ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Comandorul Mihai Chiriță, unul dintre ofițerii români care au ajuns prizonieri în lagărul sovietic de la Oranki în anul 1944, a murit vineri la vârsta de 103 ani.

Mihai Chiriță s-a născut pe 10 august 1914, în comuna Bistreț, județul Dolj. Școala primară a urmat-o în satul natal, absolvind în toți anii cu media 10. A urmat apoi Liceul Militar „Ștefan cel Mare" din Cernăuți și Liceul Militar „D.A. Sturdza" din Craiova.

Comandorul face parte dintre acei militari curajoși care au refuzat să intre în Diviziile „Tudor Vladimirescu" ori „Horea, Cloșca și Crișan", înființate în URSS, din prizonieri români. 

La 27 august 1944, după ce România a întors armele, Mihai Chiriță, tînăr ofițer, a primit ordin să se pună la dispoziția unui amiral sovietic. Chiriță era comandant pe nava I.C. Brătianu. După anunțarea armistițiului de către regele Mihai, li s-a ordonat ca atât navele, cât și trupele de uscat să rămână pe brațul Chilia, fără să se împotrivească trupelor sovietice. Trei zile mai târziu, i s-a cerut flotei române să se predea rușilor. În ziua de 27 august, conform ordinelor superioare, s-a pus la dispoziția amiralului sovietic Gorșkov, cu monitorul și echipajul. Peste câteva zile, ofițerii români de marină de la Dunăre au fost arestați de către trupele sovietice aliate și trimis într-un lagăr. 

Alături de alți ofițeri români, Chiriță a ajuns la Odessa într-un vagon și, după triere, a ajuns alături de 30 de ofițeri în lagărul de la mănăstirea Oranki, unde au stat în bordeie îngropate pe jumătate în pământ, au dormit pe scânduri și au trăit laolaltă cu ploșnițele. 

A fost eliberat după 4 ani, în 1948.

În anul 1953, Mihai Chiriță a fost concentrat și încadrat la Școala Militară de Marină, ca profesor de navigație și astronomie, iar în anul 1954 a fost numit șeful catedrei de astronomie nautică, aparate electrice de navigație și hidrometeorologie. 

În această perioadă a redactat un manual de astronomie nautică, pe baza notelor scrise în lagăr pe foițele de mesteacăn. În anul 1960 a fost lăsat la vatră și s-a stabilit în București, lucrând în cadrul Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor, ca bibliotecar-traducător, iar din anul 1965 până la pensionare în anul 1977, ca inspector șef de port la brevetarea personalului navigant în cadrul Inspectoratului Navigației Civile.