Pericolul din cutie! Alegem acest produs de pe raft, dar nu ştim că e foarte nociv. Ce ne recomandă specialiştii

Multă lume alege acest produs de pe rafturile magazinelor, dar nu mulţi ştiu că ingredientele nu au nici o legătură cu realitatea. Preţurile diferă, însă nu şi reţeta.
Un ambalaj frumos şi o prezentare bună transformă un produs banal într-un adevărat deliciu vizual.
Pe piaţă sunt zeci de firme cunoscute sau mai puţin cunoscute care comercializează icre sub diferite forme. Fie că sunt de crap, de hering sau o combinaţie dintre ele, icrele sunt doar cu numele. Pe cutiile din supermarketuri scrie destul de mare "Icre", însă ele există în proporţie extrem de mică.
Majoritatea produselor au trecute pe etichetă toate ingredientele şi procentul de icre. Cele mai multe au icre în medie 10 la sută, dar mai există şi excepţii, care pot avea mai mult sau mai puţin de zece la sută. Un calcul simplu arată că într-o cutie de 200 de grame doar 20 de grame sunt icre, iar restul, de 180 de grame - diferiţi aditivi ce au rol de îngroşare sau conservare, scrie bzi.ro.
Aceste produse care se vând sub denumirea de "icre" conţin de obicei gumă xanthan, gumă guar, gelifiant şi sare. Toate aceste ingrediente pot provoca greaţă, balonare, crampe sau chiar alergii. Icrele aproape inexistente din cutiile ce le poartă numele sunt absorbite de tot felul de substanţe care înmulţesc produsul.
Nutriţioniştii şi medicii atenţionează oamenii cu privire la consumul acestor semipreparate. Multe dintre substanţele folosite pot provoca alergii severe, intoxicaţii sau diaree. Bine cunoscutele "E-uri" nu lipsesc din aceste produse, cu toate că se cunosc efectele negative pe care le au asupra organismului. Cu toate acestea, icrele sunt recomandate de către nutriţionişti, dar să fie naturale şi preparate în casă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre
Secțiuni: Sănătate
Locații: România
Subiecte: Alimentație sănătoasă E-uri în alimentaţie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)