Pentru început să comparăm starea de fapt din trei țări: Italia, Germania și România. Datele provin de la https://www.worldometers.info/coronavirus/ 

Diagramele prezentate mai sus compară evoluția în timp a epidemiei din aceste țări, reprezentate prin simbolurile „X” pentru Italia, „O” pentru România și „romb” pentru Germania. Primul grafic prezintă cifre absolute, al doilea cifrele raportate la 1 milion de locuitori. Curbele roșii reproduc numărul infecțiilor curente, cele verzi sunt asociate celor vindecați, iar cele negre corespund celor decedați. Suma celor trei reprezintă numărul total al cazurilor înregistrate în țările respective. A nu se confunda acest număr cu numărul infecțiilor curente, care la un moment dat evident că va începe să scadă, în vreme ce numărul total al celor infectați (care aici nu e reprezentat), al celor vindecați sau al celor morți vor crește continuu, până când se vor plafona.

Datele de start ale celor două diagrame au fost alese astfel încât numărul inițial de cazuri curente să fie aproximativ același în fiecare dintre cele trei țări. Data finală este în toate cele trei cazuri 1 aprilie 2020.
Se poate constata faptul că în cazul României curba roșie, a cazurilor curente, manifestă o rată de creștere mult mai mică decât în cazul celorlalte țări. În acestea numărul infecțiilor curente tinde să se apropie de un maxim, iar în săptămânile următoare este de așteptat să scadă.  În Italia se observă o mortalitate record, fapt deja cunoscut și intens discutat, în schimb în Germania avem una foarte scăzută. Aceste două țări ilustrează două extreme în ceea ce privește mortalitatea, iar România e situată undeva între ele. Cu mențiunea că datele de până acum privind România sunt încă prea puține pentru o estimare mai precisă a acestui factor, dat fiind că ne aflăm încă într-un stadiu timpuriu al răspândirii gripei în comparație cu celelalte două țări. Singurul element deocamdată valabil e viteza mai mică de răspândire a epidemiei.

O întrebare crucială frământă actualmente pe toată lumea și polarizează accentuat taberele grupate în jurul uneia sau alteia dintre opinii.  Anume, dacă gripa provocată de noul coronavirus, COVID-19, este într-adevăr mai periculoasă sau, mai bine zis, dacă gravitatea ei este cu mult peste cea a gripei sezoniere obișnuite, încât să justifice severitatea măsurilor restrictive care paralizează o întreagă lume pe o perioadă nedefinită de timp, al cărei final nu se întrevede? 

Din datele care s-au acumulat între timp, răspunsul care începe să se contureze e acela că măsurile luate de majoritatea statelor sunt totuși disproporționate în raport cu gravitatea reală a situației, mai ales dacă ținem cont de durata pentru care sunt preconizate. Adevărul e că oricum s-ar fi comportat, guvernele nu puteau să iasă decât prost din această dilemă. Dacă nu ar fi luat nicio măsură, ar fi fost pe bună dreptate criticate. Măsurile radicale au fost la început necesare, până ce am început să ne dumirim mai bine cum stau lucrurile cu acest nou virus. Prevenția e obligatorie atunci când nu știi încă la ce să te aștepți, sau când nu ai încă date suficiente care să cuantifice corect gravitatea acestei pandemii.

Acum începem să înțelegem totuși, mai multe, dar ieșirea din dilemă nu e una ușoară. O renunțare prematură la orice fel de restricții și măsuri de precauție ar fi totuși un gest iresponsabil. Dar la fel se poate spune despre prelungirea nedefinită a actualei stări, fără să ni se prezinte un criteriu clar cu privire la condițiile necesare pentru ridicarea restricțiilor, fie și în mai multe etape. 

Până atunci, discuțiile în jurul cifrelor continuă. Un parametru posibil pentru a măsura gravitatea noii maladii ar fi letalitatea, definită ca raportul dintre numărul celor decedați și cel al celor depistați ca fiind infectați (raport numit adesea tot mortalitate). Cifrele indicate oficial la începutul pandemiei ar indica una relativ ridicată, de 3,4%, spre deosebire de 0,1% în cazul gripei sezoniere. Totuși, acest factor nu poate fi estimat deocamdată cu precizie, pentru că nu cunoaștem numărul real al celor infectați, care e cu siguranță mult mai mare decât cei testați pozitiv. Fapt care implică în mod evident o letalitate cu atât mai mică, cu cât numărul cazurilor nedocumentate este mai mare. Există studii care estimează că acest factor ar putea fi de până la 7-10 ori.

Tabăra panicardă arată cu degetul înspre Italia și Spania, unde mortalitatea e de 11,89%, respectiv 9%, iar scepticii înspre Austria sau Germania, cu o mortalitate de 1,36% sau chiar 1,19%. Toate aceste cifre au la bază datele de până în 1 aprilie și sunt raportate doar la cazurile cunoscute. România nu stă rău la acest capitole, cu o mortalitate oficială de doar 3,73%, dar aici epidemia nu e într-un stadiu atât de avansat.

Statisticile care s-au făcut în Italia sau Elveția privind distribuția pe vârste a deceselor arată că marea majoritate a celor decedați aveau peste 80 de ani, urmați de un procent substanțial, dar mai mic, cu vârste între 70-80 de ani, în vreme ce numărul deceselor în celelalte categorii de vârstă este semnificativ mai scăzut. În general, grupa de risc poate fi identificată cu persoanele în vârstă de peste 60 de ani, mai ales cei suferind și de alte afecțiuni.
Putem face și o comparație cu gripa sezonieră obișnuită. Astfel, conform https://www.worldometers.info, cifra deceselor de pe urma gripei sezoniere fluctuează între 795-1.781 decese pe zi, iar în ultimele zile decesele datorită coronavirus au înregistrat între 25 martie – 1 aprilie cifrele 2.388, 2.791, 3.270, 3.518, 3.203, 3.723, 4.535, 4.883. Aceste cifre se încadrează în estimările care indică o mortalitate de până la 5 ori mai ridicată decât în cazul gripei sezoniere, adică 0,5% din totalul cazurilor reale (nu doar cele testate).

La nivel psihologic, comparația e dezechilibrată și din alt motiv. Câte cazuri de gripă sezonieră au fost „testate pozitiv” în trecut și publicate zi de zi în presă? Câți morți de gripă obișnuită au fost anunțați la emisiunile de știri? Până nu demult, nici vorbă de o asemenea stare de panică. Firesc, au fost luate în evidența statisticilor doar cazurile de gripă sezonieră cu simptome mai grave, care au fost nevoite să apeleze la medici. 

Acum avem o situație fără precedent în ultimele decenii, dar nu una fundamental diferită față de cele cu care omenirea s-a confruntat în trecut. E foarte posibil să nu avem de-a face decât cu o mediatizare excesivă a unei forme de gripă ceva mai gravă decât cele cunoscute până acum.

Un studiu foarte recent, „SARS-CoV-2: fear versus data”, bazat însă doar pe datele de până în 2 martie, face o comparație cu speciile de coronavirus cunoscute până acum, ajungând la concluzia că mortalitatea cauzată de noul virus a fost în mod cert supraestimată. Cifra indicată de autori este de 1,3%, despre care afirmă că nu e substanțial diferită de cea în cazul altor specii de coronavirus, care este de 0,8%. În mod evident, odată cu trecerea timpului studiile de specialitate vor deveni din ce în ce mai precise și vom ști mult mai bine care e realitatea.

Se pot ridica o serie de obiecții pertinente chiar la adresa statisticilor aflate la îndemâna tuturor, care sunt folosite pentru a argumenta oricare dintre opiniile contrare. Ce reprezintă de fapt cifrele care ne sunt prezentate? În cele ce urmează îl citez pe profesorul emerit Sucharit Bhakdi, care adresează aceste probleme într-o scrisoare deschisă adresată cancelarului Germaniei. Aceasta poate fi accesată aici, în versiunile germană și engleză sau aici, în limba română.

Pe scurt, obiecțiile sale la adresa datelor prezentate oficial, menite să alimenteze propaganda despre periculozitatea coronavirusului, sunt următoarele:
1.O simplă infecție, adică un test pozitiv, în lipsa altor simptome clinice, nu poate fi declarat încă boală. Și totuși, în statistici figurează toate cazurile care au fost testate pozitiv, deci inclusiv cele asimptomatice.
2.Periculozitatea noului coronavirus nu e substanțial mai ridicată decât cea a altor tipuri de virus din această familie, cu referire printre altele la studiul citat mai sus.
3.Gradul de răspândire a virusului (în cazul concret al Germaniei) a crescut pe măsura intensificării testărilor. Concluzia ar fi că virusul s-a răspândit deja neobservat, pe o scară largă în cadrul întregii populații. Pentru a putea face estimări relevante, ar trebui testat un eșantion reprezentativ pentru întreaga populație, fapt care încă nu s-a produs. De ce?
4.În privința mortalității, mulți sunt îngrijorați de cifrele din Italia și Spania. Totuși, aici se ridică o problemă esențială: peste tot în lume statisticile îi cuprind pe cei la care a fost depistat virusul în momentul morții. Prin aceasta se încalcă o regulă fundamentală a infecțiologiei, după care cauza morții poate fi asociată cu un agent doar dacă acesta a contribuit în mod substanțial la producerea ei (chiar dacă nu e neapărat singura cauză). Cu alte cuvinte, actualmente se contabilizează toate decesele cu, și nu doar cele datorate în cea mai mare parte noului coronavirus. 
5.Deși pe alocuri situația e dramatică, nu înseamnă că scenarii de genul celor din Italia sau Spania se vor repeta obligatoriu și în altă parte. Astfel, pot exista și factori externi, precum poluarea, care duc la slăbirea rezistenței organismului la noua boală. Pe de altă parte, cel mai grav e afectată grupa populației care are o vârstă ridicată. În Italia și Spania acești oameni locuiesc în mare măsură (27.4% / 33,5%) împreună cu membrii mai tineri ai familiilor care pot fi purtători ai virusului, fără urmări grave pentru ei înșiși. Spre comparație, în Germania această cifră ar fi de doar 7%. Alte posibile explicații, pe care Prof. Bhakdi nu le menționează, ar fi condițiile din spitalele aglomerate din aceste țări, unde pot fi contractate infecții ulterioare cu bacterii rezistente la antibiotice. Sau meciul de fotbal dintre Atalanta Bergamo și FC Valencia, la care pe stadionul San Siro din Milano au asistat zeci de mii de spectatori, majoritatea suporteri ai echipei din Bergamo. Acest eveniment ar fi putut avea efectul unei adevărate „bombe epidemiologice” chiar în Bergamo, epicentrul european al pandemiei, și foarte probabil a favorizat răspândirea accelerată a virusului și în Spania, prin intermediul suporterilor echipelor de fotbal. Dincolo de toate acestea, în Italia sunt testate post-mortem toate persoanele decedate, indiferent din ce cauză, chiar dacă anterior nu fuseseră incluse printre cazurile documentate. Avem prin urmare de-a face cu un număr suplimentar de morți cu virus (adică de infarct, atac cerebral, etc), și nu datorită virusului. Aceasta face ca cifrele Italiei să fie în mod evident mult mai mari decât în cadrul altor țări, unde sunt luate în evidență și trecute la „corona” doar decesele celor testați pozitiv în timpul vieții, tot indiferent de cauza reală a decesului.

Fără a bagateliza totuși această nouă gripă, Prof. Bhakdi afirmă că prelungirea pe termen lung a măsurilor restrictive actuale ar avea consecințe incalculabile la nivel social și economic. Ca atare, el solicită o informare corectă a populației din partea autorităților, care să țină cont de punctele de mai sus și elaborarea unei strategii de revenire la normalitate, cu protejarea efectivă a grupelor de risc, dar fără a afecta viața publică pe o scară largă prin restricții cu efecte cât se poate de nocive. Cu alte cuvinte, să nu ajungem să spunem că operația a reușit, dar pacientul a murit.

În concluzie, deși se pare că avem de-a face cu un virus mai periculos decât cel al gripei obișnuite, etichetarea sa drept „virus ucigaș” (care te duce cu gândul la virusul Ebola, care e mortal în 50%  din cazuri) nu e altceva decât o exagerare și o manipulare din partea unor autori care caută să producă panică.

Poate că e prea devreme să cerem încă de pe-acum o revenire totală la o viață normală. Dar putem cere o informare transparentă și o înregistrare corectă a cazurilor pe seama cărora se iau acele decizii politice care afectează grav învățământul, economia și viața spirituală a unor țări întregi. 

Atitudinea oricărei politici responsabile trebuie să fie o urmărire atentă a situației, inclusiv a diagramelor de tipul celor de mai sus, pentru a permite o relaxare treptată a măsurilor restrictive luate până acum atunci când situația o va permite. Politicienii ar trebui să iasă din discursul catastrofic și să intre în sfera unei dezbateri raționale, care să țină cont de toate consecințele măsurilor luate. 

La un moment dat va trebui să fie luată o decizie în primul rând politică, care să dea dovadă și de curajul asumării anumitor riscuri. Căci dacă impunem drept criteriu al revenirii la normal atingerea numărului de infecții anterior decretării stării de urgență, sau crearea unui vaccin, atunci va trebui să așteptăm probabil până la anul și la mulți ani, când economia va fi demult în ruine. Dilema e dublă. O trecere bruscă la normalitate nu se poate realiza de pe o zi pe alta. Iar o prelungire peste măsură a actualei situații nu va face decât să amplifice pierderile produse pe toate planurile prin paralizarea oricăror activități sociale și economice. 

Avem nevoie de și de un orizont al speranței, să ni se arate o luminiță la capătul acestui tunel în care ne-am trezit aruncați cu toții. De la politicieni nu avem cum să ne așteptăm la așa ceva, ci doar din partea Bisericii. Căci în România și probabil și în alte țări mai există un aspect sensibil: închiderea bisericilor pentru credincioși, care sunt excluși de la slujbe și siliți să stea acasă. Am ajuns într-o situație schizofrenică, în care acest privilegiu e rezervat exclusiv clerului. 

Pe portalul Hotnews poate fi citită o analiză  extrem de amănunțită a acestei probleme: „Este închiderea bisericilor o agresiune la adresa libertății religioase?”  Întorcând aspectele discutabile pe toate fețele, atât din punct de vedere juridic, cât și teologic, răspunsul la întrebare tinde să fie unul pozitiv. Firește, dincolo de analize stufoase, lumea așteaptă soluții simple și clare. Iar undeva, printre rânduri, poate fi citită următoarea sugestie: „Având în vedere faptul că vremea nu e chiar potrivnică slujirii în aer liber și că multe spații permit o participare de câteva zeci de persoane cu păstrarea distanțării sociale, o soluție ar fi putut fi, acolo unde se respectau toate condițiile sanitare, ca Liturghia să se slujească în aer liber, de către un singur preot, dar cu participarea credincioșilor în limita locurilor disponibile semnalate, eventual, prin scaune dispuse la distanțe generoase." 

Ținând cont de tot ceea ce știm până acum despre periculozitatea și răspândirea virusului, s-ar putea pune întrebarea: de ce nu

De vreme ce mersul la cumpărături e permis în anumite condiții, ar trebui să fie posibilă și o organizare a slujbelor Bisericii adecvată acestor împrejurări. Rămâne totuși o singură problemă: cea a împărtășirii din același potir și cu aceeași linguriță. Dar aceasta e o chestiune care ține strict de competența Bisericii, în care statul nu are ce să se amestece. Până acum ea nu a creat nicio problemă din punctul de vedere al sănătății. Cei care pretind altceva, ar trebui să prezinte mai întâi un studiu științific în acest sens, care să contrazică acest studiu pe care îl invocă Biserica în apărarea practicii sale, deși mărturia milenară a propriei experiențe liturgice ar trebui să fie suficientă.