În societatea noastră tot mai complicată lucrurile pot să devină ceva mai clare dacă mergem spre originea cuvintelor și istoria nescrisă în manuale. 

În 1796 dr. Edward Jenner prezintă la Royal Society din Londra un articol care descria succesele sale în prevenirea variolei la 13 persoane prin inoculare de material infecțios viu recoltat din pustulele sau crustele persoanelor infectate cu variolă bovină. Procesul inducea variola bovină, o boală virală blândă, care conferea imunitate împotriva variolei. Jenner a denumit materialul ”vaccin” de la latinescul vacca pentru vacă, iar procesul a fost denumit vaccinare. Royal Society respinge articolul, considerându-l insuficient de documentat științific, dar Jenner publică o lucrare în care vorbește despre succesul său.

Ulterior, în omagiul lui Jenner, Louis Pasteur a propus ca numele de vaccinare să fie dat întregii proceduri de protejare a subiecților de maladii prin inocularea unei substanțe externe.

Așadar ne-am lămurit, vaccin vine de la vacă, iar primul studiu științific s-a făcut pe numai 13 subiecți umani, cobai în cel mai adevărat sens al cuvântului.

Orice s-ar spune însă metoda a avut succes și s-a răspândit.

Jenner nu poate fi considerat inventatorul vaccinării, pentru că metode diverse de imunizare se pierd în negura vremurilor, dar el poate fi considerat pe bună dreptate ca specialistul care a documentat, așa cum i-au permis vremurile, o metodă eficientă de imunizare împotriva variolei.

Odată cu apariția vaccinării se naște și reacția împotriva ei și cel mai fervent activist antivaccinare este tot un medic: dr. Benjamin Moseley. Argumentele și metodele sale însa pot fi catalogate în mod simplu ca demagogice.

50 de ani mai târziu, în 1840 și apoi 1853, în Anglia se emit legi, British Vaccination Act, prin care vaccinarea devine o politică de stat și din 1853 este obligatorie. Odată cu această atitudine a statului apar revolte în mai multe localități. A fost înființată Anti-Vaccination League.

În 1856 dr. C. C. Schieferdecker a publicat ”Evils of Vaccination” în care declara: „Se va dovedi că vaccinarea este un nonsens în fața rațiunii – o iluzie nefericită, iar din punct de vedere științific, în istorie, cea mai importantă crimă comisă în ultimul secol”. 

Anii următori aduc legi și mai drastice. În 1867 noua lege engleză în acest sens introduce obligativitatea vaccinării până la 14 ani și pedepsele cumulative pentru părinți. Revoltele cresc ca număr și intensitate.

 

Ca răspuns la noua lege a fost fondată Anti-Compulsory Vaccination League (Liga împotriva Vaccinării Obligatorii) cu un program în 7 puncte, având drept vârf de lance ziarul National Anti-Compulsory Vaccination Reporter, care începea cu: 

1. Este datoria și obligația Parlamentului să apere toate drepturile omului.

2. Prin decretele de vaccinare, care încalcă dreptul părinților de a-și proteja copiii împotriva bolilor, Parlamentul a inversat rolurile.

3. Ca Parlament, în loc să păzească libertatea supușilor, a încălcat această libertate, făcând din buna sănătate un delict, care se pedepsește cu amendare sau închisoare pentru părinți, ceea ce înseamnă că Parlamentul merită condamnarea publică. (William Hume-Rothery, președinte, 1878)

După cum vedeți, istoria se repetă ciclic. Iar cei care nu învață istorie riscă să o retrăiască. În Anglia acelor ani revoltele populare care uneori au adunat mai mult de 100.000 de oameni (Leicester, 1885), cifre colosale pentru acele vremuri, au determinat guvernul să înființeze o comisie specială care să studieze problema.

Comisia a funcționat timp de 7 ani, adunând dovezi atât pro cât și contra vaccinării. Raportul comisiei, publicat în 1896, a concluzionat că vaccinarea protejează împotriva variolei, dar că anti-vacciniștilor nu li se pot aplica pedepse cumulative. Un nou Vaccination Act din 1898 a eliminat pedepsele cumulative și a introdus o clauză de conștiință, care permitea părinților care nu credeau în eficiența sau în siguranța vaccinării să obțină un certificat de scutire. Acest Act a introdus conceptul de „obiecție de conștiință” în jurisprundența britanică.

Astfel, dacă privim retrospectiv putem concluziona că societatea britanică per ansamblu ei a fost dublu câștigată. Vaccinarea a devenit o politică de stat, statul s-a simțit responsabil și a acționat în interesele supușilor (a se citi azi partenerilor sociali). La rândul lor supușii și-au exercitat și apărat drepturile și au câștigat, e adevărat prin forță (am putea spune ca de obicei din păcate), în fața reprezentanților statului, care au vrut să le facă bine cu forța. Așa numita obiecție de conștiință este un instrument juridic fundamental și adoptarea sa prin lege, de la sfârșitul secolului XIX, face dovada că nici un om nu poate fi obligat împotriva voinței sale să fie supus unei intervenții medicale în a cărui eficacitate nu crede!  

