Laura are 24 de ani și trăiește în Belgia. E pasionată de arta fotografică. Are prieteni, iubește cafea bună și teatrul. A fost îndrăgostită, a suferit din dragoste, a trecut prin dezamăgirile pe care le încearcă orice om, la vârsta ei. Pentru Laura, aceasta va fi ultima vară.

E tânără și are toată viața înainte, dar își dorește ca ea să îi fie luată. A cerut să moară, invocând, ca argument, suferința psihică prin care trece. Iar medicii belgieni nu sunt dispuși să o ajute să trăiască. Medicii vor să o ajute să moară. 

„Viața asta nu e pentru mine”

Povestea acestei tinere a devenit publică în ziarul „De Morgen”. Jurnalista Simone Maas spune că a întâlnit-o pe Laura la lansarea unei cărți, „Libera me”, ce are ca subiect euthanasierea din motive psihologice. Autorul cărții, Lieve Thienpont, este unul din psihiatrii care i-au dat tinerei aviz pentru euthanasie. 
„Laura este o tânără sănătoasă fizic. Trăìește într-o garsonieră câteva zile pe săptămână, iar majoritatea timpului și-l petrece într-un institut pentru boli mintale, unde este internată de multă vreme. Ea susține că a fost dintotdeauna afectată de suferințe psihice insuportabile și că a ajuns în punctul în care vrea să pună capăt vieții. A cerut să fie euthanasiată”, notează „De Morgen”. 

Ȋntr-un interviu acordat acestui ziar, tânăra explică de ce vrea să moară. „Am un aer foarte calm acum, dar probabil că în curând mă voi prăbuși pe jos din cauza durerilor. Lupta mea interioară nu se sfârșește niciodată”. A crescut într-o familie dezorganizată. Tatăl său era alcoolic și violent, iar mama a părăsit-o când ea avea doar un an. Apoi, a urmat naveta între bunicii care o iubeau și mama care trăia în beții și promiscuitate. Laura a povestit pentru „De Morgen” că la vârsta de 6 ani ea se gândea deja la sinucidere. „Acest gând era foarte prezent încă de la grădiniță. Stăteam acolo și mă gândeam: «Ce fac eu aici?». Sau, când bunicul mă lăsa la școală, mă gândeam «Nu vreau să vin aici. Nu vreau să trăiesc toate astea».”  

La liceu, a început să se auto-mutileze, provocându-și tăieturi pe brațe. Manifesta grave probleme psihice și a fost internată într-un spital psihiatric. Dar, în același timp, Laura a reușit să-și continue studiile și să-și amenajeze apartamentul în care locuiește. Până acum a avut cu siguranță nenumărate ocazii în care putea încerca să se sinucidă. Nu a făcut-o niciodată. „După ani de luptă cu depresia, ea a clacat. Dorește să moară”, scrie „De Morgen”. „Het monster in mij wordt alleen maar groter. Leven, dat is niets voor mij”, mărturisește tânăra de 24 de ani. „Viața asta nu e pentru mine. Monstrul din mine va crește doar.”  

Injecția letală îi va fi administrată acasă. Laura și-a planificat deja funeraliile. „Prietenii și familia mea au înțeles. Ȋmi cunosc povestea și știu că asta este cea mai bună soluție pentru mine”.   
 
„Obosiții de viață” și cei deprimați, pe lista euthanasiaților 
 
Poate cineva să oprească moartea acestei tinere? Uciderea ei? Ȋn niciun caz cei trei psihiatrii care și-a dat avizul pentru euthanasiere. Ȋn Belgia, din 28 mai 2002 o lege autorizează pacienții să ceară euthanasierea atunci când „suferința fizică și/sau psihică este constantă, insuportabilă și nediminuabilă”. Este o variantă legalizată a suicidului.  
Partizanii euthanasiei din Belgia susțin că viața și moartea nu sunt o mare afacere. Dr. Wim Distelmans, președintele Comisiei Federale de Evaluare și Control a Euthanasiei din Belgia, comisie care verifică respectarea regulilor de către medici, a declarat pentru „The New Yorker”: „La comisie, ne confruntăm cu din ce în ce mai mulți pacienți care au obosit să se trateze de o serie de afecțiuni mărunte. Ei sunt ceea ce noi numim «obosiții de viață».” Și chiar dacă suferințele acestor pacienți sunt cauzate mai mult de probleme de ordin social decât medical, Distelmans susține că „suferința lor este incurabilă. Dacă cereți euthanasia pentru că sunteți singur, și sunteți singur pentru că nu aveți o familie care să aibă grijă de dumneavoastră, noi nu putem crea familia.” 
Pentru „De Morgen”, Wim Distelmans a declarat că, în fiecare an, circa 50 de persoane solicită euthanasierea în Belgia, din cauza tulburărilor psihice. Reprezintă 3,3% din totalul euthanasierilor. Iar din totalul celor 1500 de oameni care sunt euthanasiați în fiecare an, 13% nu sunt bolnavi în faze terminale.

