Ieri, adică acum 28 de ani, în Piața Universității se murea pentru libertate. Pentru ca oamenii să aibă drept de vot și reprezentare corectă în Parlamentul României. Azi, doar crucile uitate între străzile cu sens diferit mai amintesc de acele vremuri. 

Ieri, adică acum 28 de ani, asfaltul din Piața Universității era spălat de sângele celor care au crezut că România își poate redobândi demnitatea. Dreptul la credință și la libertatea de conștiință. Azi, crucile care au fost înălțate acolo, în memoria și pentru sufletelor celor uciși la Revoluție, se degradează sau sunt vandalizate sistematic.

Ȋn Piața Universității, unde ieri se striga „Vom muri și vom liberi”, murindu-se!, azi se duce lupta pentru legalizarea parteneriatelor civile. Azi, când parlamentarii au îngropat, fără să aibă curaj să recunoască asta, referendumul pentru revizuirea Constituției și redefinirea căsătoriei. Nesocotind, astfel, voința celor care i-au ales și pe care-i reprezintă în Parlamentul României. Ignorând principiile democrației și Constituția. Și batjocorind jertfa celor care au ieșit în stradă, în decembrie 1989.

1989, Piața Universității. „Semiparalizați de frică, oamenii priveau care încotro și nimeni nu știa ce va urma. Atunci s-a declanșat minunea. «De la Universitate a înaintat înspre Intercontinental un șir de 8 - 10 băieți, rânduiți de-a latul bulevardului; unul dintre ei le explica ceva, apoi au început să scandeze: Timișoara», spune profesoara. «Băieții aceia care au pornit primii de la Universitate erau foarte tineri: 16 - 20 de ani. Unii dintre ei aveau fulare legate peste frunte. Toți ceilalți nu prea știam ce să facem, ei au început și ne-au dat sens la ceea ce urma să facem», zice Meluș Negrescu, filosof și controlor de bilete ITB. Ȋn grupul băieților s-au repezit securiștii în civil și au reușit să-l ia pe unul dintre ei și îl târau către rondul de la Arhitectură. Atunci am sărit cei aflați în stradă și l-am scăpat. Securiștii au scăpat cu fuga înspre 13 Decembrie. Apoi s-au ridicat vânzătorii de felicitări de Anul Nou din pasaj. Au înaintat cu mesele și cu scaunele lor pliante ținute în mâini înspre Intercontinental și strigau «Timișoara» și «Libertate». Și s-au făcut cam două sute de oameni care scandau și care, în mod sigur, trecuseră de bariera mortală a fricii. Ei au trecut de bariera mortală a fricii, au trecut de bariera vitală a instinctului de conservare și au rămas definitiv, cu pieptul gol, în fața armelor și cu sufletul depus în mâinile lui Dumnezeu. Pentru ei, viitorul însemna una din două: Libertate sau moarte. De fapt, numai Libertate.” (Vasile Neagoe, „Noaptea cea mai lungă”, 1990)

2017, Piața Universității. Circa 50 de membri ai comunității LGBT au manifestat ieri, în Piața Universității din Capitală, cerând legalizarea parteneriatelor civile. 

