ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Deputatul ALDE Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, susține că înclinația românilor spre autoconsum „ne costă în fiecare an venituri bugetare de multe miliarde de lei", pentru că grădinile, cotețele și atelierele din curte produc PIB, nu și impozite.

„Să presupunem că folosim, în demonstrația noastră, două găini ouătoare. Una dintre ele aparține unei ferme, cealaltă unui coteț. Oul fermierului va lua calea pieței și va fi vândut, în medie, cu 1 leu (pentru ouăle ecologice ceva mai mult, pentru celelalte ceva mai puțin). Oul gospodarului va trece direct din coteț în tigaie. Oul vândut va aduce bugetului TVA, impozit pe profit și pe dividende, impozit pe salarii și contribuții la asigurările sociale. La asta se adaugă faptul că, la rândul lor, salariile și profiturile obținute din producția fermierului, din prestațiile angrosistului și din serviciile supermarketurilor reintră în circuit și generează iarăși impozite și taxe. În schimb, oul din coteț, în drumul său spre tigaie, nu produce niciun ban. La fel în ce privește roșiile din brazdele de acasă, magiunul din prunii din grădină, săpunul din grăsimile adunate peste an, pulovărele tricotate din lâna oilor de la stână etc. etc. Toate acestea, cotețele, brazdele, grădinile, stânele și atelierele din fundul curții produc produs intern brut, dar nu produc și impozite. Producția din gospodăriile populației ajunge la peste 20% din PIB, fără să producă niciun leu impozit la stat. Doar ceva neglijabil, prin piețele țărănești.

Locuitorii din Danemarca, Franța și din alte țări care ajung la venituri bugetare în jur de 45% din PIB nu au găini în curte și nici nu amestecă în ceaun roșiile pentru bulion ori prunele pentru magiun. Faptul că avem o atât de puternică înclinație spre autoconsum, și nu doar în ce privește alimentele, ne costă în fiecare an venituri bugetare de multe miliarde de lei", a scris Vosganian pe Facebook. 

Confruntat cu reacții vehemente pe Facebook, Vosganian a revenit cu o postare ironică. „Am dat exemplul ouălor nu ca să impozitez cotețele (eu, cât am fost ministru, am redus impozite, nu am crescut sau nu am inventat niciodată un impozit sau o taxă) ci ca să fiu mai bine înțeles. Cred, însă, că am fost prea... abstract. Reacțiile pe care le-am primit arată că și la nivelul mentalităților mai avem mult autoconsum", a spus fostul ministru.