ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pașaportul Sorinei, fetița din Baia de Aramă, ar fi fost returnat familiei Săcărin de către Secția pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (SIIJ), anunță Știri pe Surse.

Conform sursei citate, documentul ar fi fost restituit Serviciului Pașapoarte Dolj de către SIIJ în cursul zilei de azi, după ce pașaportul fusese reținut pentru verificări.

Procurorul General Bogdan Licu afirmase zilele trecute că existau suspiciuni întemeiate că documentul ar fi fost eliberat ilegal.

Jurnalista Sorina Matei(Foto) afirmă că odată cu pașaportul, celor de la Serviciul Pașapoarte Dolj le-ar fi fost înmânat și „actele doveditoare care probează ilegalitățile și neregularitățile” în legătură cu acest document. 

„Potrivit legii, procurorii nu pot anula pașapoarte, de asta se ocupă strict emitentul- adică în acest caz Serviciul Pașapoarte Dolj. Dacă Tribunalul Slatina respinge mâine ordonanța lui Licu – fetița poate ieși din țară cu un pașaport în regulă emis de Serviciul Pașapoarte Dolj, dacă Tribunalul Slatina admite ordonanța lui Licu- se aplică decizia restrictivă a instanței. Ancheta penală continuă”, a scris Sorina Matei.
 

Judecătoria Slatina a amânat pentru 18 iulie procesul în care se stabilește dacă micuța din Baia de Aramă poate părăsi sau nu țara.