Au fost euthanasiați oameni diagnosticați cu autism, anorexie, tulburări de personalitate borderline, sindrom de oboseală cronică, paralizii parțiale, orbire asociată cu surditate sau depresie maniacală. 

În 2013, Wim Distelmans a euthanasiat un bărbat de 43 de ani, transsexual. Nathan Verhelst era devastat de eșecul intervențiilor chirurgicale suferite, pentru schimbarea sexului. Motivația lui Verhelst a fost că se simțea ca un monstru când se uita în oglindă.



Moartea prin euthanasiere reprezintă 2% din totalul deceselor înregistrate în Belgia. Ȋn regiunea Flandra, unde raportul este de 5%, presa a adoptat o politică de încurajare a euthanasiei. Anul trecut, „De Standaard”, un cunoscut ziar flamand, a publicat un tribut adus unei mame deprimate, care a fost eutanasiată. Ea fusese părăsită de prietenul ei și devenise deziluzionată din cauza stării ei psihiatrice. „Ȋi voi fi pentru totdeauna recunoscător, pentru că ea a acționat atât de bine”, declara în ziar fiul în vârstă de 24 de ani. „Mă bucur că am putut să ne spunem la revedere într-un mod frumos.”
Un alt medic, Dirk De Wachter, profesor de psihiatrie la Universitatea din Leuven, a aprobat recent eutanasierea unei femei în vârstă de 25 de ani, care suferea de tulburare de personalitate de tip borderline. „Nu suferea de depresie, în sensul psihiatric al cuvântului", a declarat el pentru „The New Yorker”. „Dar problema era existențială; era imposibil pentru ea să aibă un scop în viață”, consideră Dirk De Wachter, susținând că părinții tinerei „au venit la biroul meu, s-au așezat în genunchi și m-au zis «te rugăm, ajut-o pe fiica noastră să moară».”

"Mi-e teamă de puterea pe care o am în acel moment”

Oamenii singuri, oamenii care suferă din cauza depresiilor, oamenii care au cea mai mare nevoie de ajutor din partea semenilor au devenit ținte vulnerabile. Ȋn loc să încerce să-i vindece sau să le aline suferințele, care sunt reale, medicii belgieni îi ucid.

Iar legile făcute de niște oameni îi învață pe alți oameni că viața este lipsită de valoare. Etienne Vermeersch, fost președinte al Comitetului Consultativ de Bioetică din Belgia, un intelectual reputat, a declarat reporterilor de la „The New Yorker”: „Cum poate să vă fie frică de nimic? Nimic nu vă poate face niciun rău... După moartea, relațiile voastre s-au terminat. Sunteți în starea în care erați înainte de concepție.” Anul trecut, Vermeersch a militat cu succes pentru modificarea legislației, iar în Belgia copiii cu boli incurabile au devenit eligibili pentru euthanasiere. Acum, Vermeersch lucrează, împreună cu mai mulți politicieni, pentru a extinde legea, astfel încât persoanele diagnosticate cu demență să poată fi euthanasiate, dacă își exprimă dorința în avans.

