ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un copil de 8 ani și-a pierdut dinții din față după ce s-a lovit de marginea toboganului pe care se dădea, acuză părinții, înfiorați de gândul că băiatul lor poate face un implant dentar abia la majorat.

Cazul este investigat de Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor și de procurori, care au deschis un dosar penal în rem pentru vătămare corporală.

În replică, reprezentanții Therme susțin că toboganele au fost folosite de 10 milioane de ori și sunt verificate zilnic. Mai mult cred că însoțitorii sunt de vină pentru că nu și-au supravegheat copilul.

Pe 24 ianuarie distracția se încheiat brusc pe un tobogan pentru un copil de 8 ani și 7 luni. După o cursă nebunească prin tuburile de apă, băiatul s-a trezit plin de sânge pe față.
 
El a ales primul tub ca să se distreze, doar că viteza prea mare cu care aluneca l-a răsucit pe burtă într-o curbă. A revenit pe spate la ultimul viraj, unde s-ar fi izbit cu gura de marginea toboganului.

Rezultatul a fost crunt: și-a pierdut incisivii centrali superiori care i-au fost smulși din rădăcină de impact.

Incidentul, deosebit de grav, i-a alarmat pe inspectorii de la Protecția Consumatorilor care au început o investigație. Aceștia au descoperit că toboganul poate fi folosit de copiii în vârstă de peste 8 ani, care poartă echipament adecvat. Până aici, victima a respectat regulile. Apoi, mai spun inspectorii, trebuie păstrată distanța dintre fiecare copil care se dă pe tobogan și toți trebuie să stea așezați cu picioarele îndoite. Din imaginile vizionate, se vede că băiatul respecta și aceste prevederi.

Însă lângă punctul de plecare nu se află niciun angajat al parcului care să le ofere indicații copiilor. Că ar fi trebuit să fie, reiese din mesajele afișate în centru în care se spune că: "Este obligatorie respectarea indicațiilor cu privire la folosirea toboganelor și a piscinelor, atât cele oferite de către personalul de specialitate, cât și cele afișate.”

Cu toate astea, reprezentanții Therme susțin că "nerespectarea normelor minime de siguranță și supraveghere din partea însoțitorilor au condus la această accidentare.”

Părinții băiatului au făcut inclusiv o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea iar procurorii au deschis un dosar în rem pentru vătămare corporală. În funcție de rezultatul investigațiilor, urmărirea penală s-ar putea extinde și pentru alte fapte.

Părinții au mai reclamat ca toboganul nu ar fi avut marginile protejate în niciun fel, că la locul incidentului nu s-ar fi aflat niciun instructor sau salvamar și că cei mici nu ar fi primit niciun instructaj de bază cum să se dea pe tobogan în siguranță sau la ce riscuri s-ar putea expune.

Până la lămurirea situației, toboganul pe care s-a accidentat copilul a fost închis de cei de la Protecția Consumatorului. Copilul va rămâne mutilat până când va împlini 18 ani. Abia după această vârstă, va putea să beneficieze de un implant dentar.
 
În 2016, un tânăr de 30 de ani a fost operat de urgență la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din Capitală având o tăietură de șase centimetri lungime în talpă și două ligamente rupte la piciorul drept, după ce s-a rănit în timp ce se dădea pe un tobogan din complexul de agrement Therme.