Solidaritate creștină. Alianța Evanghelică din România îl apără pe purtătorul de cuvânt al Bisericii: Ne cutremurăm că, într-o țară democratică și europeană, libertatea de credință și de conștiință este amenințată și vătămată prin acuzații nedrepte
Mai multe culte creștine, reunite în Alianța Evanghelică din România, au reacționat la acuzațiile de „discriminare” care i se aduc purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, de către două ONG-uri militante pentru ideologia corectitudinii politice.
Într-un comunicat de presă, Alianța Evanghelică din România denunță „hărțuirea la care este supus de către ONG-uri purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române” și susțin că afirmațiile lui Vasile Bănescu nu sunt deloc discriminatorii.
Mai mult, Alianța Evanghelică din România consideră că ținta reclamațiilor nu este Vasile Bănescu, ci însăși Biserica.
„Alianța Evanghelică din România formată din Cultul Creștin Baptist — Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica Creștină după Evanghelie din România — Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România și Cultul Creștin Penticostal — Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, a luat act de hărțuirea la care este supus de către ONG-uri purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, domnul Vasile Bănescu, prin reclamarea la CNCD. Din ceea ce a fost prezentat de mass-media, înțelegem că afirmațiile domnului Vasile Bănescu nu au fost în niciun fel discriminatorii. Activitatea și conduita profesională a domnului Vasile Bănescu, în calitate de purtător de cuvânt, nu pot fi catalogate în niciun fel drept discriminatorii. Această reclamație făcută în mod tendențios de către o persoană ce invocă o presupusă discriminare, ne amintește încă o dată că, de fapt, ținta nu este domnul Vasile Bănescu, ci Biserica și credința creștină”, se arată în comunicat.
Semnatarii comunicatului se arată consternați că într-o țară europeană și democratică pot exista astfel de atacuri la libertatea de credință și conștiință.
„Trăim într-o țară cu puternice rădăcini creștine și ne cutremurăm că astăzi, într-o țară democratică și europeană, libertatea de credință și de conștiință este amenințată și vătămată prin acuzații nedrepte. Suntem consternați să observăm că aceste catalogări înjositoare, hărțuirea în reclamații, chemările în judecată de către militanții ateismului și anticreștinismului sunt acceptate cu așa de mare ușurință”, se susține în document.
Alianța Evanghelică arată că România și-a câștigat dreptul la credință sub gloanțe și nu se mai dorește revenirea la momentele când ateismul era dogmă de stat.
„În situația dată, ne exprimăm dezacordul și îngrijorarea față de aceste amenințări cu privire la libertatea de exprimare, la libertatea de credință și la libertatea de conștiință. Ateismul în România a produs ură, sărăcie, nedreptate și violență. Zeci de mii de români de toate confesiunile au fost condamnați pe nedrept la ani grei de închisoare pentru credința lor. Constatăm cu surprindere că prin așa numitele „idei progresiste” se revine la aceleași „sofisme ieftine” ateiste pentru construirea unui alt „om nou”. Noi am văzut și am trăit „binele ateist” și știm ce preț de sânge am plătit pentru libertate. Românii și-au câștigat libertatea pe genunchi sub gloanțe. Nu dorim ca la Centenarul Marii Uniri, România să se întoarcă la ideologia atee și la hărțuirea oamenilor credincioși. Biserica este mandatată de Mântuitorul și are datoria de a-și face auzită vocea în societate și nimeni nu e îndreptățit să limiteze libertatea de exprimare a bisericii.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Doliu în presa românească! A murit Alexandru Moraru, realizator la Digi și Antena
Filmarea Zilei. Crescătorii de oi din Timiș refuză să-și sacrifice animalele
O stewardesă din România, de doar 30 de ani, găsită moartă în apartament. Părinții sunt devastați
Justiție contra naturii. O judecătoare se crede Dumnezeu și schimbă sexe într-o sală de judecată. LUJU: Florentina a devenit Flo
”Tăticul pandemiilor”, declarație apocaliptică: Chiar dacă scăpăm de război, vom avea o altă pandemie
A purtat Kamala Harris căști ascunse în cercei la dezbaterea cu Trump?
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Vasile Bănescu
Locații: București
Subiecte: Referendum pentru familie
Organizații: Biserica Creștină după Evanghelie din România Biserica Ortodoxă Română CNCD Cultul creștin baptist Cultul Penticostal
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)