ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Născut în 1962 la Baia Mare cu studii în Baia Mare, București și Budapesta, cu armata făcută la Brăila,  de profesie inginer fizician și electrotehnist,  Zoltán Zsolt Mészáros este o voce aparte în peisajul online-ului românesc. În condițiile în care își asumă moștenirea maghiară, este cu atât mai curajos cu cât nu se teme să-și exprime și crezul în valorile conservatoare care au construit Europa. Să faci asta este dificil oricum, dar să o faci și într-o vreme în care noul „dușman de clasă” este tradiționalistul, este și mai remarcabil.

Tocmai de-aceea discuția noastră are loc azi. Ea trebuia să se petreacă acum 8-10 zile, dar Zoltan a fost inaccesibil timp de șapte zile, după ce rețeaua i-a comunicat că „a încălcat regulile comunității”.

De ce v-au suspendat contul de facebook?

Pe un grup unguresc am postat un filmuleț făcut într-o suburbie din Londra (era deja partajat de 34.000 de ori) în care un migrant tânăr, mort de beat, a strâns-o polițistă în uniformă de un gard de fier forjat, mimind actul sexual în aplauzele și ovațiunile „colegilor" săi. La videoclip am atașat comentariul (în traducere): Cât timp Orban e premierul Ungariei asemenea scene nu vor avea loc în Budapesta și în nicio altă localitate din Ungaria, fiindca oaspeții lui nenea Schwartz și a lui Mutti Merkel sunt ținuți departe de gardul blestemat de atâția libtarzi". „Libtard” este un cuvânt din slang-ul budapestan: aglutinarea cuvintelor liberal și retardat :).

Având în vedere că sunteți un cetățean român de etnie maghiară și un observator al vieții politice de la București și Budapesta, v-aș întreba cum vedeți recentele incidente și declarații dintre cele două state. Mă refer la depunerea proiectului de autonomie la sfârșitul anului și replica fostului premier Tudose.

Eu cred că în acest moment totul trebuie analizat din perspectiva perioadei preelectorale din Ungaria, unde se duce o luptă acerbă pentru câștigarea de votanți, atât din interiorul, cât și din exteriorul frontierelor Ungariei. Cu certitudine că momentul ales pentru depunerea proiectului de lege nu a fost ales la întâmplare, ci tocmai pentru că se aștepta la o reacție din partea lui Tudose.

Greșeala lui Tudose a fost că a ridicat mingea la fileu și a ieșit cu acea declarație care a produs valuri, în opinia publică, media dar și în diplomație. 

Din păcate, dl Tudose s-a dovedit a fi orice altceva, dar nu un om lucid...și a picat în capcană. Credeți că a fost vorba de un calcul politic momentan sau și  parte a unui plan pentru sabotarea Centenarului?

Poate că se dorea și o anumită contraofensivă pentru Centenar, dar în opinia mea momentul ales a fost rezultatul unui calcul electoral. Tudose, prin declarația sa inițială, prin reacțiile care au urmat, isterice de o parte și de alta, s-a dovedit un agent electoral de prim rang al lui Orban.

 
Tot în același registru, spre sfârșitul anului am fost martorii unei poziții publice a Academiei Române, care avertiza că „Nu trebuie admisă în niciun caz o pactizare cu iliberalismul, indiferent de direcția din care vine”. Iliberalism înseamnă de multe ori, valorile tradiționale, cele pe care chiar Academia le apăra, mai deunăzi. Cum e la Budapesta din acest punct de vedere? Sunt socialiștii și minoritățile vânate pe străzi?

Nu cred că declarația Academiei Române are o legatură directă cu episodul Tudose, ci mai degrabă e o piesă dintr-un puzzle internațional prin care se încearcă să se dea o mână de ajutor stângii maghiare, aflată în mare dificultate în campania electorală.

La Budapesta e ca la București, poate nițel mai calm: când nu se demonstrează pentru sau împotriva a ceva, e liniste și pace. Diferența e ca la București demonstrațiile sunt mai ample și mai vehemente, lA Budapesta sunt mai profesioniste, dar de amploare mult mult mai mică!

Acolo mai degrabă sunt vânați conservatorii, de către „revoluționarii de profesie" și media de stânga, respectiv anumite oengeuri. În orice caz, față de atrocitățile polițienești din octombrie 2006, când guvernul socialist a înnăbușit în sânge demonstrațiile pașnice care cereau demisia premierului Gyurcsany dupa ce s-a dat publicității „celebrul său discurs secret" de la Bsalatonoszod! (în care fostul premier admitea că a mințit și că nu a făcut nimic pentru țară - n.r.)

