ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sâmbătă 23 martie, în toată țara are loc Marșul pentru Viață, ediția 2019. Regizorul Ivona Boitan, unul dintre cei care va lua cuvântul în cadrul Marșului desfășurat în Capitală, spune că viața este mai importantă decât aurul, autostrăzile sau animalele, cauze pentru care românii au ieșit în stradă recent.

„Sâmbătă e Marșul pentru viață. Ar trebui să fim cu toții în stradă. Nu câți au fost la Roșia Montană, că atunci era vorba doar despre aur. Acum e vorba despre noi și copiii noștri. Asta ar trebui să fie mai important decât aurul. Sau decât poluarea. Sau decât autostrăzile. Sau decât câinii și pisicile, urșii și copacii.

Toate au valoare, ne-o demonstrează micuța albină, fără de care dispărem cât ai bate din palme, dar trebuie să le luăm pe toate la măsură. Și oamenii sunt mai importanți tocmai fiindcă sunt, sau ar trebui să fie și să se simtă, responsabili.

Asta înseamnă să fii important, să fii responsabil. Și responsabilitatea noastră acum este să spunem DA firescului, DA vieții, DA curgerii râului de sus în jos și nu invers.

Ar putea fi numit Marșul pentru viața firească. Nu e firesc să omori nimic. Nu e firesc ca astăzi, când tehnologia îți arată aproape celulă cu celulă cum crește embrionul, cum se mișcă, cum există, să mai susții că faci asta dintr-un motiv bun și generos.

Și să nu uităm, marșul acesta nu e doar despre copii nenăscuți, e despre copii, despre familie. Despre viața așa cum o primim în dar și cum tot în dar o dăm mai departe.

Nu este marșul credincioșilor. Nu trebuie să fii credincios practicant ca să simți că viața e ceva ce nu poți cuprinde cu mintea. Că te depășește geometria cerului, organizarea absolut fascinantă a corpului uman etc.

Firescul nu-l citim în cărți, nu-l găsim în tratate, ci în bătaia inimii. Pe care nu o putem controla. Fiindcă nu ține de noi. Dacă inima mea nu o pot controla, ce mă face să cred că pot controla inima altcuiva?

Aici nu e vorba doar de avort, doar de criza de sarcină, doar de femei aflate la răscruce de drum, este vorba de o omenire aflată într-o cumpănă majoră. Politica României, dusă de lași, de corupți, de slugarnici, de indivizi pentru care țara e doar o tarla mizerabilă dar pe care speră s-o poată vinde la suprapreț, fără să-și dea seama ca „supraprețul” lor nu e nici o virgulă din cât merită, ei bine politica asta mizerabilă ne face să înțelegem că doar socialul ne poate salva. Asta au înțeles și ăștia cu diezul lor. De asta se tot chinuie să scoată lumea în stradă.

Doar că ce să vezi, oamenii ies în stradă numai în două cazuri. Când sunt plătiți, sau din credință. Nu poți plăti o țară întreagă, însă o țară întreagă poate ieși în stradă din credință.

Haideți să le arătăm că contăm. Haideți să le arătăm că da, suntem infatuați. Avem infatuarea vieții care crește în noi. Și a neamului care crește în noi. Și nimeni și nimic nu ne poate da cu flit.

Nu pot ei plăti cât putem noi crede! Copiii noștri născuți și nenăscuți încă, ne dau putere. Și cu asta nu te pui.

Ne vedem sâmbătă la 11:30 la Piața Unirii!”, a scris ea pe o rețea de socializare.