Articol scris de către juristul francez Gregor Puppinck, în traducerea lui Bogdan Stanciu.

 

Unul dintre cei mai frecvente subiecte de controversă publică, chiar mai mult atunci când vine vorba despre obligativitate, ca în Franța, este vaccinarea. Curtea Europeană a Drepturilor Omului se va pronunța în mod solemn pe această problemă, după ce una dintre camere a decis să se desesizeze în favoarea Marii Camere. O astfel de desesizare are loc atunci când un caz „ridică o problemă gravă privind interpretarea Convenției sau a Protocoalelor sale, sau dacă soluționarea unei cauze poate conduce la o contradicție cu o hotărâre pronunțată anterior de Curte” (CoEDO, art. 30). În cazurile anterioare, deși a recunoscut că este vorba despre încălcarea vieții private, Curtea a găsit-o totuși justificată pe aceasta prin considerente de sănătate publică (Solomakhin contra Ucrainei, 15 martie 2012).

Trimiterea prezentei cauze, Vavřička și alții c. Republicii Cehe, la Marea Cameră va duce Curtea la pronunțarea cu exactitate asupra acestei chestiuni și ar putea aduce o schimbare a poziției sale anterioare. Hotărârea, așteptată cu nerăbdare, va stabili apoi un precedent în cele 47 de state membre ale Consiliului Europei. Centrul European pentru Lege și Justiție a intervenit în acest caz și a înaintat Curții observațiile sale în 2016.

Cauza Vavricka are la origine refuzul unor părinți de a administra copiilor lor toate sau o parte din vaccinurile obligatorii în Republica Cehă. Doi părinți au refuzat toate vaccinurile din motive religioase, alții s-au opus doar la unele vaccinuri, îndoindu-se de eficiența lor, alții au dorit în sfârșit să-și vaccineze copiii mai târziu decât a fost planificat de către administrație. În alt caz, în cele din urmă, refuzul s-a datorat diverselor probleme de sănătate ale copilului. Aceste cupluri au fost sancționate; unul a fost amendat, iar celelalte cinci au fost împiedicate să-și înscrie copiii la grădiniță. Refuzurile au vizat în principal vaccinurile împotriva tuberculozei, poliomielitei, hepatitei B, rujeolei, oreionului și rubeolei.

Acest caz este important, deoarece dezvoltarea recentă a biotehnologiei necesită stabilirea unor principii care să delimiteze cu o deosebită acurate’e puterea administrației publice asupra corpului persoanelor. Sănătatea publică a avansat cu siguranță foarte mult pe parcursul secolului XX, dar guvernele din multe țări, chiar democratice, au abuzat uneori de puterea lor în această problemă, impunând politici sanitare și eugenice care încalcă drepturile persoanelor. Acesta a fost cazul încă din 1927 în Statele Unite, când Curtea Supremă s-a bazat pe legalitatea vaccinării obligatorii pentru a impune, tot prin prin lege, sterilizarea forțată; este încă în ziua de azi, în Africa, acolo unde tinere fete sunt aproape nevoite să primească implanturi contraceptive în numele politicilor publice de control demografic.

În Franța, creșterea bruscă și masivă a numărului de vaccinuri obligatorii – de la trei la unsprezece în 2018 – ridică întrebări și este întâmpinată cu o puternică rezistență. Până în prezent, nu există nimic care să împiedice guvernul să crească în continuare numărul de vaccinuri obligatorii, în ciuda faptului că respectarea sănătății și integritatea fizică și morală a persoanelor sunt în joc. În Franța, admiterea unui copil într-o structură colectivă (creșă, școală etc.) este condiționată de vaccinare, iar refuzul părinților îi expune la urmărirea penală.

Curții de la Strasbourg îi va reveni acum să stabilească limitele acestei puteri. În acest scop, se poate baza pe principiile fundamentale ale dreptului medical și ale drepturilor omului. Este probabil ca Curtea să examineze în special natura generală a obligației de vaccinare și absența vreunui mecanism de scutire accesibil părinților care se opun, chiar și din motive medicale.

În considerentele sale, Curtea va ține cont de faptul că o proporție semnificativă a statelor europene nu impune o obligație de vaccinare. Este cazul pentru Austria, Cipru, Danemarca, Spania, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Regatul Unit și Suedia. Cu toate acestea, potrivit lui Daniel Floret, președintele Comitetului Tehnic pentru Vaccinări al Înaltului Consiliu al Sănătății Publice [din Franța, n.tr.], aceste țări „au o rată de acoperire a imunizării aproximativ similară” țărilor care impun vaccinarea. [1] Prin urmare, natura obligatorie a vaccinării nu are un impact major asupra ratei de acoperire a vaccinării populației.

Centrul European pentru Lege și Justiție nu are nici competența, nici pretenția de a se pronunța asupra valorii sau inadecvării vaccinurilor în general și nu încurajează refuzul vaccinurilor. Cu toate acestea, se pare că obiectivul căutat prin vaccinare obligatorie poate fi atins prin măsuri mai puțin restrictive, care respectă mai mult drepturile și libertățile fundamentale ale părinților.

Este, acum, la latitudinea Marii Camere să decidă.


1. Cécile Casciano, « L’arrêt de la vaccination obligatoire est inéluctable », L’Express, March 20, 2015.