Speculantul a beneficiat mereu de opinii favorabile în mediile liberal clasice, Walter Block considerându-l un erou și dedicându-i un capitol în Pledoarii imposibile, o carte pe care nu doar orice economist ci și orice om interesat de mersul lumii în care trăiește ar fi trebuit să o aibă în bibliotecă (mă rog, în lista de lecturi favorite a programului cu care navighează).

 

Pe scurt, argumentul lui Block este următorul: speculantul retrage de pe piață bunuri în perioade favorabile, atunci când prețurile sunt mici, le stochează urmând a le vinde cu prețuri mari în perioade dificile. Cu alte cuvinte, contrar aparențelor, speculantul are un rol de nivelare a prețurilor și nu de creștere a acestora, cumpărarea de bunuri în perioade de abundență ducând la o creștere a prețurilor în timpuri bune iar apariția acelorași bunuri pe piață în perioade de restriște ducând la o scădere a prețurilor în timpuri rele. Diferența de preț reprezintă riscul (dacă nu vor urma perioade dificile în perioada imediat următoare?) și costurile (stocare, logistică etc) asumate de speculant. Am trăit în America de Nord în timpul penei de curent din 2003, din câte-mi amintesc aceasta a durat aproape două săptămâni. Sigur, imediat prețul diverselor bunuri a crescut exponențial, această creștere de prețuri făcând ca bunurile să fie raționalizate în mod eficient. Au vrut să plătească un preț mare al benzinei părinții care voiau să opereze un generator care să țină la rece laptele copiilor și nu persoane adulte care voiau să-și țină berea sau whisky-ul la rece. În absența atitudinii speculative am fi avut copii flămânzi și adulți beți în plină criză tehnică, activitatea speculativă protejându-i tocmai pe cei mai fragili dintre noi. În mod corect Walter Block a pus activitatea speculantului în legătură cu doctrina mâinii invizibile, cu ideile lui Adam Smith, mâna invizibilă pomenită de Smith, anume cea care ne face viața posibilă și pe alocuri plăcută atunci când guvernul nu face tot ce poate pentru a o încătușa. Reiau mai jos citatul din Smith, citat pe care Block îl pune la îndemâna cititorilor săi:

„fiecare individ se străduiește să își utilizeze capitalul astfel încât ceea ce produce să aibă o valoare cât mai mare. În general, el nici nu urmărește să promoveze interesul public și nici nu știe cât de mult îl promovează. El nu urmărește decât propria-i siguranță, propriu-i câștig. Prin aceasta, el este condus ca de o mână invizibilă să țintească un scop care nu a făcut deloc parte din intenția lui. Urmărindu-și propriul interes, el îl promovează adesea pe cel al societății, mai eficient decât atunci când are într-adevăr intenția să îl promoveze”   

Dr. Block descrie situația morală și socială a speculantului atunci când speculantul acționează în sensul în care îl împinge mâna invizibilă a pieții. Pe o piață distorsionată politic de intervenția guvernamentală speculantul continuă să-și urmărească propriul câștig, așa ne învață Adam Smith. Pe o piață distorsionată politic, eroul lui Block poate deveni un monstru moral, natura pieții fiind determinantă pentru caracteristicile speculanților prezent pe piață, adică speculantul nu face decât să exacerbeze natura reală a pieții pe care operează. Cu alte cuvinte fiecare piață are speculanții pe care-i merită.

Rolul de hârtie de turnesol al speculantului este foarte util atunci când dorim să aflăm rapid și fără a pierde prea multă vreme caracterul unei piețe. Dacă simțim că nu putem să-i dăm mâna speculantului care operează pe o anumită piață avem de-a face, cel mai probabil, cu o piață transformată de distorsiunea introdusă de intervenția guvernamentală într-o competiție în care facerea de rău și nu facerea de bine este recompensată.

Milton Friedman descrie succint și exact chestiunea atunci când se referă la o piață particulară, anume la piața politicii.

”În chestiuni politice mâna invizibilă acționează în sens opus mâinii invizibile a pieței libere”

Am reacționat cu sentimente foarte amestecate la ordinul dr. Pintea, fostul ministru socialist al sănătății, prin care se dorește eliminarea speculei cu medicamente, numită și export paralel tocmai pentru a ascunde natura speculativă (dar și criminală și sinistră) a acestei activități.

