Acropola și Agora (locul în care se desfășura zi de zi viața spirituală a cetății) au fost construite la Atena de către triburile elene din cursul celui de-al doilea mileniu înainte de Iisus Hristos. Cercetând  vestigiile arhitecturale ale democrației antice, solicitând și obținând exproprierea unor construcții fără valoare crescute precum ciupercile pe prestigioasele ruine, arheologii Școlii Americane de Studii Clasice au adus la lumină edificii importante, reconstruind chiar structuri complexe.
 
Una dintre acestea este „Metrun”, sanctuar închinat divinității pre-elenice Zeița-Mamă, care conținea într-o aripă arhivele Statului, în cealaltă locul în care senatorii discutau legile care ulterior trebuiau supuse aprobării Adunării Populare. O lespede de marmură cu o inscripție care anunța că acolo se află „granița” agorei amintea cetățenilor că pătrunzând aici trebuie să se comporte cu demnitate (*).

Democrația așa cum a fost gândită și aplicată de către antici a suferit de-a lungul timpului nenumărate amputări, forma vizibilă în zilele noastre fiind foarte îndepărtată de „Statul Atenian” a lui Aristotel. Legiferarea a fost mai întâi desacralizată, ajungând după Revoluția franceză o simplă îndeletnicire, un meșteșug ca oricare altul. Meșteșug care a ajuns mai nou să se transmită din tată în fiu în societățile care înțeleg să facă din legiferare o unealtă în interes propriu sau de grup.

Câteva mii de ani după ce grecii antici au dat cuvântul poporului permițându-i să se exprime în „Agora”, avem în România aceleași instituții de inspirație antică care pretind a reprezenta „Vox populi, vox Dei” dar care oferă din păcate o imagine dezolantă asupra modului în care aleșii poporului înțeleg să dezbată și să rezolve treburile cetății. 

„Oferă o imagine” este un eufemism pentru secretomania ce caracterizează „aleșii” noștri, deloc dornici să fie văzuți de către popor în desfășurarea activităților reprezentative. După ce au decis în 2005 și 2006 să aloce fonduri substanțiale (din banul public) pentru a înființa două posturi de televiziune proprii (Parlament TV și Senat TV) achiziționând și echipamentul aferent, s-a așternut tăcerea asupra acestui proiect. O liniște binevenită deoarece chiar și nebântuite de ziariști ce au prostul gust de a pune întrebări stânjenitoare, acele posturi TV ar fi transmis imaginile pupitrelor goale sau cele și mai puțin glorioase ale aleșilor dormind prăvăliți peste pupitru, în direct, să știe tot omul de ce se enervează și de ce simte nevoia imperioasă de a merge să ceară socoteală pe loc celor ce ne batjocoresc astfel.

Cu toți banii cheltuiți acum 11 ani pe echipamente sofisticate (2 miliarde de lei vechi numai pentru anul 2006), Camera Deputaților nu deține vreun post de televiziune care să permită urmărirea în direct a dezbaterilor, precum vecinii noștri europeni. Cu titlu de exemplu, pot cita Franța care oferă pe site-ul internet al Adunării Naționale posibilitatea de a urmări în direct lucrările diferitelor comisii și programul acestora, precum se poate vedea aici. Adunarea Națională deține și un post de televiziune dedicat urmăririi în direct a dezbaterilor, numit LCP, ce poate fi urmărit prin satelit, cablu în ultimul cătun dar și pe internet aici. Bine, veți spune că guvernanții francezi nu se mai joacă cu nervii poporului de când au trecut pe la ghilotină între 1789 și 1994 regii, mai toată nobilimea dar și prima și a doua tură de revoluționari până să se potolească nervii cetățenilor.

Mai „de la țară”, românașii noștri de la Cameră (a deputaților) nu au reușit să pună on-line decât înregistrări (posibil chiar probabil trunchiate, filmate dintr-un singur unghi) ale unor ședințe de plen/comisii, nimic în direct. Postul de televiziune gata plătit din banul public încă din 2005 a renunțat la pretenții, transformându-se într-un banal canal Youtube (gratuit). Canal pe care a apărut însă pe 22 noiembrie 2017 prima „producție” a Camerei deputaților, coordonată de către „direcția social-media”, „suportată tehnic” de către departamentul tehnic. Cu scopul de a „facilita accesul publicului la informații privind activitatea deputaților precum și la activitatea legislativă”, ziariștii improvizați au ales la întâmplare (bănuiesc) pentru prima ediția a proiectului „O zi cu deputatul tău” pe duduia Ioana BRAN, fiica patronului milionar ale distileriilor BRAN. Tânăra pesedistă „acordă” un interviu de peste 10 minute unei „ziariste” de o slugărnicie rar întâlnită și fără nici un fel de afinitate cu activitățile audio-vizuale, care este atât de modestă încât nu-și trece numele pe material sau pe pagina Youtube.


 
În cele zece minute de exprimare ușor agramată dar cu o dialectică imparabilă (începe prin a ne lămuri că tinerețea nu este o calitate -dar nici un defect- adică fiecare deputat a fost tânăr odată și odată până să capete experiență), domnișoara deputat BRAN ne informează că ziua de naștere care tocmai ce trecu și-a petrecut-o la muncă (mă rog, pe aeroport) și ne explică cât muncește dumneaei (de luni dimineață până duminică câteodată) pentru modicul salariu de 19 500 lei cât îi aduce calitatea de membru al Biroului Permanent. Mai are și 3 cabinete parlamentare în teritoriu (ne întrebăm cine plătește pentru cele două care depășesc o lecuță cadrul legal) care i-ar ocupa -zice dumneaei- binemeritatele zile libere, adică vineri, sâmbătă și duminică. 

La sfârșitul perierii pe bani publici domnișoara consideră că s-a maturizat/responsabilizat și nu-și pune cenușă-n cap decât pentru fotografiile din tinerețe în care apare prin mai toată presa ca și „sexy-milionara” băgată direct (fără tranziție) în conducerea Camerei Deputaților de către însuși Liviu DRAGNEA, este doar uneori puțin mai „augustă” și nu cu același zâmbet pe care-l avea mai înainte (ușor sfidător, fie vorba între noi). Sărăcuța o fi vrut să spună „austeră” judecând după ținuta aleasă pentru interviu (îi lipsește doar basmaua pe cap, în rest este cumințenia întruchipată), dar i-a ieșit „augustă”, care după DEX (ca epitet dat monarhilor și persoanelor din familiile domnitoare) înseamnă preamărit, slăvit, sau maiestuos, măreț, impunător. Calitatea sunetului materialului fiind destul de slabă, nici nu vreau să mă gândesc că domnișoara deputat ar putea pretinde la minutul 9,33 a fi devenit pe decursul primului an de mandat un pic mai „îngustă”, s-ar expune prea tare glumelor noastre.

Căci de fapt ce ne-a mai rămas decât să disprețuim aceste energumene care mai de care mai jenante și să râdem de ele ? Precum putem observa, chiar dacă au cheltuit câteva miliarde bune din banii publici pentru -chipurile- a ne permite accesul la „activitatea legislativă” -nemaivăzută obrăznicie- de fapt tristele figuri încearcă să își refacă o virginitate pe la alte canale media mai puțin partizane decât binecunoscutele televiziuni ale partidului-stat. 

După ce ne-am amuzat/dezolat alături de domnișoara deputat, pare ușor nepoliticos să amintim că în al nostru Parlament (sau Senat) se adoptă TACIT un mare număr de texte legislative, din lipsă de cvorum sau fiindcă pur și simplu „aleșii” își găsesc alte „urgențe”, textele legislative ce ajung la termen fără să le fi băgat nimeni în seamă se adoptă tacit, chiar dacă nimeni nu știe despre ce este vorba.

La fel de nepoliticos ar fi să amintim că somitățile intelectuale ce compun „Agora” noastră „originală” adoptă pe bandă rulantă Legi ce pică examenul constituționalității, articol după articol. Aflând din Sinteza activității parlamentare a domnișoarei deputat de mai sus (disponibilă pe site-ul Camerei Deputaților) că aceasta a avut într-un singur an 27 de inițiative legislative din care 3 s-au materializat în Legi, ne încearcă un frison pe șira spinării. 

Dacă ne mai amintim și de faptul că în loc de a transpune Deciziile Curții Constituționale în legislația existentă precum erau obligați de câțiva ani (teoretic o Decizie de neconstituționalitate trebuie să se vadă reflectată în textul legislativ în termen maxim de 6 luni) vajnicii noștri Legiuitori (care amintim, nu mai au nimic sfânt) și-au găsit brusc alte priorități, devenim de-a dreptul depresivi.

Ori nu se cade să ne lăsăm pradă deznădejdii, mai ales gândindu-ne la câta amarul de Legi avem în Țara noastră, care prevăd care mai de care pedepse drastice pentru slujbașii publici ce nu-și fac bine treaba sau trag chiulul, care pot fi trași la răspundere pentru orice operațiune greșită. 

Dacă pe parcursul istoriei legiuitorii au rămas fără frică de Dumnezeu, nimic nu ne împiedică să folosim Legile (chiar așa strâmbe, incomplete, tot de ei făcute, torturate, ciuntite) pentru a-i face să le fie frică de NOI. Dacă fiecare român ar depune o plângere (administrativă, penală) atunci când întâlnește anomalii atât de profunde precum cele descrise mai sus, societatea noastră ar evolua, în bine. Acolo unde odinioară era frica divinității, în secolul 18 a intervenind frica furcilor și a coaselor, acel loc actualmente neocupat ar fi ușor dar sigur cotropit de frica răspunderii în fața cetățenilor. Nimic nu ne împiedică să le repetăm (în ziua alegerilor sau pe parcursul mandatului) că noi, Vox Populi, am schimbat sloganul, și că pe frontispiciul clădirii în care ar trebui să-și desfășoare activitatea în beneficiul NOSTRU stă de acum gravat : „Voi ce intrați aici, abandonați orice speranță”.

Încet dar sigur, AGORA (Parlamentul) ar redeveni locul în care legiuitorii, cu mândria cuvenită importanței funcției lor dar și cu FRICĂ (de Dumnezeu, de noi) ar discuta treburile Polis-ului întru bunăstarea noastră, cei ce i-am mandatat să ne reprezinte acolo.

Dacă nu o vor face de bunăvoie, o vor face de nevoie.