div>

1989, Piața Universității. „Am făcut doi-trei pași din mijlocul șoselei înspre colțul cu Traian Vuia și, deodată, o fată a căzut peste mine. (...) Trăgeam trupul fetei spre bordură și trupul era moale și dificil de dus. Toată îmbrăcămintea i se ridicase. Avea cizme albe, trei sferturi, fără toc (...) și mă gândeam la fetița mea cea mare și o trăgeam către trotuar. La bordură, am așezat-o jos și voiam să-i găsesc jugulara, să văd dacă mai trăiește. Fiind operată de mai multe ori, nu puteam să stau pe vine și mă aplecasem peste trupul ei și-i căutam jugulara. Fâșul i se ridicase peste cap, era un fâș bleu matlasat. Nu-i puteam găsi gâtul și am tot încercat și, la un moment dat, am reușit să-i dau fâșul la o parte de pe față, și atunci am văzut că în loc de nas și gură avea o gaură. Glonțul îi intrase prin ceafă. Avea un păr blond, tăiat scurt. Mi-am dat seama că murise. Tremuram toată. M-am ridicat, m-am apropiat de autoturism, am aprins lumânarea și am strigat: «Aprind o lumânare pentru toți morții morți fără lumânare, călcați de tancuri și împușcați de gloanțele comuniste». Am plecat hohotind pe (strada) Vasile Conta. Aici povesteam ce am văzut și, la un moment dat, s-a apropiat de mine un tânăr și m-a întrebat cum arăta fata. I-am spus că avea cizmulițe albe și tânărul a început să strige: «Ea e, ea e» și a fugit spre Dallas. Această fată, care avea în jur de 20 de ani, a murit pentru că a primit un glonț destinat mie.” (Vasile Neagoe, „Noaptea cea mai lungă”, 1990)

2017, Piața Universității. Doi tineri abia căsătoriți au venit ieri în Parcul Colțea, ca să facă poze pentru albumul de nuntă, dar văzând manifestarea de acolo, s-au răzgândit.

 
1989, Piața Universității. „Ȋn noaptea de 21 spre 22 decembrie, am rămas în Teatrul Național, împreună cu alți colegi de serviciu și cu pompierii. (...) Pe la ora 23:45 am văzut oamenii cum încep să cadă. Toți au început să fugă. Spre «Dunărea», spre Arhitectură, spre piață, spre noi. La un moment dat, am auzit că se sparg geamurile de la sala mare (a teatrului – n.r.). Ne-am dus acolo să vedem ce se întâmplă. Erau cinci - șase copii de 16 - 17 ani. Afară se trăgea foarte tare și ei erau înfricoșați. Când ne-au văzut, au început să ne roage: nu ne dați înapoi, nu ne dați înapoi. Atunci am rugat un coleg să-i scoată prin ieșirea din spate, din Arghezi. Au ieșit pe acolo. Oamenii spărseseră geamurile de teama gloanțelor. (...) Pe la 3 noaptea au venit mașini care au spălat pur și simplu strada. Unii au acoperit lozincile de pe pereți cu vopsea. Am văzut cum luau morții și îi duceau spre «Dunărea». Cineva mi-a spus că au depozitat morții în cramă, la «Dunărea». Visez și acum. Am coșmaruri. Mai ales, văd în vis cum coborau trasoarele. Pentru că mai întâi au tras în sus, iar apoi au început să coboare pânza de trasoare.” (Vasile Neagoe, „Noaptea cea mai lungă”, 1990)

2017, Piața Universității. Prezent la evenimentul LGBT, deputatul PSD Florin Manole n-a putut să spună ce face PSD cu propunerea legislativă pentru revizuirea Constituției, precizând că „parlamentarii sunt, în primul rând în slujba cetățenilor care îi aleg, și abia apoi fac parte și dintr-un partid politic”.


1989, Piața Universității. „COLȚEA – Joi noapte (21 dec.) i-au pus pe zidul spitalului și-au ordonat foc! Noi îi trăgeam pe sub gard pe cei încă-n viață, i-am dus la reanimare, pe cei care au sărit gardul i-am îmbrăcat în halate albe, i-am amestecat cu personalul spitalului, în bucătărie, în călcătorie, curtea era plină de răniți stivuiți unii peste alții, au spălat surorile cu furtunul astfaltul, două zile l-au frecat de sânge, dar ce vă povestesc eu despre noi, când Metroul era inundat de valuri de apă-nroșită, am încercat să-i băgăm în saloane pe cei din curte, pe coridoare, pe scara noastră minunată în consolă, totul era plin, era frig, eram cu toții înspăimântați, copiii ăștia sublimi în inconștiența lor ne-au îmbărbătat tot timpul, și rezervele erau pline la noi, în spital, cu securiști, în noaptea aceea parcă toți securiștii s-ar fi refugiat aici, bărbați zdraveni, fără o zgârietură, acoperiți până la gât cu păturile noastre găurite, și nenorociții ăia de copii zăceau afară pe caldarâm, a fost îngrozitor, morga era plină, cum să vă spun, sunt doctor, am văzut copii născându-se vii și murind în câteva minute, dar să nu știi nimic despre pacientul tău, fișe pe care scrie (doar!) soldat erou, fata asta cu 12 răni în intestinul subțire, cealaltă, adusă de la Jilava, n-a scos un cuvânt de când a venit, soțul și soția, răniți grav amândoi, sunt alături, în saloane alăturate, și se ascund unul de celălalt, să nu-și facă rău, băiatul omorât în fața tatălui, bătrânul de 83 de ani, ciuruit tot, stătea în casă la televizor...” („Reportajul unui film cu teroriști”, Andreea Hasnaș, 1990)
 
