În ultimele zile a avut loc în mediul online un protest inedit, câteva zeci de persoane lăsând pe pagina de facebook a Ambasadei Finlandei la București mesaje de protest privind cazul copiilor doctoriței românce Camelia Smicală. 

Finlanda, țară deținătoare prin rotație a președinției Consiliului U.E., a lansat, prin intermediul Ambasadei de la București, apeluri pe subiecte ideologizate, precum: combaterea violenței împotriva femeilor (numită „violență bazată pe gen”); protecția mediului; sistemul finlandez de educație și rezultatele la testele PISA; unitatea și coeziunea în cadrul U.E.; folosirea Inteligenței Artificiale în distribuirea cadourilor de Crăciun pentru copii; educație și incluziune în Republica Moldova ș.a. Aceste teme de discuție, aparent generoase, maschează tăcerea apăsătoare pe subiecte concrete precum abuzul la care o femeie româncă și copiii ei sunt supuși pe teritoriul finlandez. Tendinței civilizatoare de a oferi lecții teoretice de tipul „foaie de parcurs” îi răspund probleme practice invocate de români, dar asupra cărora Finlanda nu se grăbește să dea un exemplu european.

„Un stat european traumatizeaza doi copii, ținuți departe de mama lor, împotriva voinței lor. Eliberați-i pe Mihai și Maria Jalaskoski!”, spune Flavian într-un comentariu pe pagina de Facebook a Ambasadei Finlandei la București.

„Copiii au nevoie de mama lor. Stopați persecuția Dr. Cameliei Smicala, stop abuzului! Fiți o țară europeană adevărată!”, cere, la rândul său, Nicoleta.

„Aveți pretenția să fiți o țară civilizată, dar prin răpirea copiilor va asemănați mai mult cu o societate tribală”, este de părere Dan în comentariul postat de el.

Câteva zeci de români, în marea lor majoritate membri sau simpatizanți ai Alianței pentru Unirea Românilor (A.U.R., fondată de George Simion), au solicitat autorităților finlandeze să-și oprească abuzurile asupra celor doi copii ai Cameliei Smicală, Mihai și Maria Jalaskoski. Copiii sunt ținuți împotriva voinței lor în centre de plasament, fără posibilitatea de a-și vedea mama sau de a vorbi cu avocatul ori duhovnicul (drepturi elementare care sunt asigurate pretutindeni în U.E. -n.r.), totul în numele „interesului lor superior”, interpretat din perspectiva autorităților finlandeze. Protestatarii insistă că această privațiune este traumatică și nicidecum în bunul interes al copiilor și al dezvoltării lor armonioase.

Unele dintre mesajele critice postate pe pagina Ambasadei Finlandei la București au început deja să fie șterse sau cenzurate la publicare, remarcă simpatizanții A.U.R.

Aceștia au lăsat mesaje prin care au dorit să aducă la cunoștința cât mai multor români cazul și să transmită un semnal de alarmă Ambasadei, care să ajungă, astfel, atât la autoritățile finlandeze, cât și la cele române, obligate să ofere un ajutor real și decisiv cetățenilor români abuzați pe teritoriul finlandez. 

Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) speră că doar prin implicare comună se va putea influența cursul evenimentelor, din ce în ce mai tragice. Doctorița Camelia Smicală a anunțat luni prin social media că este puternic presată să renunțe la demersul de a-și vedea și recupera copiii, de această dată prin amenințarea unei condamnări la închisoare cu suspendare de 6 luni. Femeia arată că este acuzată nejustificat de plănuirea răpirii copiilor ei din sistemul de protecție socială finlandez, în realitate demersul ei constând într-o cerere legală de repatriere a copiilor, cetățeni români, înapoi în județul Neamț, unde bunicii materni doresc să îi ia în custodie.

Reamintim că recent, un grup de tineri a protestat în fața Ambasadoarei Finlandei la București, în timp ce vorbea la SNSPA, iar pe 30 noiembrie, în mai multe orașe din țară s-a cerut eliberarea copiilor Cameliei Smicală.