ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mănăstirea Hadâmbu va construi o casă pentru o familie cu zece copii din satul Ion Neculce, județul Iași, care se confruntă cu o situație materială precară, informează Agenția de Știri Basilica.

Arhimandritul Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu, aflând despre situația dificilă a acestei familii, a luat acum 6 luni hotărârea să îi construiască o casă, afirmând că „și-a adus aminte de propria copilărie”.

Joi, 30 mai 2019, în prezența membrilor familiei și a autorităților locale, a fost sfințit terenul pe care se va construi casa, pus la dispoziție de Primăria localității Ion Neculce. 

Cu acest prilej, starețul Mănăstirii Hadâmbu a spus că speră „că nu peste multă vreme se va sfinți și casa în care cei zece copiii buni și frumoși ai acestei familii vor crește alături de părinții lor”.

În ciuda sărăciei, copiii familiei Ciobanu au rezultate foarte bune la învățătură, dar locuința precară nu le oferă condiții optime de pregătire pentru școală.

Elena Ciobanu, mama celor zece copii, a mulțumit starețului Mănăstirii Hadâmbu și tuturor celor care le-au întins o mână de ajutor.