Raed Arafat critică dur OUG pe sănătate adoptată marți: Nu înțeleg care a fost caracterul de urgență că se se ia astfel de decizii peste noapte, fără analiză reală de impact și fără dezbateri reale, luând măsuri fără precedent, care vor destabiliza tot
Raed Arafat, șeful DSU, a criticat ordonanța de urgență pe sănătate introdusă marți seară în ședința de guvern. În cadrul unei postări pe facebook, el a scris că articolele din OUG „deschid drumul integral sectorului privat comercial pentru accesarea bugetului de stat destinat sectorului medical de urgență, care și așa este limitat ca sumă, comparativ cu nevoile reale” și vor „destabiliza tot sectorul public de urgență”, a explicat Raed Arafat.
Executivul a adoptat marți o OUG prin care serviciile medicale din cadrul programelor naționale de sănătate se pot derula și la spitale private, fără ca pacienților să le fie ceruți bani în plus.
„Încă de la început am trimis un punct de vedere asupra unor prevederi cu impact negativ pe sistemul public de urgență, mai ales referitor la modificarea articolului 111 din Legea Sănătății. Spre surprinderea mea, și a multora dintre colegii mei, s-a mers și mai departe ieri seară prin introducerea unor noi articole care deschid drumul integral sectorului privat comercial pentru accesarea bugetului de stat destinat sectorului medical de urgență, care și așa este limitat ca sumă, comparativ cu nevoile reale”, scrie șeful DSU pe Facebook.
„Nu înțeleg care a fost caracterul de urgență că se se ia astfel de decizii peste noapte, fără analiză reală de impact și fără dezbateri reale, luând măsuri fără precedent, care vor destabiliza tot sectorul public de urgență, de la serviciile de ambulanță până la SMURD și UPU, fără excepție.
Deschiderea accesului comercianților la bugetul de stat prin care este finanțat sectorul public de urgență este un pas care înseamnă că în câțiva ani vom împărți sumele cu toți care vor apărea pe piață în urmă acestei decizii aberante, ducând implicit la reducerea finanțării sectorului public în favoarea celui comercial”, adaugă Raed Arafat, care menționează că nu înțelege de ce „se dorește atât de mult destabilizarea unui sector funcțional și care și-a dovedit eficiența inclusiv prin gradul de încredere al populației în acest sector care mai necesită mult de făcut în următoarea perioada.”
„Că să înțelegeți mai bine, tot sistemul integrat de urgență este finanțat din bugetul de stat, Partea medicală consumă sub jumătate din suma totală iar această suma încet încet va fi împărțită cu comercianții care au multe metode ca să elimine treptat sectorul public”, a scris Raed Arafat, pe Facebook.
De cealaltă parte, vicepremierul Raluca Turcan a apărat proiectul, afirmând că prin noua legislație „Pacienții vor accesa serviciul medical pe care-l consideră mai bun”.
„Ordonanța de Urgență dată de Guvernul Orban va salva vieți. Astfel, pacienții în stare critică vor beneficia mai repede de intervenții în cel mai apropiat spital, fie de stat, fie privat. Va crește, deci, numărul unităților sanitare care rezolvă cazurile de infarct miocardic sau de accident cerebral. Pacientul va beneficia de tratament și nu va plăti nimic", a scris vicepremierul Raluca Turcan, marți, pe pagina sa de Facebook.
Vicepremierul Raluca Turcan a evidențiat avantajele pe care le conferă adoptarea Ordonanței prin libertatea de a alege furnizorul în cadrul programelor curative.
„De exemplu, un pacient din Craiova, cu infarct miocardic acut (cum a fost cazul unei vedete tv) nu va mai trebui transportat la București pentru a fi preluat de un mare spital din Capitală, deja supraaglomerat, ci va putea fi salvat la centrul de cardiologie din Craiova.În cazul bolnavilor de cancer, se vor face servicii integrate în care sunt prinse toate componentele: medicamente, radioterapie, intervenții chirurgicale. Ei vor putea alege dacă se tratează la un spital de stat sau la unul privat", a mai scris Turcan, potrivit Mediafax.
„Prin proiectul de act normativ se propune ca serviciile medicale din cadrul programelor naționale de sănătate curative, care se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate să se deruleze în mod unitar atât prin furnizori publici, cât și prin furnizori privați, în mod similar cu reglementarea privind furnizorii privați de medicamente și dispozitive medicale. Astfel, se asigură accesul imediat al pacienților la tratament in cadrul programelor naționale de sănătate curative și, funcție de opțiunea acestora, prin furnizorii care sunt autorizați și evaluați și care au încheiat contracte de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate”, se arată în expunerea de motive a proiectului de ordonanță care modifică Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Dr. Adrian Cacovean: DREPT LA REPLICĂ FAȚĂ DE MINCIUNILE ANTENA 1: CÂND PROSTIA FAKE MEDIA SE LOVEȘTE DE LOGICA ELEMENTARĂ
”Istoria pe care mass-media și guvernele nu vor să o auziți!” - Senatorul Ron Johnson a organizat o audiere în Senatul SUA cu victimele vaccinurilor Covid și modul în care spitalele au refuzat să ofere îngrijiri persoanelor nevaccinate - VIDEO
PAPA condiționează accesul în Vatican de Certificatul de Vaccinare. Se întâmpla acum 5 ani, pe 1 octombrie 2021. REMEMBER PLANDEMIA
Doliu în sport și în sistemul medical. Un fotbalist a murit în timpul meciului, în urma unui infarct. Avea 47 de ani. Asistent medical în vârstă de 35 de ani găsit fără suflare în camera de gardă
Organizațiile PRO VITA și Alianța Familiilor cer Senatului respingerea proiectului USR privind psihoterapia minorilor fără acordul părinților
MEMORIU LA MINISTERUL SĂNĂTĂȚII. Dr. Adrian Cacovean acuză umilirea medicilor prin noul proiect privind medicina alternativă: ”Medicii sunt puși laolaltă cu practicanții fără studii medicale”
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Sănătate
Persoane: Raed Arafat Raluca Turcan
Locații: București
Organizații: DSU Guvernul României SMURD
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)