În numele iubirii de aproapele

Cum era de așteptat recenta declarație a Mitropolitului Olteniei, IPS Irineu, referitoare, printre altele, la neamestecul instituțiilor din afara țării în problema Referendumului pentru definirea statutului familiei, a provocat noi reacții din partea apărătorilor Drepturilor Omului.
Biserica a fost din nou acuzată de homofobie, de faptul că sprijină în mod partinic Coaliția pentru Familie deși respectiva formațiune nu e alcătuită din preoți, călugări sau credincioși ortodocși practicanți, ci din membrii mai multor culte creștine ori necreștine sau chiar din atei, iar decizia pro-referendum nu a adoptat-o Sfântul Sinod, ci Camera Deputaților.
Curios este faptul că tocmai aceia care consideră învățătura creștină drept una demodată ori o simplă poveste de adormit copii pretind Bisericii să tolereze în numele iubirii de aproapele niște practici pe care nici o altă religie monoteistă nu le tolerează și care nu au legătură nici cu credința, nici cu legea firii. Mai mult, adversarii implicării Ecclesiei în viața Cetății îi cer acesteia să își dea girul pentru legiferarea unor uniuni de tip familial bazate tocmai pe astfel de practici.
Dar Biserica nu poate face asta pentru că Însuși Hristos nu a făcut-o. El i-a primit și iertat pe păcătoși, dar nu le-a dat frâul liber patimilor. Spre exemplu, nu i-a spus femeii prinsă în adulter „te-am iertat, du-te și păcătuiește în continuare căci este dreptul tău să o faci” ci „te-am iertat, du-te și nu mai păcătui”. Ori, cine poate fi mai generos decât Iisus Hristos?
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Infarct pe bandă rulantă în Poliție: Doi ofițeri, de 51 și 46 de ani au murit subit

”Nu am văzut niciodată așa ceva”. Furtună și fulgere nemaivăzute la Craiova - FOTO

A murit subit românul care a câștigat 3,8 milioane de euro la Loto. ”Cu o zi înainte spunea că îl doare în piept. Era și vaccinat”

Un român stabilit în Canada a ajuns faimos, după ce Elon Musk i-a distribuit filmarea de la un miting anti-LGBT din Ottawa. Videoclipul a strâns peste 115 milioane de vizualizări

Șoc în lumea medicală! Un tânăr medic din Timișoara a murit subit

Actrița Adina Cristescu, „Buna Poveștilor” de la Abracadabra, s-a stins subit din viață, la 56 de ani
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Muzicieni și credincioși pentru Mănăstirea Turnu: Concert Caritabil TRONOS, TRONOS JUNIOR și RIBALE WEHBE pentru reconstrucția Mănăstirii Turnu, aproape distrusă după un incendiu devastator. Veniți Sâmbătă, 23 Septembrie, la Ploiești! - VIDEO
Persoane: ÎPS Irineu al Olteniei
Locații: Craiova
Subiecte: Coalitia pentru Familie Referendum pentru familie Revizuirea Constituției pentru protejarea familiei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)