Ceea ce merită subliniat la finalul acestui episod istoric este că variola e prima boală eradicată din lume, ceea ce face dovada de netăgăduit că vaccinarea dacă este corect făcută, adică într-un moment propice și cu un vaccin de calitate, este eficientă si utilă.

Secolul XX ne-a adus vaccinarea anti-polio din S.U.A., realizată (sic!) la presiunea cetățenilor a se vedea video-clipul de promovare din 1954 care a debutat cu un mare eșec, deși presa l-a prezentat ca fiind eficient și sigur.

După mai bine de 50 de ani, în 2013 CDC (Centers for Disease and Control Prevention) recunoaște că vaccinarea s-a făcut cu un vaccin infestat cu virusul simian SV40. S-a demonstrat științific că acest virus poate produce cancer, se regăsește în procente importante în multe forme de cancer și se transmite pe cale fecală, orală și sanguină, prin relații sexuale, și de la mamă la făt. Se estimează că au fost infectați între 10-30 de milioane de americani între 1955-1963. Care este cifra celor infectați azi? Nu știe nimeni, dar cancerul a devenit a doua cauză de deces după bolile cardio-vasculare și se estimează că va deveni prima cauză de deces după 2020.

 

Dr. Eddy Bernice, care a verificat acest vaccin la momentul respectiv și care a cerut efectuarea de teste suplimentare pentru că acesta ar fi infestat cu agent patogen care provoacă tumori la hamsterii testați, a fost retrogradat și persecutat pentru opiniile sale. Domnia sa a prezis o „epidemie” de cancer la momentul respectiv. Ceea ce s-a și întâmplat ulterior. Dar CDC neagă vreo relație între infestarea vaccinului antipolio cu virusul SV40 și creșterea spectaculoasă a incidenței cancerului în SUA.

 

Azi încă se mai produc în lume vaccinuri care conțin SV40. Unul dintre aceste vaccinuri este pVAC, folosit împotriva psoriazisului, construit prin inginerie genică pentru a induce anticorpi specifici. Acest vaccin „utilizează regiunea promotor a genei EF1a a maimuțelor rhesus... iar nivelul de expresie este crescut prin adiționarea amplificatorului SV40, care crește abilitatea plasmidului de a fi transportat în nucleu”.

Un articol publicat de National Center for Biotechnology Information în 2007 despre efectele SV40 asupra oamenilor menționează: „Amprentele SV40 la oameni sunt asociate unei prevalențe ridicate a unor tipuri specifice de tumori, ca cele ale creierului și oaselor, mesentelioame și limfoame și cu boli ale rinichilor”. Odată infectați cu SV40, persoanele transmit virusul descendenților... 

Apoi a urmat un nou fiasco răsunător: „pandemia de gripă porcină” din 1976, care a ucis un singur om, dar a produs câteva miliarde de dolari producătorilor de vaccinuri, imunizarea forțată de 220 de milioane de americani, decesul a câteva sute de vaccinați și nu mai știe nimeni câte alte victime „colaterale”. A fost prima oară când OMS s-a implicat pe scară largă într-o astfel de afacere, devenind în cel mai pur sens promotor și agent comercial.

 

Contemporaneitatea a prins două „pandemii” de gripă aviară și din nou de gripă porcină. Toată lumea își aduce aminte de scandalul mediatic, de imaginile apocaliptice ale păsărilor aruncate de vii în foc, pentru a răspunde „provocărilor” unei astfel de situații de urgență. Asta în condițiile în care în Anglia mor în fiecare an, de gripă obișnuită, cca. 12.000 de persoane, fără ca acest fapt să mire sau să îngrijoreze pe cineva…

Zece ani mai târziu, 1986 devine an de răscruce în ceea ce privește abordarea efectelor nocive ale vaccinării. Din pricina faptului că sute de părinți americani au urmărit în justiție producătorii de vaccinuri, pentru că după vaccinare copiii lor au dobândit autism regresiv, administrația americană a găsit o cale să-i scoată pe aceștia din încurcăturile provocate de procese în instanță și promovează  un act normativ numit National Childhood Vaccine Injury Act – Lege privind afectarea sănătații copiilor cauzată de vaccinuri. Congresul S.U.A. a emis acest act ca răspuns la lobby-ul industriei farmaceutice și a asociațiilor medicale privind ocrotirea firmelor producătoare și a medicilor de răspundere civilă și procese de malpraxis pentru îmbolnăviri și decese cauzate de vaccinurile recomandate și declarate obligatorii. Se observă limpede de cine are grijă statul american.

