Afișe ciudate care au apărut în spații publicitare în București și Iași au stârnit reacții vehemente pe rețelele de socializare. 

Este vorba despre niște imagini care par să ilustreze medici în ipostaze religioase, inclusiv una în care este înlocuită figura lui Iisus Hristos cu cea a unui medic, afișul aducând izbitor cu icoana „Hristos Pantocrator”.

Un alt desen a pus un doctor în locul Maicii Domnului din celebra icoană catolică „Doamna noastră din Guadalupe”. Alte imagini reprezintă deități din alte religii.

Campania a fost realizată de către compania McCann România, având scopul declarat de a „mulțumi doctorilor care luptă în fiecare zi pentru a ne ține în siguranță”.

Reacțiile românilor nu au fost deloc plăcute la adresa campaniei, majoritatea arătându-se deranjați de simbolistica folosită de către agenție.

Într-o reacție obținută de ActiveNews, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a calificat  campania drept „O încercare penibilă situată sub semnul gros al prostului gust hrănit bulimic de incultură și de o ideologie hidoasă care nu știe decât să caricaturizeze creștinismul”.

Acesta a spus că este o ofensă adusă medicilor.

„Cred că este vorba despre o ridicolă campanie de promovare a unei viziuni distopice asupra situației provocate de pandemie. O încercare jenantă de rapt simbolic și maltratare vizuală a iconografiei creștine, situată sub semnul prostului gust hrănit de incultură și de o ideologie hidoasă care nu știe decât să caricaturizeze creștinismul.


Nu este vorba, deci, doar despre un demers blasfemiator, ci și de o ofensă adusă categoriei profesionale atât de onorabile a medicilor, care, ca noi toți, nu se cred cu certitudine sfinți sau mântuitori improvizați și nu pretind un cult public”, a declarat Bănescu pentru ActiveNews.

 

Autoarea desenelor este o tânără care colaborează și cu Libertatea sau Scena 9, publicații cunoscute pentru poziționarea la extrema stângă a mass-media. În urma torentelor de reacții negative la postarea cu imaginile, ilustratoarea a șters-o de pe facebook, dar este disponibilă pe Instagram.