu care rămânem după ce citim Missing Microbes este că o dată cu administrarea de antibiotice pierdem o parte importantă din flora microbiană, ecosistemul microbian specific fiecăruia dintre noi sărăcește, tind să dispară coloniile bacteriene de mici dimensiuni, coloniile bacteriene care sunt acolo din timpuri preistorice, colonii transmise din generație în generație, colonii care în mod aparent nu au nici un rol în sănătatea noastră. Totuși aceste colonii de mici dimensiuni se dovedesc a fi foarte utile în situații critice, după cum o pereche de ghete de alpinism este inutilă mare parte din viață aceasta poate deveni un accesoriu vital dacă avem de mers pe munte (acesta este comparația folosită de dr. Blaser în contextul problemelor cauzate de clostridium difficile). Tocmai lipsa coloniilor bacteriene de mici dimensiuni, lipsa de diversitate a florei microbiene ne face vulnerabili în fața diverselor provocări. Dr. Blaser ne reamintește experimentul făcut în anii ‘50 de Bohnhoff și Miller care au administrat salmonella enteriditis unor colonii de șoareci. A fost nevoie de 100.000 de bacterii pentru a înbolnăvi un șoarece. Dacă însă șoarecilor le-a fost administrată o singură doză de antibiotic (streptomicină) cu câteva zile înaintea expunerii la Salmonella enteriditis a fost nevoie de doar 3 (trei) salmonella enteriditis pentru a îmbolnăvi șoarecele. Cu alte cuvinte antibioticele, deși sunt cele mai benefice medicamente descoperite vreodată, ne fac să devenim mai sensibili la infecții ulterioare. Tot dr. Blaser ne arată că administrarea antibioticului la vârste mici generează probleme de sănătate cu care adultul se va confrunta mai târziu, pe măsură ce înaintează în vârstă.

Virușii nu sunt bacterii, spre deosebire de infecțiile bacteriene infecțiile virale nu se tratează cu antibiotic. Din păcate – după cum ne reamintește dr. Blaser – este dificil de făcut distincția între o infecție virală și una bacteriană iar ca urmare medicul prescrie cel mai adesea antibiotic deși știe că 80% din infecțiile tractului respirator superior sunt de natură virală și doar 20% sunt de natură bacteriană. Tratând fiecare episod viral cu antibiotic nu facem decât să ne compromitem șansele de a gestiona fără ajutor medical expuneri ulterioare la diverse bacterii. În același timp ne mărim semnificativ șansele de a dezvolta boli cu etiologie necunoscută sau de a deveni obezi.

Această lungă introducere este necesară pentru a arăta că există costuri ale socializării și ale taxării excesive. Este limpede că isteria cauzată de așa numitul coronavirus ar fi avut alte dimensiuni dacă munca n-ar fi fost penalizată prin taxare excesivă, producția mutându-se din Europa sau America de Nord în China. Dacă schimburile comerciale cu China n-ar fi fost artificial gonflate de politicile fiscale și de mediu practicate de occidentali n-am fi golit farmaciile și magazinele alimentare de frica unei epidemii scăpate de sub control. Nu doar măștile sunt produse în China. Industria farmaceutică nu are nici un interes să se știe că medicamentele cu nume sofisticate, pe care pacienții plătesc bani grei, conțin substanțe cel mai adesea produse în China, Corea de Sud sau în India ca urmare a reglementărilor excesive de mediu practicate în Europa și că doar tabletarea se face în țările menționate în prospect. Actuala criză generată de așa numitul coronavirus are meritul de a ne arăta care sunt consecințele mutării producției de medicamente în China devenind transparent pentru o mare parte dintre pacienți faptul că substanța conținută în cele mai multe medicamente se fabrică în China. 

Socializarea excesivă este cauza pentru care atât de multe mămici vin ani în șir la fiecare trei, patru săptămâni în farmacie cu o prescripție medicală pentru a cumpăra antibiotic ca urmare a faptului că copilul lor a fost pentru una – două zile la grădiniță. Aceste mame ar trebui înceapă să se întrebe dacă prezența copilului la grădiniță sau în clasele primare nu este cumva dăunătoare pe termen lung sănătății copilului făcând – dincolo de alte considerente non medicale – alternativa educației parentale mai atractivă. Desigur, educația parentală presupune ca cel un părinte să nu aibă slujbă – chestiune aproape imposibilă dat fiind că salariile sunt taxate la rate de peste 60%. Dacă bunicii noștri trăiau cu un singur salariu în vreme ce noi nu ne descurcăm cu două salarii, motivul este taxarea muncii de peste 60% practicată în România ca și în Occident. Practic cei doi părinți plătesc mai mult de un salariu în taxe, familiile rămânând practic fără alegere, amândoi părinții trebuind să lucreze pentru a compensa o parte a pierderii cauzate prin impozitare. Ca urmare copiii sunt trimiși la grădiniță sau la școală, frecventarea

grădiniței și a școlii având printre urmări bolile modernității, alergie, autism, astm, obezitate, cancere în proporțiile descrise în studiile statistice.

Modernitatea nu trebuie să însemne fragilitate fizică sau psihică, după cum așa numitele boli ale modernității nu ar trebui să fie cancerele, astmul, autismul, sindromul de colon iritabil, alergiile, obezitatea etc decât atunci când ne suspendăm bunul simț și instinctul de conservare în favoarea sfaturilor venite de la diverși experți plătiți de guvern sau de marile companii internaționale. Ceea ce frapează la cartea scrisă de dr. Blaser, dincolo de modul sofisticat de argumentare, este tocmai pledoaria pentru chestiuni pe care, dacă nu ne-am fi suspendat bunul simț, le-am fi văzut cu claritate în beneficiul copiilor și al familiilor noastre.