Gheorghe „Gelu” Gheorghiu, supraviețuitor al Fenomenului Pitești, a trecut la cele veșnice duminică, 22 iulie. Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 24 iulie, ora 11:00 la Cimitirul Izvorul Nou, str Murgului, sector 3, București.

Conform siteului pitesprison.org, Gelu Gheorghiu s-a născut pe 29 iunie 1922 la Galați și a fost arestat în iulie 1948, pe când era student în anul V la Politehnica din Capitală.

„Inițial a primit o condamnare de 8 ani de temniță grea pentru că îl adăpostise pe Costache Oprișan, dar ulterior Securitatea a aflat că Gelu Gheorghiu activase în Frățiile de Cruce, drept pentru care a primit o a doua condamnare, de 25 de ani de muncă silnică. 

În 1950, în timp ce era încarcerat la Jilava, Iosif V. Iosif l-a avertizat în legătură cu reeducarea de la Pitești, prevenindu-l să nu vorbească  cu nimeni mai mult decât declarase în anchete. Transferat în iulie 1950, a fost torturat în camerele 4-spital și 3-subsol de către unii dintre cei mai duri agresori precum Eugen Țurcanu, Alexandru Mărtinuș sau Titus Leonida. 

Obligat să-l bată, Dumitru Bordeianu l-a prevenit pe Gelu Gheorghiu că va lovi încet, dar acesta din urma trebuia să țipe pentru a simula primirea unor lovituri dure. Observând însă că Gheorghiu nu prezenta vânătăi, Țurcanu i-a obligat pe cei doi să se lovească reciproc, dar aceștia au refuzat. Gelu Gheorghiu l-a înfruntat pe Eugen Țurcanu, afirmând că el nu a lovit niciodată pe nimeni și că va refuza să facă acest lucru. 

Atunci când nu era bătut, era obligat să privească schingiurile celorlalți colegi. Profitând de un moment de neatenție al agresorilor, a încercat să se sinucidă, folosind un ciob pe care reușise să îl ascundă. A fost salvat, iar ulterior a fost izolat într-un colț al „nebunilor” ”, precizează sursa citată.

Ulterior a fost transferat la Gherla, nu a mai trecut prin procesul de reeducare, dar a cunoscut maltratări din partea administrației. Restul detenției l-a petrecut în închisorile de la Jilava și Aiud, fiind eliberat pe 31 iulie 1964. Din cauza trecutului său și a faptului că era fost deținut politic, nu a putut să își finalizeze studiile și a fost în permanență șicanat de Securitate.

În cartea sa, „Mărturisiri din mlaștina disperării” (Ed. Scara, 2014), Dumitru Bordeianu îi face următorul portret lui Gheorghiu:

„Am mai relatat că, în închisorile de la Pitesti si Gherla, s-a luat deținuților până și posibilitatea de sinucidere, pentru că planul diabolic prevedea tortura continuă până la epuizarea totală a individului. De aceea au instituit poziții fixe de tortură și plantoane ce supravegheau zi și noapte, observându-i pe cei de pe priciuri, să nu se miște din poziția impusă. Într-una din zile, Gelu Gheorghiu și Ghiță Reus erau de serviciu, ca să ducă tineta de necesități la w.c., Gelu a observat când Zaharia și-a pus la căpătâi o sticlă; când ducea tineta, a găsit momentul să ia sticla și s-o vâre în buzunar, fără ca Reus să-l vadă. S-au întors în cameră și s-au așezat fiecare la locul lui pe prici. Într-un moment de neatenție al celor din comitet, Gelu a scos ciobul de sticlă și și-a tăiat venele de la gât. Operația a fost făcută atât de fulgerător, că nimeni n-a observat. După aceea Gelu s-a lăsat pe spate iar eu, cu riscul de a fi ciomăgit pentru că n-am respectat poziția impusă, am întors capul spre Gelu. M-am îngrozit de ceea ce am văzut. Din gâtul acestuia gâlgâia sângele.

Am strigat la Tudose că Gelu și-a tăiat gâtul. Mă uitam la el cum stătea întins pe spate, palid la față, iar sângele țâșnea din tăietură întinzându-i-se pe piept. Nimeni nu a intervenit, deoarece nu aveam voie nici să vorbim, necum să ne mișcăm. Tudose, fără să țină seama atunci de cei din comitet, mi-a strigat să scot batista și să-i leg gâtul.

În același timp, a sărit și el, peste mine, și l-a legat și cu batista lui. Când cei din comitet au observat că noi nu mai eram în poziția fixă, s-au repezit cu ciomegele spre noi. Petrică Tudose însă a avut curajul să-l înfrunte pe Măgirescu, strigându-i că Gelu și-a tăiat gâtul. Cei doi din comitet s-au îndreptat spre Gheorghiu, care stătea nemișcat pe prici și plin de sânge. Măgirescu a dat și el dispoziție să se caute toți prin boccele poate vor găsi o cămașă ruptă, pentru a-i face fâșii să-i lege rana. Toți s-au mișcat atunci din pozițiile lor, căutând prin boccele. Și așa, bieții de noi ne-am mai putut mișca. În acest timp, Tudose, căpătând o cămașă, a rupt-o în fâșii și a reușit să oprească sângele. Târziu a apărut și Zaharia și, aflând de la Măgirescu cele petrecute, înfuriat ca un taur în arenă, a urlat cât l-a ținut gura să i se spună cine i-a căutat sub căpătâi și i-a luat sticla. După aceea, ca un posedat, a început să lovească la întâmplare, în stânga și în dreapta, pe cine nimerea. 

Cel ce a pățit-o mai rău a fost Reus Gheorghe, care făcuse echipă cu Gelu la W.C. După crunta maltratare, acesta i-a spus că a auzit spărgându-se o sticlă, dar nu l-a văzut pe Gheorghiu când a luat ciobul. Pe Gelu nu putea să-l întrebe pentru că, după spusele lui Tudose, dacă ar fi vorbit, exista riscul să se declanseze din nou hemoragia. L-am văzut pe Zaharia privindu-l pe Gheoghiu atât de furios, că dacă nu ar fi fost în această situație, l-ar fi omorât pe loc.”

 

Despre Gheorghiu, istoricul Alin Mureșan scria: „Una din figurile cele mai luminoase și mai pline de bunătate, cu toate cumplitele degradări și torturi prin care a trecut. În cele mai îngrozitoare torturi, fața lui radia bunătate și milă, privindu-și camarazii chinuiți.”