ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La sfârșitul anului trecut, autoritățile anunțau opinia publică despre faptul că pe 29 decembrie 2017, „s-a înregistrat al 37-lea deces cauzat de rujeolă”. Este vorba despre un copilaș din județul Neamț. 

O cercetare realizată de siteul Vrancea Media arată că bebelușul suferea de mai multe afecțiuni foarte grave, între care: malformație congenitală de cord (foramen ovalem, suflu sistolic), pneumonie interstițială, insuficiență respiratorie acută, bronhopneumonie acută, anemie și laringită. Aceste informații au fost puse la dispoziția jurnaliștilor de la Vrancea Media chiar de către Direcția de Sănătate Publică Neamț.
 

De altfel, la cauzele decesului acestui bebeluș, „apar și afecțiunile insuficiență respiratorie acută, bronhopneumonie”. Mai mult, având anemie, bebelușul nici nu putea fi vaccinat împotriva rujeolei. Asta nu a împiedicat însă, autoritățile, să anunțe „încă un deces din cauza rujeolei”.

Conform sursei citate, care a obținut un document al Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, ar rezulta că în anii 2016 și 2017,  doar pentru 12 persoane diagnosticul de deces a fost rujeola, alături de alte boli grave!”. 
 
 

În luna aprilie 2017, o anchetă jurnalistică a Adrianei Oprea-Popescu, arăta că majoritatea celor 23 de copii a căror moarte fusese pusă pe seama rujeolei „au fost imunocompromise sau au avut alte co-morbidități”.
 
Anunțul autorităților privind existența unei epidemii de rujeolă a coincis cu lansarea unui proiect de lege privind vaccinarea obligatorie a copiilor, act normativ contestat de societatea civilă.