ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Insula Belina, despre care s-a vorbit atât de mult în ultima vreme, după ce DNA a început urmărirea penală împotriva a doi miniștri, are o istorie extrem de interesantă.

Această insulă a revenit în atenția publicului după ce DNA a început să cerceteze trecerea acesteia în administrarea unei firme private din Teleorman. 

Puțină lume știe, însă, că Belina a reprezentat o zonă de o importanță uriașă în planurile lui Nicolae Ceaușescu. Fostul dictator voia să construiască aici, alături de bulgari, o mega-hidrocentrală, prin care să atingă cel mai mare vis al său: independența energetică. La Belina urma să se construiască hidrocentrala Turnu-Belene sau Porțile de Fier 3.

În urmă cu 36 de ani aici s-au pus bazele unui oraș populat cu 3.000 de muncitori aduși din toată țara. 

Nicolae Ceaușescu a venit prima oară la Seaca (comuna vecină insulei Belina) în 1978, însoțit de 13.000 persoane, de la Roșiori la Turnu Măgurele. Se spune că fostul șef al statului avea o coloană de mașini care se întindea pe 6 kilometri și un „comitet de primire” uriaș. La Seaca, Ceaușescu a dat mâna cu Jifkov, președintele Bulgariei, obiectivul fiind acela de a se construi „la comun” hidrocentrala. Lucrările au început imediat cu un dig uriaș, care lega Seaca de Belina.

3000 de muncitori au venit aici din toată țara, iar șantierul se întindea pe 300 de hectare. Seaca, astăzi o comună aproape părăsită, urma să se transforme într-un oraș industrial, care deja începuse să prindă contur: sute de barăci cu încălzire centrală, curent electric și canalizare și-au făcut loc peste noapte pe malul Dunării. La vremea aceea, localnicii nici nu visau la așa ceva.

„Erau barăci pentru muncitori, separat,  familiști și nefamiliști,  pentru că unii veniseră cu nevestele și cu copii. Erau birouri pentru șefi, grădiniță pentru copii. Un furnicar de oameni.  Se ridica o clădire cu etaj unde avea să fie școală. Aici era curent electric, canalizare, condiții pe care, poate, nu le găseai în alte sate din județ”, spunea Lucian Călin, primarul de atunci, în urmă cu câțiva ani pentru Adevărul.

Lucrările s-au împotmolit prin 1983, fără ca autorităților locale să li se transmită un motiv real. Se spune că rușii s-au împotrivit acestui proiect, însă, în realitate, Ceaușescu a fost nemulțumit că bulgarii nici nu se apucaseră de treabă. Trei ani mai târziu, Ceaușescu a dat ordin ca șantierul să fie reluat. După Revoluția din 1989, proiectul a murit de la sine, iar „orașul de carton” cum era numit din cauza sutelor de barăci, a dispărut peste noapte, furat bucată cu bucată. Astfel, cel mai mare vis al comuniștilor nu s-a mai realizat.