Singurul băiat al artistului Nelu Ploieșteanu a murit la doar 32 de ani, după ce toată viața a fost imobilizat la pat din cauza unui vaccin administrat la 2 luni în urma căruia s-a ales cu tetrapareză spastică și encefalopatie
Zilele trecute, fiul artistului Nelu Ploieșteanu, Mihai, a murit la doar 32 de ani. Băiatul a trecut printr-o suferință greu de descris, după ce a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică și encefalopatie. Mama acestuia, Elena, a spus că nenorocirea i s-a tras de la vaccinul pe care l-a făcut la vârsta de 2 luni.
„Mihăiță a venit pe lume perfect sănătos, dar un banal vaccin i-a cauzat suferința. De la vârsta de două luni are tetrapareză spastică și encefalopatie. N-am vrut să-l operăm, pentru că puteam să-l pierdem. La noi în casă nu se folosește cuvântul handicap. Când eu nu sunt acasă, băiatul nu mai vrea să mănânce, nu mai vrea să bea ceai. Dar eu nu prea plec de acasă. Vara plecăm la munte, din aprilie și până în octombrie. De 26 de ani dorm cu el. Îl iau în brațe, iar el se simte în siguranță. Dacă Dumnezeu mi-a dat crucea asta, o duc, ce pot sa fac?!”, spunea mama lui în 2013.
„Am fost cel mai bucuros om din lume cand a venit pe lume. Era al cincilea copil si singurul meu băiat. Nu vreau să se înțeleagă greșit, n-am nevoie de nimic de la nimeni. Pentru soția mea este foarte greu. Ea nu a mai ieșit din casă de 26 de ani. Mihăiță este dependent de ea, dar nu s-a plâns niciodată. Bineînțeles că n-a mai avut nicio vacanță de 26 de ani. I-am depistat boala foarte devreme, i-am adus un frigider de medicamente, dar nu l-au putut ajuta mai mult decât atât. Oricum, mie nu mi-a fost niciodata rușine cu băiatul meu. Este țintuit la pat de 26 de ani, dar e bibeloul familiei noastre”, spunea atunci și Nelu Ploieșteanu.
Tetrapareza spastică este forma de paralizie cerebrală în care sunt afectate toate membrele în mod egal sau membrele superioare sunt mai mult afectate decât membrele inferioare.
Tetrapareza spastică este un sindrom de neuron motor central.
Tetrapareza spastică asociază retard mental sever și microcefalie, reprezentând 5% din totalul formelor de paralizie cerebrală.
Encefalopatia reprezintă atingerea difuză a encefalului legată de o afecțiune generală. Cauzele encefalopatiilor sunt intoxicațiile, tulburările metabolice (carență în vitamina b1, insuficiența de oxigen) sau alte boli generale (hipertensiune arterială, insuficientă hepatică, alcoolism cronic). Semnele neurologice sunt o încetinire a ideilor, o agitație, o confuzie mintală și, mai rar, convulsii. Examenele complementare și tratamentul variază în funcție de boala în cauză.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Prințesa Kate, soția Prințului moștenitor al tronului britanic, are cancer la 42 de ani. La trei ani de la injectarea cu seruri Covid aproape întreaga familie regală a Marii Britanii e canceroasă
Renumitul doctor William Makis aruncă bomba: Cancerul prințesei Kate ar putea fi cauzat de vaccinurile ARNm COVID-19 pe care le-a făcut în 2021
Cercetătorii japonezi cer din nou, imperativ, OPRIREA TRANSFUZIILOR de la vaccinații Covid
FDA a pierdut războiul împotriva Ivermectinei – este forțată să elimine toate postările și afirmațiile false împotriva utilizării medicamentului care și-a dovedit eficacitatea în tratamentul Covid
Pfizer și oficialii guvernului Regatului Unit, acuzați de ucidere din culpă, fraudă și proastă gestionare a crizei Covid, într-o nouă anchetă penală – sunt depuse dovezi despre crime împotriva umanității
Morții pe care nu și asumă nimeni, morții de care nimeni nu mai vrea să audă, morții pe care nimeni nu mai vrea să-i vadă, ca să nu le fie deranjată „viața în roz”
Recomandările noastre
Loreta Popa, un om dedicat primei sale iubiri: CUVÂNTUL! Interviu ActiveNews cu promotoarea Muzeului Național al Literaturii Române: ”Fără acces la educație copiii noștri nu vor mai fi în stare nici să se semneze, dar să citească”
27 martie: Basarabia „se unește pentru totdeauna cu Mama sa, România”. Aproape toți cei care au votat Unirea au fost apoi vânați de bolșevici și au sfârșit în lagărele sovietice. Ei sunt Martirii Basarabiei, Martirii Unirii. Să nu-i uităm niciodată!
Secțiuni: Sănătate
Persoane: Nelu Ploieșteanu
Locații: București
Subiecte: Legea vaccinării obligatorii reactii adverse vaccinare Vaccinarea obligatorie Vaccinuri periculoase
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)