Chiar asa, cum se traieste in regimul iliberal al domnului Orban? Cat este 1 euro, 1 litru de benzină, 1 kw h?
1 euro= 320 Forinți (Ft), 1 l de benzină în medie 354 Ft (puțin peste 1 euro),/1 l motorină în medie 370Ft, 1 kWH 35,4FT. Transportul în comun, foarte eficient și punctual, în schimb e mult mai scump decât în București, de exemplu: un bilet pentru o singură călătorie (autobus, troleu, tramvai, microbus) este 350 Ft, un bilet de metrou este 320Ft.

Ca veni vorba despre iliberalism, cum văd ungurii, atât cei de-acolo cât și cei de-aici relațiile regimului Orban cu Rusia?

Majoritatea oamenilor nu sunt preocupați, există cercuri politice și de media care, în mod evident, exploateaza relația, sa zicem, neobișnuit de apropiată, al lui Orban de Putin, unii zic că relația ar fi chiar mai apropiată decât protocolară, ca între un premier și un președinte. Bine, probabil ca și românul Marius Vizer (foto) joacă un rol în întreținerea prieteniei de familie...Asta s-a văzut și la Campionatul mondial de Judo care s-a desfășurat anul trecut la Budapesta. În general, stânga și liberalii „progresiști" îl atacă dur pe Orban pentru „trădarea sa" în fața dușmanului ancestral.
 

Dar dumneavoastră personal cum vedeți lucrurile?

Eu cred ca relațiile de parteneriat economic funcționează bine, în beneficiul ambelor părți (Ungaria, deși importă 68% din necesarul de gaz metan și circa 40% din necesarul de țiței tot din Rusia), în ciuda respectării embargoului, încă are balanța de plăți a comerțului bilateral net pozitiv (deși simțitor diminuat față de anii de dinainte de embargou. Politic, nu-mi dau seama cât sunt de strânse relațiile. Evident că pentru facilitătile comerciale și pentru contractul de 10 miliarde de dolari cu finanțare directă din partea Rosatom și cu garantia statului rus, Orban, face anumite servicii lui Putin.
 
E clar ca în forurile Europene, susține cu voce tare necesitatea desființării embargoului, iar în ceea ce priveste relațiile cu Turcia și Israelul poate joaca un rol de mediator, zic poate, nu am nicio dovadă, e doar o părerea mea. În ce privește planul militar, acolo nu există nicio legătură, Rusia respectă statutul de membră NATO al Ungariei, iar Ungaria nu e prea vocală cu „pericolul" rus. Totuși, față de Ucraina, nu se poate să nu se observe că Veto-ul Ungariei la organizarea Reuniunii Pregătitoare a preaderării Ucrainei la NATO, depus cu motivarea încălcării drepturilor minorităților naționale din Ucraina prin adoptarea noii Legi a Învățământului ucrainean are ca prim beneficiar, din punct de vedere strategic, chiar pe Rusia lui Putin.

Corectă observația. Să trecem puțin la treburile noastre. Ca etnic maghiar, dvs cum percepeți Anul Centenarului Marii Uniri?

Destul de neutru, în sensul că respect sentimentele românilor față de comemorarea Unirii, dar nu mă implic în dispute pro sau contra de partea niciunei tabere...

Credeți că există, și dacă da, care?-, pericole reale pentru declașarea de conflicte între români și maghiari? Mie mi se pare că nici românii, nici maghiarii, nu achiesează la astfel de conflicte, care mi se par create artificial...

Nu, sincer nu cred. În primul rând din motive ce țin de apartenența celor două țări la aceleași structuri de alianțe politice, economice și militare. Desigur, conflicte zonale pot să apară, dar ele nu vor depăși faza de dispute.  Totusi, mă aștept, ca mult timp de acum înainte, cartea pericolului maghiar sau al pericolului român va fi jucată de multe ori, mai ales în anumite momente (alegeri, recesiune economică, criză guvernamentală) fiindcă întotdeauna vor exista cercuri care vor avea de câștigat, uneori, și anumite cercuri maghiare și române, din această dispută. Uneori însă amenințarea cu conflicte, cu pericole de tot soiul, poate fi la fel de contraproductivă, chiar dăunătoare ansamblului societății ca și un conflict real. Mă gândesc acum la starea de neîncredere, suspiciune, acuze neintemeiate pe care le induc acestea și care numai benefice nu pot fi dezvoltării economice, a relațiilor culturale, a turismului, a vieții sociale în general.

Ce va place cel mai mult la români? Dacă vă place ceva :)

Aaa,  multe. În general, românii, la fel ca aproape toți neolatinii, sunt mai prietenoși, mai primitori față de străini decât maghiarii, și mult mult mai prietenoși decât germanicii sau slavii... și mai e umorul românilor, nu foarte elevat, dar spontan și cu tente autoironice, aproape la fel ca la evrei. Cel puțin la o parte dintre ei (ce-i drept nu foarte mare) admir respectul față de valorile tradiționale.

Chiar...de ce oare sunt asa de putini romani conservatori? De ce credeți că nu are succes conservatorismul în România, așa cum are în Ungaria? Mai ales că despre români se spune mereu că sunt conservatori din punct de vedere social, iar Engels spunea că românii sunt prin natura lor contra-revoluționari.

Nu aș putea să dau un răspuns pertinent. Conservatorismul politic are rădăcini istorice adânci istorice în Ungaria, încă din epoca medievală. Până li marii liberali unguri, asa numiții reformiști de la 1790-1830 și cei de la 1846-49, erau aproape in exclusivitate aristocrați din cea mai conservatoare clasă politică. În țările române nu a existat o dezvoltare istorica a conservatorismului, era despotism, căruia i s-a opus liberalismul, fără a trece prin faza conservatorismului. Apoi, după 1920, după pierderea războiului și dictatura bolșevică a lui Bela Kun, cu toate atrocitățile și crimele abominabile, populația, chiar social democrații s-au orientat mai mult spre conservatorism și asta a continuat și în epoca comunistă, care, totuși, cel putin după 1959 nu a mai fost una atât de represivă și totalitară ca cea al lui Gheorghiu Dej și mai târziu al lui Ceaușescu, astfel că modul de gândire de dreapta, în Ungaria, dar și cea liberală s-a perpetuat, firește , sub diverse forme „alotropice" ale lor. Uniformizarea gândirii „omului de tip nou" în Romania a avut un succes mai mare decât în Ungaria, Polonia sau Cehia.

Și acum întrebarea întrebărilor: credeți ca românii sunt mai corupți decât alte popoare? Sau sunt așa de corupți pe cât ni se prezintă?

Nu! Cred că e un aspect ce ține de o latură mai puțin pozitivă a caracterului românilor, aceea de a fi carcotași, de a face din țânțar armăsar, și chiar de o plăcere de a se lamenta (la fel de dezvoltată ca la maghiari). De aici și autovictimizarea: „corupție ca la noi nu e nicăieri", „ca la noi la nimenea", etc.. Da, există corupție, dar eu zic că nu se poate vorbi de corupție generalizată, în niciun caz de una precum cea care sugrumă Ucraina. Exista mici peșcheșuri, ciubucuri, mite ridicole și exista și mare corupție. Dar unde nu există? În statele dezvoltate nu există corupția măruntă, fiindcă oamenii au venituri suficient de mari, autoritățile statului și serviciile publice sunt mult mai bine organizate si dimensionate adecvat, însă marea corupție există și acolo. Diferența e că nu sunt în joc milioane, sau zeci de milioane de dolari, ci sute de milione sau miliarde. Dar acolo aceste acțiuni de multe ori sunt acoperite oficial sau la limita legii prin termenul de „lobby”. Și sunt cu sutele cazurile cunoscute de mare corupție, mare bancrută frauduloasă, delapidări de miliarde.

Și ultima întrebare: cum vedeți viitorul Europei? O și mai mare „integrare" până la disoluție,  în Uniunea Europeană sau o uniune a statelor naționale? Într-un sondaj realizat printre cititorii ActiveNews, aproape 80% a răspuns că României i-ar sta bine în grupul de la Vișegrad...

Nu cred că se va ajunge la o mai mare integrare, sunt prea multe forțe centrifuge. De reforme structurale și legislative e nevoie, toată lumea simte asta. După alegerile din Italia și încă câteva care urmează probabil a se va cristaliza linia „uniunii statelor naționale cu drepturi egale”). Pe termen mediu, eu cred că România ar avea loc în Grupul de la Vișegrad, fiindcă ar întări pozițiile de negociere ale părții române la masa de tratative de la forurile europene și ar contribui la o și mai mare stabilitate regională în Europa Centrală și de Est.

Va mulțumesc mult pentru răspunsuri și răbdare.
Mulțumesc și eu, onoarea a fost de partea mea.