2017, Piața Universității. Vlad Levente Viski, președinte Asociației MosaiQ, declară că noua lege nu le va permite notarilor să refuze oficierea parteneriatelor civile homosexuale, potrivit libertății de conștiință, pentru că „este extrem de important ca toți cetățenii să fie tratați în mod egal de către toate autoritățile, inclusiv de către notari”. 

 
1989, Piața Universității. „Ȋn perioada 21-27 decembrie 1989 eu am operat 22 de oameni. La Colțea, în acele zile, au fost înregistrați în total 90 de pacienți răniți. (...) Am operat continuu între data de joi, 21 decembrie, și duminică, 24 decembrie 1989. Nu-mi dau seama nici acum cum am reușit acest lucru, nu credeam că pot rezista atât fără odihnă. Răniții veneau în sala de operație unul după altul. Pe data de 24 decembrie 1989, păzit de studenți, am reușit să dorm. Am dormit 36 de ore. După câte-o operație, mai ieșeam din sală... Țin și acum minte că în noaptea de 21-22 decembrie am ieșit și priveam pe fereastră. La cinematograful «Luceafarul» erau geamurile sparte și niște milițieni proiectau lumina unor reflectoare spre interior, ca să vadă dacă mai e cineva înăuntru. Ca să nu ne vadă cei din forțele de ordine, ne-am culcat pe burtă. Se trăgea în cei care scoteau capul pe fereastră. Fata fochistului de la noi de la spital, de 18-19 ani, privea pe geam la trasoarele trase de armată. A primit un glonț drept în frunte... fata era în interiorul spitalului, doar privea pe fereastră.” (Prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu, „România Liberă”, 2006)

2017, Piața Universității. Ȋn mod simbolic, adică fără niciun fel de valoare legală, ieri au fost încheiate și 25 de parteneriate civile, 16 dintre ele între persoane homosexuale, iar cuplurile au primit „certificate” inscripționate cu stema României.
 
 
1989, Piața Universității. „Noi am dat foc mașinilor care alcătuiau baricada. Am scos benzina din rezervoare, mororina, și le-am dat foc. Mașina din stânga s-a aprins cu mare greutate. Și deodată, o pânză roșie de trasoare s-a ridicat pe deasupra noastră. Trăgeau de dincolo de baricada arzândă. Ȋntre noi au început să fumege grenade lacrimogene. Cine sunteți voi, copii ai îndrăznelii, voi, cei care apucați grenadele și le aruncați înapoi? Cine sunteți voi, cei care nu ați dat un pas înapoi atunci când au început măcelul?” (Vasile Neagoe, „Noaptea cea mai lungă”, 1990)

2017, Piața Universității. Lângă Spitalul Colțea e o troiță ridicată în memoria și pentru sufletele celor uciși acolo în noaptea de 21/22 decembrie 1989. „Glorie eternă eroilor neamului căzuți pentru libertate”, stă scris pe ea. E o glumă. Din numele troiței - „Poarta Eroilor”, pe inscripția jupuită a mai rămas doar „Poarta E”. De la „E trist”.

 
 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews