ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pentru a incinera un om de 68 de kilograme, ar fi nevoie de echivalentul a 100 de kg de lemne sau de benzina necesară pentru a parcurge 4000 de kilometri, aflăm de la acest blog. Asta, dacă respectivul corp ar arde într-un crematoriu, nu în aer liber. În urma incinerării, care durează uzual în jur de 2-3 ore, rămâne între 1 și 4 kg de cenușă, deschisă la culoare.  Guardian zice că pentru un crematoriu profesionist folosește, în medie, pentru o singură procedură, atâta energie cât folosește o persoană într-o lună calendaristică.


Și în România anului 2019, instituțiile statului ne cer să credem că un boschetar de 66 de ani a ars un cadavru în curtea sa, folosind zeci de kg de lemne sau sute de litri de benzină sau Dumnezeu știe ce cantitate de acid, iar nimeni nu a simțit nimic, nu a mirosit nimic? Nu se găsește niciun lemn, nicio canistră de benzină, nicio urmă de cenușă sau sânge? Apropo, pentru a dizolva un corp în acid este nevoie să treacă minim 48 de ore.

Un criminal meticulos, cu o inteligență și o capacitate de organizare peste medie, poate, repet, poate, ar fi reușit o astfel de performanță sub presiunea timpului.

Uitați-vă la moș Dincă, zis Popicu: vi se pare ceva inteligență peste medie? Vi se pare un tip organizat meticulos? Sau vi se pare un bolovan, o brută?

După două zile în care omul nu a recunoscut nimic, Popicu a avut brusc remușcări și a mărturisit tot. Aproape tot. Nu și-a dat seama ce-a făcut cu cadavrul fetei. Sau mai bine, nu a venit nimeni cu o versiune credibilă pe care acest om să și-o asume? Cred că după tratamentul din arestul poliției, Dincă din Caracal e gata să mărturisească orice: atacurile de la 11 septembrie, asasinarea lui JFK, fuga lui Pacepa, orice e nevoie.

Îmi e tot mai clar că întâmplările de la Caracal nu au fost rodul incompetenței, ci mai degrabă al acoperirii unei rețele despre care se știa că funcționa de ani de zile acolo, în care sunt implicați oameni din Poliție și Procuratură, cu binecuvântarea serviciilor locale și a autorităților publice.

Totul ar fi mers strună dacă n-ar fi apărut două erori neprogramate: 1) Popicu a răpit pe cine nu trebuia. Nepoata lui Cumpănașu, fost mare lăudător al serviciilor și ministerelor de forță, care a făcut scandal Și 2) Pentru că e foarte inteligent, nepoata a reușit să sune la 112 de la Popicu din curte, alertând „exteriorul” că este în viață.

Din acel moment, orice intervenție a autorităților trebuia amânată cât mai mult pentru a da timp rețelei: fie pentru a ucide fata și a se dispensa de cadavru, fie pentru a o scoate din țară și a duce-o departe, unde nici nu vreau să mă gândesc la ce va fi supusă.

Moș Dincă nu e decât un bouncer, un pălmaș, o brută, nu e nici pe departe capul acestei operațiuni monstruoase. Într-un oraș mic dintr-un județ mic, polițiștii, sri-știi, jandarmii, judecătorii, etc, se cunosc între ei și se acoperă între ei (aduceți-vă aminte de cazul polițistului pedofil: acționa în plină zi pentru că se simțea sigur pe el, protejat).

Se transferă dintr-o parte în alta. Ce s-a întâmplat la Caracal era cunoscut de tot ce înseamnă autoritate de forță în județ. Fără discuție. Mai ales că Oltul e județ mic, unde toată lumea știe pe toată lumea,  dar și pentru că există multe antecedente legate de traficul de persoane: nu m-ar mira ca una dintre motivațiile pentru care factorul politic să fi lăsat lucrurile să meargă așa să fie că e sursă de venit pentru județ.

În orice caz, nu pot să nu remarc un lucru: de unde la început, oamenii identificaseră instinctiv serviciile - prin exponentul STS - ca vinovat, între timp, pe neștiute, atenția publică s-a mutat spre poliție, pe PSD, corupție etc.A apărut și raportul care arată că STS a respectat întocmai regulamentele și că e curat lună, dar și mărturii, anonime bineînțeles -, cum că „dacă mai funcționau protocoalele cu SRI, îl găseam la milimetru”. Bine, nimeni nu se întreabă de ce STS, Procuratura, Miliția, etc, nu a apelat la SRI să-l localizeze pe moș Dincă la milimetru? Ce-i oprea să o facă?

Și totuși, în țara aceasta, cu ce se ocupă serviciile secrete? Și cum se face, că niciodată, bă da' niciodată, ăștia nu-s vinovați de nimic?

Încă nu a dat nimeni vina pe Biserică.