Parohul comunității ortodoxe române „Sfintele Parascheva și Genoveva” (Biserica Saint Sulpice) din Paris, pr. Răzvan Andrei Ionescu, a împlinit duminică 47 de ani. Cu această ocazie, preotul a postat pe pagina sa de social media un emoționant eseu despre suferințele lui și ale credincioșilor, în contrast cu starea „omului recent” – „bietul de el”. Încercarea acestuia de a-și depăși limitările cu ajutorul „supra-puterilor” oferite de tehnologie este deplânsă de gânditorul creștin, ca o ratare a adevăratei mize a existenței, anume „viața în Duh a sufletului, care aduce și trupului sănătate, împlinire și frumusețe”.

  

„Poate mai mult ca niciodată anul acesta am trăit perioade de conștientizare a ireversibilului, a fragilității mele sau a celor de lângă mine, ca viață, ca parcurs, ca desfășurare. Oameni dragi cu care am avut o relație vie au făcut pasul dincolo. Lista noastră de pomenire de copii aflați la mare cumpănă s-a scurtat în pofida a tot, Pronia rânduind intrarea lor în veșnicie. Eu însumi pot primi vești medicale care să îmi bulverseze viața. În toate însă, nădăjduim.

Mai mult ca oricând, întâlnirea cu produsele lumii, cu mentalitățile și căutările ei, cu proiectările sale mistico-fantastice hrănite de necunoașterea lui Dumnezeu au ca efect, paradoxal, întărirea mea în credință. Filmele actuale sunt o radiografie a așteptărilor omului veacului nostru. Bietul de el. 

Șansa mea că am cunoscut oameni vii, unii sunt încă printre noi, ce incredibile daruri mi-a făcut Dumnezeu ca să pricep cum ar vrea El să fim! Omul recent caută „îmbunătățiri” cu orice preț, ca niște proteze de tip super erou american, ignorând firescul suprafiresc de a deveni dumnezeu prin comuniunea lăuntrică cu Dumnezeu, real. E penibil să Îl imiți „demiurgic” de la distanță prin tot felul de puteri, în fond atât de efemere. E penibil să vrei să „omori moartea” prin tehnologie, veritabil kitch al Învierii reale aduse de Hristos. E penibil să îți cauți înveșnicirea cu un fel de exoschelet tehnologic care te arată puternic în cele exterioare și îți ratează în același timp reala întâlnire cu Viața.

Codul da Vinci și alte declinări contemporane ne arată cât de departe suntem de simțirea religiosului prin inima curățită de har. Acesta este perceput fals, după gândirea căzută din sacru în profan. Profanare sau desacralizare? Totuna, corespunzând dezbrăcării lăuntrice contemporane de simțirea lui Dumnezeu până la măsura de a ignora că există o viață duhovnicească. Scenarii intelectuale, inițieri, lupte pentru putere, religiosul interesează doar pentru „mister” și nu pentru angajament existențial către desăvârșirea ca om. Asta când nu faci tu însuți din inteligența artificială o nouă religie. Toate abundă de ieftin. 

Nu acesta e chipul Bisericii. Nu asta e noblețea omului. De unde importanța uriașă să dăm mărturia ortodoxă în lume, autentică. Viața de rugăciune a unei parohii sau mănăstiri continuă să bulverseze vieți și să nască înviere chiar și în contextul atât de sărăcit de prezență în duh actual. 

Personal, știu Cine m-a ales și deopotrivă pe Cine am ales ca răspuns propriu la chemarea Lui. Descopăr frumusețe în jurul meu, boala întâlnită mă face mai atent și mai sensibil ca înainte la manifestarea sănătății, la tinerețe, la frumusețea trupească, cu conștiința vie că miza este însă în altă parte. Anume, în viața în Duh a sufletului, care aduce și trupului sănătate, împlinire și frumusețe. 

Sunt o sculptură vie. Devin. Mă înnobilez prin Hristos mai mult decât prin orice educație profană. Brâncuși căuta esențialul, în Hristos îl poți trăi lăuntric, tu însuți, în tine. Eu sunt opera de ieșit vie din mâinile lui Dumnezeu. Și ce bucurie că fundamentul lumii e bun! Ne zăpăceam pe veșnicie în confuziile lumii acesteia. 

Ortodox înseamnă tocmai să nu cultivi iluzia în viața ta. Să nu îți vinzi ieftin timpul vieții tale. Să fii acea minune de om pe care Domnul iubitor o stârnește în tine. E un har să fim cu El, fenomen ireductibil la posibilitățile noastre autonome, de aceea și trăim misterios, uimitor, ni se întâmplă dincolo de așteptări. Întru El viitorul nostru se arată incomparabil mai bun decât l-am construi singuri”, atrage atenția preotul Răzvan Andrei Ionescu, paroh al comunității ortodoxe române „Sfintele Parascheva și Genoveva” din Paris, consilier permanent în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală și Meridională (la Departamentul „Teologie și știință”).