Peste 3000 de persoane au participat sâmbătă, la București, la un marș organizat de Asociația "Studenți pentru viață", în vederea susținerii femeilor gravide care își doresc să păstreze copilul, dar nu au sprijin din partea partenerului sau al familiei.

Participanții au mers pe traseul  Piața Unirii — str. Bibescu Vodă — bd. Dimitrie Cantemir — Parcul Tineretului. Aici a avut loc concertul "Life for life" susținut de tenorul Vlad Miriță și Paula Seling.
 
Ioan Silviu și Roxana Batariuc sunt doar doi dintre artiștii care au participat la Marșul pentru Viață desfășurat la București, în acest an. 

Întâlnirea noastră de-aici este un moment de bucurie creștină și umană. 

"Am venit la marșul pentru viață, pentru femeie, pentru familie, pentru că sunt femeie și cred că este de datoria mea să vin și să spun că în această lume, în care se pune foarte mult pe confort, cel mai mare confort ni-l aduc copiii. Un confort în primul și în primul rând sufletesc. În lumea aceasta în care se pune accent pe material, uităm că cea mai mare bucurie ne-o aduc copiii și împreună cu noi, cresc și ei.

Cred că ar trebui să insistăm ca să avem copii de tineri, ca să putem crește împreună. Ca femeie, cred că poți avea o familie împlinită, o carieră frumoasă, poți să ai copii, se pot combina toate, dar trebuie să ai credință în Dumnezeu", ne-a declarat Roxana Batariuc.
 
Artista a declarat că multe femei lasă pe plan secund dorința de a fi mamă, iar uneori este prea târziu pentru a mai schimba ceva: "O femeie azi dorește să își facă o carieră, să ajungă cât mai sus din punct de vedere social, dar ignoră cea mai important parte a vieții ei: aceea de a fi mamă. Și din păcate, e posibil să ajungă la o anumită vârstă când conștientizează bucuria de a avea copii, dar s-ar putea să nu mai poată".

Marșul a fost organizat în peste 130 de localități din România și Republica Moldova, printre care se numără: Cluj, Iași, Oradea, Brăila, Constanța, Timișoara, Focșani, Bacău, Suceava, Chișinău.

Potrivit "Studenți pentru viață", în România, din 1958 până în 2014 au fost înregistrate doar în spitalele de stat din țară 22.638.755 de avorturi legale, iar în Republica Moldova, în intervalul 1960 — 2014, 2.098.099 de avorturi. 


Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews