Vaccinul DT-Polio în Franța: O familie a fost condamnată la două luni de închisoare cu suspendare, pentru că a refuzat vaccinarea copiilor cu un produs dispărut încă din 2008 din farmacii

Sunt tot mai mulți cei care susțin demersul curajos al Profesorului Henri Joyeux pentru reintroducerea în farmaciile din Franța a vaccinului DT-Polio, care nu conține aluminiu.
„Curajos este cuvântul potrivit, pentru că Profesorul Henri Joyeux, Doctor în medicină, a fost supus unor atacuri violente fără precedent. După ce ministrul Sănătății, Marisol Touraine, a criticat acțiunile sale, declarând că „Vaccinarea nu e un subiect care se discută!", toată presa s-a coalizat împotriva lui.
Revista L’Express a titrat: "Dr. Joyeux, Mister Hyde al medicinei" (îmi amintesc că Mr. Hyde era un asasin, nici mai mult, nici mai puțin).
Nu suntem impresionați de jurnaliștii care nu cunosc nimic și urlă precum lupii. Am continuat să susținem petiția, care a ajuns la aproape 800 000 de semnături. Pentru că lucrurile sunt clare", scrie Jean-Marc Dupuis în publicația santenatureinnovation.com :
- Nu e normal ca un vaccin obligatoriu să nu fie disponibil în farmacii din anul 2008.
- Nu e normal ca, pentru a respecta obligativitatea vaccinului, părinții să fie nevoiți să-și injecteze copiii cu un super-vaccin nociv - INFANRIX-Hexa –, ce conține aluminiu.
- Nu e normal ca acest vaccin să coste 125 de euro, în comparație cu DT-Polio (25 de euro). - Nu e normal ca părinții care refuză vaccinul nociv să fie condamnați la închisoare. Marc și Samia Larère au fost condamnați, pe 7 ianuarie 2016, la două luni de închisoare cu suspendare de tribunalul din Auxerre, pentru că au refuzat vaccinarea obligatorie cu DT-Polio, produs dispărut din farmacii încă din 2008.
- Printre altele, INFANRIX Hexa conține vaccinul contra hepatitei B, un vaccin controversat care ar putea provoca probleme neurologice foarte grave.
În ultimele săptămâni, însă, s-a produs o lovitură de teatru.
Pe 12 ianuarie 2016, ministrul Marisol Tourraine a lansat o vastă dezbatere despre vaccinarea obligatorie, virând la 180 de grade față de poziția inițială, în care refuzase orice discuție pe acest subiect. Surprinzător este că a anunțat măsuri care i-ar obliga pe producători să readucă în farmacii vaccinul DTP. Tourraine a cerut laboratoarelor farmaceutice să garanteze stocurile și să identifice surse de aprovizionare cu materie primă. În caz contrar, vor exista sancțiuni.
Pe 27 ianuarie, ministrul Sănătății i-a convocat pe producătorii vaccinului:
„Este inacceptabil ca cetățenii noștri să nu poată avea acces la câteva medicamente esențiale, cum sunt vaccinurile!".
Și-a exprimat dorința să poată pune la dispoziția francezilor vaccinul DT-Polio.
"O pagină întreagă pe acest subiect a fost publicată pe site-ul Ministerului Sănătății, unde Marisol Touraine este prezentată ca fiind o eroină. Mai aveam puțin și credeam că ea se află la originea petiției inițiate de prof. Joyeux", scrie autorul articolului.
Pe 11 februarie a.c., presa a difuzat ediții speciale, un reportaj depre DT-Polio, în care a fost cuprinsă esența argumentației Prof. Joyeux. Jurnaliștii au mers chiar mai departe, vorbind despre cazul unei fetițe care a murit după ce a fost vaccinată cu INFANRIX Hexa.
Nici până în prezent vaccinul DT-Polio nu a revenit însă în farmacii. Promisiunile ministrului Marisol Touraine par a fi deocamdată simple vorbe.
"Întrebarea e dacă cetățenii francezi vor continua să se mobilizeze pentru a-și câștiga dreptul de a avea acces la acest vaccin care le protejează copiii și care nu-i expune inutil unor riscuri.
Spun încă o dată „Jos pălăria! în fața profesorului Joyeux, care s-a ridicat singur împotriva tuturor, contra sistemului medical, a mass-media și a ministerului. Dar bravo și tuturor francezilor care au avut clarviziunea și curajul de a-l susține", scrie Dupuis.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Sănătate
Locații: Franţa
Subiecte: Vaccinarea obligatorie Vaccinuri periculoase
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)