Doamna dr. Pintea a avut meritul de a fi știut să citească hârtia de turnesol, ne-a arătat tuturor natura speculantului prezent pe piața medicamentelor și a arătat involuntar și natura pieței în care-mi desfășor activitatea zilnică. Pe de altă parte știu că pe termen lung reglementări suplimentare nu fac decât să producă deteriorări și mai mari ale pieței, compromițând persoane de bună credință precum cred că a fost dr. Pintea.

Poluarea informațională specifică lumii moderne este imensă, face parte din modul din ce în ce mai elaborat în care ascundem adevărul. Sintagme aparent inofensive, impenetrabile omului de rând sau chiar și celor cu o foarte solidă educație sunt menite să ambaleze igienic mizeria morală din varii domenii. Este firesc să avem termeni tehnici specifici fiecărei discipline dar nu este firesc ca idei simple să fie ascunse în spatele unor termeni neutri, termeni cu aparență tehnică. O astfel de sintagmă, construită în vederea ascunderii și nu a comunicării ideilor, este exportul paralel.

Pe scurt, exportul paralel înseamnă exportarea către țara de origine sau către terțe țări a unor mărfuri (inclusiv medicamente) destinate pieții interne fără a avea permisiunea producătorului. Un exemplu poate fi foarte util pentru a înțelege cu adevărat chestiunea. Să zicem că avem medicamentul M care este importat în România de către un distribuitor pentru consumul pieții locale. În loc ca medicamentul M să ajungă la pacienții români acestea este exportat de distribuitorul care l-a importat către o altă țară ajungând ca în cele din urmă medicamentul M să-i fie administrat unui pacient austriac. În condițiile în care medicamentele au prețuri maximale în România precum și în alte țări europene, în condițiile în care medicamentul M este ieftin în România dar de cinci ori mai scump în Austria devine foarte profitabil ca, în loc să fie vândut către un pacient român, medicamentul M să fie exportat pentru a-i fi vândut unui bolnav din Austria. Producătorul de medicamente, constatând scăderea vânzărilor în Austria și explozia vânzărilor în România purcede la investigarea fenomenului generator de pierderi. Destul de repede află de prezența unor loturi alocate României pe piața austriacă și ca urmare refuză să livreze cantități suplimentare pe piața românească invocând considerente statistice (la o populație de 20 milioane România trebuie să aibă o anumită incidență a bolilor tratate cu medicamentul M, cantitățile de medicament corespunzătoare incidenței bolii fiind deja livrate). Astfel pacienții români rămân fără medicament, sunt practic în imposibilitatea de a se trata corect.

Pe o piață liberă, pe o piață nereglementată de guvern, manevra de mai sus ar fi contraproductivă, stupidă, generatoare de costuri suplimentare, o manevră care ar băga în faliment firmele care ar recurge la astfel de practici. Este de observat că pe o piață liberă o astfel de manevră n-ar avea nici un efect asupra consumatorului final întrucât risipa manipulărilor inutile nu ar putea fi transferată consumatorului final din simplul motiv că competitorii mai eficienți ar oferi mai ieftin produsele manipulate excesiv. Pe o piață reglementată de guvern firmele care fac astfel de manevre devin dominante pe piață, consumatorul final suportă consecințe dramatice care transcend prețurile crescute în urma risipei, în cazul medicamentelor fiind în cele din urmă vorba de imposibilitatea de a urma un tratament, exprimarea de mai sus fiind un eufemism transparent.

Piața europeană și nord americană a medicamentelor este puternic reglementată, marile firme de medicamente făcând eforturi imense pentru a nu se ajunge la o competiție brutală de preț care să le ducă profiturile spre zone marginale. Mecanisme precum societățile private sau de stat de asigurări, folosirea abuzivă și extinsă a așa numitei ”proprietăți intelectuale”, folosirea în diverse forme a politicilor licențiere, de numerus clausus în combinație cu chestiuni penale precum mita, păstrează consumul și prețurile medicamentelor în zone stratosferice menite să genereze profit companiilor de medicamente și supuși fără scăpare politicienilor de varii culori.

Este de subliniat că exportul paralel nu crează doar penurie de medicamente ci scumpește toate celelalte medicamente, inclusiv pe cele neafectate de exportul paralel. Mecanismul este simplu. Să zicem că un distribuitor de medicamente dorește să exporte paralel (adică să speculeze) medicamentul M pe care-l poate exporta cu un profit de 1000 de euro spre Austria. Pentru a putea importa de la un producător deja suspicios medicamentul M distribuitorul trebuie să poată să-i arate producătorului că are și activități legitime, anume că vinde medicamente pe piața românească, că farmaciile care se aprovizionează de la respectivul distribuitor acoperă să zicem un milion de pacienți. Este important ca numărul de pacienți să fie cât mai mare pentru ca producătorul de medicamente să aloce distribuitorului un număr corespunzător studiilor statistice din medicamentul profitabil M. Astfel distribuitorul de medicamente este forțat să vândă varii medicamente farmaciilor care pot pune tocmai din acest motiv presiune pe distribuitor: nu cumpăr medicamentul X decât dacă-mi vinzi și medicamentul M.

 

Distribuitorul are acum o problemă economică, la fiecare cutie din medicamentul M vândută pe piața românească pierde 1000 de euro. Firește, își va recupera banii din vânzarea în condiții nefavorabile a restului de medicamente scumpindu-le artificial. Un exemplu ne va face să înțelegem mecanismul descris mai sus. Unul dintre medicamentele frecvent exportate paralel este antibioticul Augmentin. Firește, acesta se vinde fără discount, se vinde la prețul maximal impus de Ministerul Sănătății. O farmacie care dorește să vândă Augmentin pacienților se va adresa distribuitorului care nu dorește să-i vândă Augmentin întrucât prețul românesc al Augmentin este mult mai mic decât cel practicat în Germania. Distribuitorul îi va spune totuși farmaciei că-i vinde 10 cutii de Augmentin dacă farmacia va cumpăra și 200 de cutii de Omeprazol fără discount. Cheia întregii afaceri este că Omeprazol nu se exportă paralel și că în mod normal se vinde cu discount-uri de cel puțin 80% prețul stabilit birocratic pentru Omeprazol fiind cu mult peste valoarea sa pe piață. Farmacia nu va avea încotro și va accepta sfârșind astfel prin a plăti prețuri nemțești pe combinația de Augmentin și Omeprazol. Pacientul de Omeprazol va trebui să suporte costurile generate de pacientul de Augmentin chestiunea devenind complexă și imposibil de gestionat  din punct de vedere moral. Gestiunea din punct de vedere contabil este primitivă: nu ne aprovizionăm cu medicamente exportate paralel întrucât au proprietatea de a ne contamina farmacia cu prețuri austriece sau germane.

Nu pot sublinia îndeajuns faptul că  mecanismul descris mai sus este extrem de nociv din punct de vedere moral ducând la falimentul farmaciilor dedicate sănătății pacienților și la prosperitatea farmaciilor care au ca activitate exportul paralel. Este o contraselecție a farmaciștilor, cei corecți fiind penalizați financiar, cei incorecți fiind recompensați financiar. Să reluăm argumentul pentru a explica și mai bine chestiunea. Să zicem că avem un medicament M care pe piața germană costă 20 lei iar pe cea românească poate fi vândut cu un preț maxim de 5 lei. În momentul în care un farmacist cere distribuitorului medicamentul M de 5 lei, distribuitorul îi va asocia contului farmaciei o valoare negativă de 5 - 20 = - 15 lei. Să zicem că apoi farmacia care a achiziționat medicamentul M cere distribuitorului de medicamente medicamentul X care nu este afectat de exportul paralel. Distribuitorul va trebui să-i vândă farmaciei medicamentul X cu un preț cu + 15 lei mai mare pentru a compensa cei – 15 lei generați de achiziția medicamentului M. Astfel, la achiziți ulterioare cei – 15 lei generați de achiziționarea medicamentului M vor fi compensați prin cumpărarea unor alte medicamente (medicamente care altminteri ar fi fost afectate de reduceri comerciale, inclusiv suplimente, OTC, etc) devenite astfel mai scumpe. Această chestiune face ca farmaciile care nu sunt atente să-și țină sub control achizițiile de medicamente deficitare să devină artificial mai scumpe decât farmaciile care pur și simplu refuză să se aprovizioneze cu medicamentul M. Cum medicamentul X este acum mai scump în farmacia corectă, anume cea care a răspuns nevoilor pacienților achiziționând medicamentul M, aceasta nu va putea vinde medicamentul X care va urma să expire ducând cu sine farmacia corectă în faliment.

Mai mult, farmaciile care în conivență cu depozitele de medicamente exportă medicamentul M nu vor contabiliza – 15 lei ci + 15 lei. Dacă acestea vor vinde medicamentul X acesta nu va avea un preț gonflat artificial ci dimpotrivă, după cum profiturile se fac din export paralel, medicamentul X va putea fi vândut cu un adaus comercial minim. Pacienții vor vedea că farmacia corectă este scumpă, că farmacia care face export paralel este ieftină. Astfel pacienții vor cumpăra medicamentul X din farmacia care face export paralel cu un preț minim unde nu vor găsi medicamentul M care generează pierderi ci se vor îndrepta spre farmacia corectă pentru a cumpăra medicamentul M extrăgând bani din farmacia corectă în loc să-i lase bani. Curând farmacia corectă va intra în faliment pe piață rămânând farmacia care face export paralel.