Legea admite că vaccinurile prezintă riscuri grave și crează un program federal de compensare a traumelor provocate de vaccinuri (VICP - National Vaccine Injury Compensation Program). În 2013, VICP a alocat peste 2,6 miliarde de dolari celor care au suferit traume provocate de vaccinuri și familiilor lor însă doar una din cinci revendicări primește o compensație oarecare. Sunt admise revendicări care prezintă situația de patologie creată în urma vaccinării ca pe posibile efecte secundare, urmare a unor procese inflamatorii a sistemului nervos și nu în directă cauzalitate cu vaccinarea. Ceea ce desigur crează o imagine cosmetizată, a unui stat grijuliu și îngăduitor, care oferă despăgubiri chiar și  asupra unor posibile/ presupuse efecte secundare sau coincidențe cu vaccinarea.

Abordarea prudentă, în acord cu etica medicală valabilă sute de ani: „înainte de orice altceva, să nu facă rău”, s-a modificat fundamental după aprobarea în Congresul S.U.A. a acestui act. Ulterior, s-a pus mai puțin accentul pe prevenția reacțiilor la vaccinare întrucât a fost îngustată definiția reacției grave la vaccinare – convulsii / atacuri, colaps / șoc, episoade hiporesponsive hipotonice, asociate cu vaccinurile. Evident o paradigmă schimbată în defavoarea cetățenilor, a pacienților și în favoarea industriei farmaceutice și a statului care devine în acest fel un instrument în mâna Big-Pharma și probabil nu numai.

Azi lucrurile stau în felul următor: Vaccinurile sunt definite de către CDC, FDA (U.S. Food and Drug Administration) și HHS (U.S. Department of Human and Health Services) ca intevitabil nesigure.

Mai mult decât atât, FDA și-a modificat normele cu privire la anumiți contaminanți, pentru a nu retrage vaccinuri de pe piață. FDA a decis în 1987 că: „trebuie să se demonstreze că virusurile de însămânțare utilizate în procesul de fabricație sunt lipsite de agenți microbieni străini, cu excepția bacteriofagilor inevitabili”.

Din 1988 au fost plătiți drept compensații victimelor vaccinării peste 3,4 miliarde de dolari SUA de către guvernul federal. Și da, au fost plătiți pentru autism. A fost demonstrat că vaccinurile pot produce autism, o boală a cărei incidență a crescut dela 1/10 000 în 1990 la 1/150 în 2000 și până la rata curentă de 1/68 de copii.

Există o lungă lista de posible probleme medicale, uneori vorbim de boli grave sau afecțiuni mortale, legate de vaccinare. Este de-acum o chestiune publică.

Nu vom insista asupra faptului că s-a demonstrat că sistemul de monitorizare VAERS (Vaccine Adverse Event Reporting System) nu funcționează corect.

Ceea ce este demn de menționat e faptul că unul din șase copiii americani are dificultăți de învățare, iar cancerul a devenit principala cauză de deces la copii.

Vă dați seama că această generație va deveni adultă. Cu un procent de 15% persoane cu handicap mental? Ce vor munci și din ce vor trăi acești oameni într-o societate informatizată care are dificultăți să plătească pensii? 

Ca un element de actualitate, după toate cele prezentate mai sus (fără a intra în detalii legate de mecanisme de acțiune, adjuvanți toxici, rezervele producătorilor care ne spun că nu garantează nici măcar efectul de imunizare urmărit, pentru că producția în organism post vaccinare a unui titru de anticorpi nu presupune neapărat imunizarea în fața unei boli, cum e cazul vaccinurilor antigripale care per ansamblu au un procent de eșec de 84%), ei bine acum se recomandă și vaccinarea femeilor însărcinate pentru protecția lor și a fătului! Dar siguranța acestor vaccinuri nu a fost verificată asupra femeilor gravide, chestiuni menționate chiar de producători. Cum să nu fim reticenți și refractari la ideea de vaccinare obligatorie, mai ales în România zilelor noastre ?

La final mă simt obligat să vă reamintesc interviul din 2010 al miliardarului Bill Gates, care împreună cu soția sa Melinda, s-au implicat în viitorul omenirii prin Fundația lor, angrenată în cercetarea și promovarea de noi vaccinuri: „În lume trăiesc astăzi 6,8 miliarde de oameni și ne îndreptăm spre o populație de aprox. 9 miliarde. Dacă ne ocupăm serios de vaccinuri noi, de servicii de îngrijirea sănătății și a reproducerii, am putea scădea această populație cu 10 – 15 procente”. Ceea ce în mod  evident se și întâmpla de ceva vreme încoace…

Gabriel-Silviu Aoșan

P.S. Trebuie să vă mărturisesc că din 1986, din armată, nu m-am mai vaccinat vreodată. Și mă simt minunat...