Sindicatele din Sănătate au anunțat declanșarea grevei generale

Sindicatele din Sănătate au anunțat declanșarea grevei generale după ce guvernanții nu au venit cu nicio soluție pentru angajații din sistem care au pierdut bani după aplicarea Legii Salarizării și a regulamentului de sporuri, informează Ziare.com.
Astfel, săptămâna viitoare, pe 26 aprilie, va avea loc un miting în Capitală cu peste 10.000 de oameni, pe 7 mai va avea loc o greva de avertisment, iar pe 11 mai e declanșată greva generală.
Liderii federației sindicale Sanitas au anunțat revendicările principale: „Cerem modificarea Legii Salarizării - contractul colectiv de muncă, pragul de 30% la sporuri și creștere salarială unitară, pentru toți colegii".
În ultima perioadă au fost numeroase proteste în sistemul medical, după ce a fost implementată noua grilă de salarizare a personalului.
Pe același subiect

Av. Gheorghe Piperea: Cum să nu iei amendă dacă nu te autorecenzezi online. Ce „surpriză”: oirovizionul fu câștigat pă valoare!

Președintele Asociației COLECTIV vrea justiție până la capăt: E bine că s-a încheiat o primă etapă. Continuăm, să vedem CINE s-a opus transferului răniților în străinătate

Av. Elena Radu: Ce se ascunde în spatele recensământului populației și locuințelor
Recomandările noastre

AUTOPSIA ȘI EPITAFUL PANDEMIEI DIN ROMÂNIA. Dr. Damian Baciu: SOMAȚIA unor medici români către INSP, instituție responsabilă pentru apărărea sănătății și vieții românilor. SEMNAȚI PROTESTUL AICI!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)