Un copil din Brașov, suspect de SHU, va fi adus la Spitalul "Marie Curie". DSV Brașov a demarat ancheta pentru depistarea sursei îmbolnăvirii

Un copilaș în vârstă de 2 ani din Brașov este suspect de sindrom hemolitic uremic va fi adus la la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Marie Curie”, informează presa locală.
ACTUALIZARE 18.30 Echipele DSP și DSV Brașov au demarat sâmbătă ancheta în cazul copilului de doi ani, diagnosticat cu SHU din Județul Brașov și internat în cursul zilei de azi la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”, conform unui comunicat al Ministerului Sănătății.
Astfel, inspectorii DSP Brașov au constatat la domiciliul pacientei faptul că au fost consumate produse lactate de tip brânză de vaci, lapte, cașcaval și smântână, fiind totodată indicate o serie de alte alimente predilecte utilizate în alimentația copilului (mâncare gătită, dulciuri, mezeluri și fructe). Aceste produse nu s-au mai găsit la domiciliul pacientei.
Au fost recoltate probe de apă, din cana filtru de apă, teste de sanitație, fiind lăsate recipiente de coproculturi aparținătorilor prezenți la domiciliu.
Echipa DSV Brașov a recoltat probe de apă și alimente de la domiciliul bunicii copilului, iar de la domiciliul stabil al pacientei au fost recoltate doar probe de apă, întrucat nu mai existau alte probe relevante.
Echipele DSP și DSV Brașov continuă ancheta pentru depistarea sursei îmbolnăvirii, probele recoltate fiind transmise la laboaratoarele de specialitate. Rezultatele anchetei vor fi făcute publice după efectuarea analizelor de laborator.
Copilul are infecție respiratorie acută, dar diagnosticul final va fi stabilit după investigațiile de laborator realizate în spital.
La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Marie Curie” mai sunt internați, sâmbătă, doi copii cu sindrom hemolitic uremic, ambii primind tratament de specialitate în secția de nefrologie. Starea celor doi copii evoluează pozitiv.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)