Cum exportul paralel este o activitate care se derulează de suficient de mult timp pentru ca farmaciile corecte să fi intrat deja în faliment sau să-și fi pierdut demult inocența pacientul care are nevoie de medicamentul deficitar este pur și simplu în imposibilitatea de a-l achiziționa fiind trimis din farmacie în farmacie sub diverse pretexte mai mult sau mai puțin transparente.

O altă metodă folosită de speculanții de medicamente pentru a genera o bază de populație care să justifice aprovizionarea cu medicamente exportate paralel este cea a cumpărării de farmacii care să vândă mai ales medicamente care nu se exportă paralel. Sunt multe astfel de companii, pacienții unor astfel de farmacii nu sunt altceva decât pretexte pentru achiziția unor medicamente profitabil de exportat.

Recitind rândurile de mai sus realizez că textul este prolix și nesistematic. Este astfel deoarece principala problemă a pieței medicamentelor în România la fel ca și în Occident este tocmai lipsa pieței, este haosul calculațional specific economiilor socializate. Dealtfel aceasta este și natura speculei cu medicamente: în noianul de reglementări contradictorii și prețuri lipsite de orice validare a pieței speculanții găsesc diverse posibilități de a face profit fără ca acțiunea lor să aibă vreo șansă să inducă raționalitate economică în piață tocmai pentru că piața a dispărut demult fiind înlocuită cu un set de reguli încălcate de mai toată lumea bună.

Neîndoielnic dr. Pintea a fost un om care, în limitele în care a putut opera, a încearcat să facă bine, iar dacă avem în vedere dimensiunile pieței speculei cu medicamente dr. Pintea este un om integru și curajos chiar dacă activitatea domniei sale ilustrează involuntar terorema liberal clasică după care orice intervenție guvernamentală în piață va produce dereglări care vor duce la intervenții ulterioare din ce în ce mai brutale.

Pe urmele lui Hoppe sau ale lui Milton Friedman dr. Pintea a observat că competiția în a face rău nu este bună, anume că specula cu medicamente face mult rău, că există pacienți în imposibilitatea de a-și urma tratamentul, ordinul domniei sale încearcând să diminueze o activitate care reprezintă, conform celor mai multe estimări, o cincime din valoarea medicamentelor tranzacționate în România. Pentru a face asta este nevoie de curaj căci este vorba de cincimea abonată la bani făcuți ușor, cincimea vocală conectată la presă, cincimea deconectată de la nevoile pacienților, cincimea care nu a muncit niciodată sau care s-a dezobișnuit să muncească în folosul pacientului. Am reacționat cu întârziere la ordinul dr. Pintea tocmai pentru a putea observa dacă evoluțiile pieței sunt în concordanță cu teoria economică. Într-adevăr, imediat după adoptarea hotărârii de a interzice exportul paralel cu citostatice una din principale firme care făcea export paralel a ieșit de pe piață, s-a închis pur și simplu. Pe de altă parte, interzicerea exportului paralel cu citostatice a pus presiune și mai mare pe medicamente ieftine precum Betaloc, Controloc, Augmentin care au devenit de negăsit.

Cu alte cuvinte intervenția guvernamentală poate avea efecte pozitive doar pe termen scurt, pe termen lung doar liberalizarea pieței poate fi o soluție de lungă durată. Cum liberalizarea pieței medicamentului este iluzorie, cea mai bună speranță pe care o putem avea este o reacție a corpului profesional al farmaciștilor în favoarea pacienților și în detrimentul celor abonați la bani făcuți prea ușor. În ultimii ani a devenit o povară din ce în ce mai mare să-mi protejez pacienții de interesele comerciale ilegitime ale unor medici corupți, chestiune ilustrată cu atâta claritate de recentul caz Krka, sau de acțiunile unor colegi farmaciști șefi ai unor depozite care fac export paralel. Acest text este dedicat farmaciștilor mai tineri decât mine care vor să înțeleagă mecanismele care generează suferința inutilă cu care suntem atât de obișnuiți în farmacie în speranța că ne vor reaminti nouă celor mai în vârstă chestiuni pe care, ocupați să facem profit, le-am uitat prea ușor.