Una dintre fondatoarele „La Blouse Roumaine", internată in situație critică

Iulia Gorneanu, una dintre fondatoarele conceptului "La Blouse Roumaine", se află internată de urgență într-un spital din Germania, acolo unde este tratată pentru afecțiuni ale ficatului
Mai precis, Iulia Gorneanu suferă de insuficiență hepatică fulminantă, despre care se presupune că ar fi fost cauzată de un exces de paracetamol.
Cu câteva zile în urmă, în drum spre un eveniment organizat de Institutul Cultural Român din Paris unde urma să își prezinte expoziția de ii și costume tradiționale dedicată Reginei Maria, Iulia a început să se simtă foarte rău. De acolo a fost transportată de urgență cu elicopterul la Heidberg, unde se află și acum în stare gravă.
Apropiații și colegii fac un apel la unitate în gând și rugăciune pentru salvarea Iuliei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre
Secțiuni: Sănătate
Persoane: Iulia Gorneanu
Locații: Paris
Organizații: ICR (Institutul Cultural Român)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)