ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Haideți fraților, să ne trezim, să ne revenim! Da, trebuie, musai, să facem acest lucru: să (re)devenim normali, firești și naturali, fiindcă, altfel, este foarte grav tot ceea ce se întâmplă, căci „toate au ajuns cu susu-n jos și cu josu-n sus”!...

Am ajuns, din păcate, să nu mai știm să zâmbim, să nu mai putem să ne bucurăm, să nu mai putem să plângem, să fim incapabili în a gândi și a cugeta rațional și sănătos, să fim neputincioși în a lucra în echipă, în a avea atitudine, comportament și discernământ, consistent, suficient și eficient; să nu mai știm să râdem cu cel ce râde, să plângem cu cel ce plânge, să nu mai știm să ne rugăm cu cel ce se roagă, să avem atitudine solidară iar nu solitară, într-un cuvânt, să fim naturali, firești și normali, și în vorbă și în faptă și în port!...

Da, suntem chemați, în regim de urgență, să amendăm, oriunde și oricând, lipsa de normalitate, să-i sancționăm pe cei care ne-au furat-o și ne-au confiscat-o, să punem degetul pe rană, să arătăm, acolo și atunci când este cazul, absența normalității, a firescului, a raționalului, a naturalului, altfel, spus, a Lui Dumnezeu, fraților, care este unul al normalului, al cărui autor și este și, prin urmare, acolo unde lipsește normalitatea nu este Dumnezeu!...
De aceea, păcatul, viciul, patima și corupția spirituală ori boala/slăbiciunea/neputința sufletească și spirituală sunt manifestări concrete/vădite ale anormalității, ale nefirescului, ale îndepărtării și înstrăinării noastre, de Dumnezeu, de semenii noștri și de noi înșine, ajungând să asistăm/să participăm la o răsturnare/inversare, axiologică, a valorilor, a normelor și principiilor, spunând, în acest nefericit context, „răului bine și binelui rău, negrului alb și albului negru!”!...

Prin urmare, mai mult, decât atât: să fim foarte ageri, vigilenți, prudenți și precauți și, mai ales, fermi și hotărâți, atunci când, te miri cine, de oriunde și de nicăieri, vine să ne propovăduiască nouă o așa zisă alternativă, a „normalității”, adică o altfel de „normalitate, de natural și de firesc”, noi fiind fermi convinși că așa ceva nu există ci, pur și simplu, este vorba doar de anormalitate și atât!...

Nimic mai mult, nimic altceva, restul fiind numai minciuni și speculă, cu scopul inducerii noastre în eroare și a manipulării noastre!...

Mare atenție oameni buni: orice amăgire duce la dezamăgire!... Clar și limpede!...
Nu vedeți ce mult ne bucurăm atunci când avem de-a face cu niște oameni firești, cu niște situații/ipostaze naturale, cu niște ocazii sau prilejuri normale!...

Nu vedeți că am ajuns să tânjim, să ne fie dor după asemenea momente, întâlniri, petreceri sau împrejurări; nu vedeți că sufletul și spiritul nostru aspiră la lucruri simple, firești și naturale ori normale, nu complicate, de noi, oamenii, nu alambicate, nu sofisticate și pline de complexitate!...

Și cum sau în ce fel am ajuns la toate aceste triste și nefericite situații, urmări sau consecințe: din cauza modului total greșit/eronat în care tratăm/abordăm noi viața, locul, rolul, rostul și viețuirea fiecăruia dintre noi, fiind tare contaminați de păcatul luciferic al mândriei, având, astfel, tendința/tentația și ispita ca noi, creatura, să ajungem în locul Creatorului, cu alte cuvinte, să fim ca Dumnezeu, mai presus sau în locul Lui, adică să ajungem ca El însă fără El și, iată, acest păcat și flagel ne molipsește și ne afectează încă de la începutul omenirii, a istoriei umanității noastre!...

De aceea, fără echivoc, toți Părinții Duhovnicești ai Bisericii ne atrag, serios, atenția asupra păcatului mândriei ca fiind cea mai grea ori apăsătoare patimă, sursă, izvor și resursă pentru toate celelalte păcate, vicii și patimi, adică „mamă a toată răutatea!”

Însă, la noi, a se lua aminte: „ce este da trebuie să fie da iar ce este nu trebuie să rămână nu iar ce este mai mult de atât de la diavolul este!”

Ori noi ce am făcut, am schimbat totul, am modificat totul, am modernizat, am multiplicat totul, în condițiile în care omului îi trebuie, totuși, atât de puțin, atât de curat și de simplu, atât de natural și de aerisit, fără a fi contaminat ori poluat, de nimeni și de nimic!...

Da, să revenim, așadar, la sinceritate, renunțând la ipocrizie și fățărnicie, să revenim la seriozitate, refuzând superficialitatea și falsitatea, să (re)activăm naturalețea și originalitatea din noi, ignorând cosmetizarea și contrafacerea, să ne (re)întoarcem la concret și autentic, la cumințenie și înțelepciune, alungând orgoliile, vanitatea, suficiența de sine, ignoranța și aroganța personală, să nu ne mai ocupăm de fleacuri, nimicuri și micimi omenești ci să ne străduim a deveni consistenți, solizi, fortificați și substanțiali, în tot și în toate, în tot locul și în tot ceasul!...

Cu alte cuvinte, noi suntem chemați să (re)devenim normali, naturali, firești, raportându-ne la supranaturalul, metafizicul și supraraționalul, etern, veșnic, și dumnezeiesc!...
Altfel spus, oameni buni, să ne întoarcem la ipostaza, purtarea, viața și viețuirea originară și originală, simplă și naturală, înțeleaptă și firească, altminteri riscăm să alunecăm în bizar și derizoriu, în penibil și ridicol, în cumplită înșelare, amarnică amăgire și dureroasă dezamăgire!...

Să nu fie una ca aceasta!...
Ferește-ne, păzește-ne și apără-ne, Doamne, de toată fărădelegea, vulnerabilitatea, răutatea, boala, slăbiciunea și neputința în veci. Amin!...