Legile par să creeze o nouă viziune asuprea sinuciderii, asimilând-o unui tratament medical și ignorând dimensiunile ei tragice. Patrick Wyffels, un medic de familie belgian, le-a mărturisit reporterilor de la „The New Yorker” că procesul euthanasierii, pe care-l practică de 8-10 ori pe an, este „foarte magic”. Câteodată, medicul este îngrijorat de modul în care poate influența, prin ceea ce face, decizia unui pacient, de a trăi sau de a muri. Ȋn zilele de dinainte și în cele ce urmează euthanasierii, medicului îi este greu să doarmă. „Petreci șapte ani studiind pentru a fi medic și toți te învață cum să vindeci oamenii, iar apoi tu faci exact opusul. Mi-e teamă de puterea pe care o am în acel moment”, mărturisește Patrick Wyffels. 

Ȋn Belgia, euthanasierea reprezintă un simbol al iluminării și al progesului. Un semn că țara s-a rupt de rădăcinile sale patriarhale și de tradițiile catolice. „Ȋn final, problema e că Belgia a deturnat ideea de libertate nelimitată într-o filozofie națională a nihilismului”, scrie Michael Cook, editor la „MercatorNet”. 

„Este o țară unde te poți defini ca gay sau te poți defini ca fiind drept. Te poți defini ca bărbat sau te poți defini ca femeie. Și te poți defini ca fiind viu sau te poți defini ca fiind mor

 
Țările care au adoptat politica „pro-moarte”

Belgia a fost a doua țară din lume, după Olanda, care a legalizat euthanasia; a fost urmată de Luxemburg, în 2009, și, în acest an, de Canada și Columbia. Ȋn Elveția sinuciderea asistată este permisă din 1942. Curtea Supremă a Statele Unite ale Americii a decis, în 1997, că moartea nu este un drept protejat de constituție, lăsând ca problema sinuciderii asistate să fie rezolvată de fiecare stat, în parte. Câteva luni mai târziu, Oregon a adoptat o lege ce permite medicilor să prescrie medicamente letale pentru pacienții care au mai puțin de șase luni de trăit. În 2008, Washington a adoptat o lege similară; Montana a legalizat sinuciderea asistată un an mai târziu, iar Vermont - în 2013.

„Mișcarea «dreptul la moarte» a luat amploare într-un moment de anxietate legat de îmbătrânirea populației”, scrie „The New Yorker”. „Oamenii cu vârsta peste 65 de ani prezintă cea mai rapidă creștere demografică în Statele Unite, Canada și o mare parte din Europa. Dar legile par a fi motivate nu de dorințele celor în vârstă, ci de preocupările unei generații tinere, care dorește confortul oferit de certitudinea că poate controla sfârșitul vieții.” 
Diane Meier, profesor de geriatrie la „Mount Sinai School of Medicine” din New York și unul dintre cei mai cunoscuți medici specializați în îngrijirea paleativă din țară, a declarat pentru „The New Yorker” că „mișcarea de legalizare a sinuciderii asistate este condusă de „îngrijorații binevoitori”,  care sunt îngroziți de necunoscut și doresc să preia din nou controlul”. La fel ca majoritatea medicilor specializați în îngrijirea paleativă, domeniu în care se pune accentul asupra calității vieții pentru pacienții cu boli severe si terminale, Diane Meier consideră că legalizarea sinuciderii asistate nu este necesară. Ea crede că angoasa provocată de promovarea acestui curent ar fi diminuată dacă pacienții ar avea acces mai mare la îngrijiri paleative și dacă medicii ar fi mai atenți la suferința psihologică a pacienților lor. 

Parlamentarii din 23 de state din SUA au introdus legi care permit medicilor „să-i ajute” pe oamenii să moară. Adversarii acest curent „pro-moarte” au avertizat că legalizarea euthanasiei merge către o „pantă alunecoasă”. Ȋn Oregon circa 900 de oameni au folosit rețetele letale, după ce legea a fost adoptată. 
Studiile realizate în Oregon, dar și Elveția, au arătat că cei care solicită moartea sunt mai puțin motivați de durerea fizică decât de dorința de a rămâne autonomi.

În Belgia și în Olanda, unde pacienții pot fi euthanasiați chiar dacă nu au o boală terminală, medicii au dobândit, prin lege, un rol central: în majoritatea cazurilor, ei, nu pacienții, sunt cei care comit actul final. În ultimii 5 ani, numărul cazurilor de euthanasiere și de sinucideri asistate din Olanda s-a dublat, iar în Belgia a crescut cu peste 150%.



Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews