Poate că teoria este plicticoasă dar vă sigur că merită, înainte de a trece la concret… Vă rog să considerați rândurile de mai jos drept un preludiu.

„Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei sale” Art. 3 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, O.N.U.

„Dreptul la viață, precum  și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate” Art. 22, al. (1) Constituția României.

Vaccinurile  crează confuzie și iritare din nou în societatea românească. Cei mai mulți dintre români fac confuzie între vaccin și actul vaccinării.

Mass media susține (aproape în totalitate) necesitatea vaccinării. Nu există un dialog real între conducători și conduși (supuși).  Zilele trecute am văzut la TV reacția amenințătoare a unui prefect împotriva unui panou publicitar care ne anunța că vaccinurile sunt medicamente (în România), ceea ce este perfect adevărat, și ca atare avem dreptul de a citi prospectele acestor medicamente și de a afla care sunt posibilele efecte adverse, ceea ce este util și binevenit. Intervenția prefectului, cerută de mass media, a fost una de natură să intimideze. Ajungem din nou ca pe vremea comunismului să ne trebuiască curaj pentru a spune adevărul într-o țară pretins liberă și democratică ? De ce ?

Reamintim funcționarilor publici și demnitarilor români următoarele:

Art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, O.N.U.

„Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”. 

Reamintim cetațenilor că orice act cu rațiuni de reglementare, orice dispoziție, hotărâre, ordonanță sau lege are o notă de fundamentare. Un preambul în care autoritatea explică subiecților de ce este necesară această normă. Aceste note de fundamentare există, de cele mai multe ori, dar cetățeanul nu le vede. De ce ? 

Persistă în societate o stare de incertitudine și nesiguranță în ceea ce privește vaccinarea. Cum să nu fie așa, cănd statul prin instituțiile sale și oamenii care le-au ocupat (politici sau clienți politici), nu s-a constituit în garantul și apărătorul drepturilor noastre fundamentale. Mai mult, nu vorbim doar de o neglijență ci dimpotrivă,  ipocrizia învațată în scoli de partid și practicată în relațiile publice maschează interesele personale și de grup ale tuturor deciziile majore din 1989 încoace.  Firește oamenii și-au pierdut încrederea în instituțiile statului, în clasa politică, în administrație. Lucru constat și deplâns și de mass media… 

Acum media ne cere încredere în grija statului de a ne vaccina obligatoriu pe toți, din considerație pentru  sănătatea noastră ? De ce ?

Pentru că această stare de lucruri nu este specifică doar României, ci se manifestă și în alte țări, cu democrații consolidate și drepturi civile mai corect respectate în practică, W.H.O. (World Health Organization) mai cunoscută românilor ca  O.M.S. (Organizația Mondială a Sănătății) publică în 15.04.2015 o declarație care în esență pretinde ca toate studiile legate de medicamente, vaccinuri și dispozitive medicale să fie aduse la cunoștiința publicului (nu doar cele noi, ci și cele mai vechi), într-o manieră accesibilă. Acest lucru vine în contextul în care s-a constatat că doar 30% din cercetările și studiile efectuate sunt publicate… De ce ?

Potrivit Declarației de la Geneva (1948, amendată) a World Medical Association (Asociația Medicală Mondială), în Jurământul medicului se precizează că "sănătatea pacienților mei va fi prima mea îndatorire”; "jur să-mi consacru viața în serviciul umanității” și "voi practica profesiunea cu conștiință și demnitate”. Cum se aplică acest lucru în România știe foarte bine orice român care a intrat într-o instituție medicală. Ipocrizia coboară de la nivel de stat la nivel de profesiune și la personalul angajat pentru nobila misiune de îngrijire a sănătății. De ce ?

Puțină istorie: cu toții am fost martori ai reformelor diverse în stat care ne-au adus insecuritate, șomaj, și sărăcie pentru majoritatea populației. Reforma în sănătate însă a fost una pe care chiar oamenii politici și de stat (în speță Băsescu și Partidul Democrat) au torpilat-o din primul moment, dintr-un amestec de prostie și spirit de grup. Așa au apărut nu doar o casă de sănătate la nivel național, ci și unele paralele, ale transportatorilor, ale ministerului de interne, ale justiției, care au re-descentralizat un sistem care se dorea gestionat la nivel național. S-a ajuns ca această reformă sa fie o deformă în sănătate, în cel mai pur sens al cuvântului. Rezultatele le vedem cu toții. A urmat apoi domnia lui Băsescu din care pentru prezentul material reținem afirmația pe final de mandat că "avem bani”, dar "România n-are bani să-si plătească cadrele medicale”. Cine să mai înțeleagă ceva ? Și finalmente tot medicina i-a venit de hac președintelui jucător care a încercat să rezolve dilema: statul este un administrator prost în materie de bani publici, ca atare privatizăm tot ce se poate vs. statul este un administrator bun în materie de bani colectați pentru sănătate. Clica politică de atunci în frunte cu Băsescu și-a dorit privatizarea sistemului de sănătate, prin case de sănătate private, după model american (a se vedea documentarul cutremurător a lui Michael Moore: Sicko 2007), care să preia întreg sistemul medical românesc, desigur în beneficiul nostru. A urmat căderea guvernului. Pe acest fond, condimentat cu imagini ale unor mall-praxis-uri zilnice, spitale mizere, afacerea Hexi Pharma care a ucis mai mulți români decat în ambele războaie mondiale și comunism (o medie de 80.000 de decese pe an din pricina infecțiilor intraspitalicești, de mai bine de 25 de ani), un parlament care votează legi care să-i apere privilegiile de partid și de clasă conducătare, își propune să voteze o lege pentru vaccinarea obligatorie… De ce ?

Persoane foarte bine pregătite în domeniu medical și conex, și bine intenționate, susțin necesitatea vaccinării obligatorii. Nu pot fi de acord, pentru că a crede cu tărie în abstracțiuni care funcționează în teorie, înseamnă să neglijăm aplicarea acestor principii în realitate. În speță în chiar realitatea românească pe care o trăim zi, de zi, de zi… Nimic mai adevărat aici ca zicala comunistă: "Teoria ca teoria, dar practica ne omoară.”

Pe de altă parte Constituția României ne garantează că: "Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.” Cap. II Drepturile și libertățile fundamentale, Art. 26, al. (2)

Declarația de la Helsinki (1964), amendată ultima oară în 2013, spune explicit în Art. 8 că: "În practica și cercetarea medicală cele mai multe operațiuni implica risc și răspundere”. Ca atare este dreptul si datoria fiecăruia dintre noi să decidem în cunoștiință de cauză daca aplicăm sau nu o procedură medicală, indiferent care ar fi ea… Chestiune stipulată și prin legea privitoare la drepturile pacientului. Aveti dreptul de a refuza o procedură medicală, în scris.

În ceea ce priveste faptul că prin această atitudine am încălca drepturile altcuiva, explicăm următoarele, lucru cunoscut de toată lumea medicală, și înțeles de orice om: un ne-vaccinat NU este un pericol pentru o colectivitate de vaccinați. Cei care au fost vaccinați sunt deja imunizați în față unei posibile boli contagioase pe care o poate aduce un ne-vaccinat. El este în cel mai rău caz un pericol pentru propria sa persoană, risc pe care însă are dreptul să și-l asume…

Pe de altă parte Legea drepturilor pacientului spune că: "Pacienții au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare și materiale.” Art. 2 L. 46 / 2003 rep.

Încercați domnilor ziariști, oameni politici din opozitie, ai căror copii vor fi vaccinați, cititori interesați, să obțineți Caietul de sarcini al oricărei licitații pentru un vaccin. Invocați dreptul (și legea) accesului la informațiile de interes public și o să obțineți: tăcere… Să fie doar prețul o componentă a acestui caiet de sarcini ? De ce ar cumpăra România vaccinuri din Kazastan ? De ce ?

Apoi Art. 4: "Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum și la modul de ale utiliza.” și încă: "  Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale, precum și cu privire la date despre diagnostic și prognostic.”  Art. 6 din aceeași lege. Evident în cazul copiilor părintele își asumă decizia și el este cel informat și răspunzător. Ori în cazul vaccinurilor ieftine, prospectul vine pentru o cutie, nu pentru fiecare vaccin, și 99% dintre parinți nu-l văd. Ca să nu mai spun că unii nici nu-l cer. Sau cei în drept nici măcar nu-i informează că au dreptul și ca ar trebui să-l vadă… De ce ?

Și finalmente Legea nr. 257 din 2013 care modifică și completează legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului, spune clar că: " Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. " Art. 2, al. (3).  Evident că interesul copilului e să fie vaccinat cu un vaccin de calitate, într-un moment din viața lui care să fie propice, și lipsa de risc a acestei operațiuni, pornind de la componentele produsului medical, să fie asumată de producătorul vaccinului (medicament în România), în scris. Ori supriză, producătorii in corpore, refuză să-si asume în scris siguranța pentru produsul lor, vaccinul. De ce ?

Ca atare cu ce autoritate morală și juridică ni se poate pretinde nouă să acceptăm să fim injectați obligatoriu noi și copii noștri cu un medicament considerat ab initio nesigur chiar de către cei ce-l produc ? 

Cu atât mai mult cu cât țări cu experiență democratică și posibilități materiale net superioare nu reglementează în acest sens, Germania, Olanda, Spania, Luxemburg. Acolo vaccinarea este recomandată, dar NU este obligatorie.

În partea a doua a acestui material, vom trata aspecte mai concrete.   

             

                                                                         Gabriel-Silviu Aoșan,

                                                              un vaccinat ceva mai bine informat