Un activist #rezist a recunoscut, cu seninătate, că s-a deplasat 150 de km în noaptea de Înviere, inclusiv după ora 22:00, pentru a „verifica bisericile”. Nicio reacție din partea autorităților
Ovidiu Vanghele, coordonator al siteului safielumina.ro(FOTO, stânga) și activist progresist la a recunoscut public că a circulat 150 de km în noaptea de Înviere, inclusiv după ora 22:00, când toată circulația este oprită, pentru a vedea dacă preoții și enoriașii respectă interdicția de a participa la slujbe.
Conform propriei mărturisiri, acesta a circulat 150 de km „prin comunele din jurul orașului Câmpina” „încercând să văd cum se comportă oamenii, preoții și voluntarii lor în misiunea de a împărți lumina, iar apoi ce se întâmplă la biserici, dacă oamenii chiar respectă interdicția de a participa la slujbă”.
Acestea, în condițiile în care nu există niciun motiv întemeiat pentru care un cetățean s-ar deplasa o distanță uriașă, de 150 de km, timp de mai multe ore, între numeroase localități.
În declarația pe propria răspundere nu există nicio opțiune „pentru supravegherea cetățenilor”, această activitate revenind numai în seama autorităților. Vanghele a pus și imagini din bisericile în care, teoretic, nimeni nu are voie să intre în afară de clerici.
Iată admisiunea lui Ovidiu Vanghele, făcută în mod public și pentru care, în mod normal, ar trebui ca autoritățile să se autosesizeze. Despre o scurtă biografie neromanțată a lui Ovidiu Vanghele și legăturile sale cu rețeaua Soroș puteți citi aici.
Între timp, Vanghele a reclamat la CNA emisiunea în care a apărut Dan Puric în seara de Înviere.
Pe același subiect

Ani Crețu, actrița care a luptat trei ani pentru Legea protecției persoanelor alergice, în exclusivitate pentru ActiveNews: Alergicii vor putea să trăiască o viață normală. VIDEO

Datoria publică a României va trece de 100% din PIB! Comisia Europeană îi dă dreptate jurnalistului Radu Soviani, care spunea că Guvernul PNL a făcut datorie publică în 11 luni mai mare decât în primii 19 ani de după Revoluție

ACTORUL ȘI SĂLBATICII! Bodgan Stanoevici a murit cu zile, ca Toni Tecuceanu. Presa mituită pune moartea actorului pe seama Covid, denunțându-l ca „nepurtător de mască.” NIMIC despre infecția cu o bacterie pe care o luase în spital!

IPS Teodosie, obligat de autorități să spună dacă preoții se vor vaccina: Ni s-a cerut în două zile să confirmăm câți se vaccinează. Nu putem în două zile. E sigura dată când o pandemie este dirijată mai mult politic decât medical

Decizie radicală a unui medic de familie: REFUZĂ să-și trateze pacienții care nu se vaccineaza anti-COVID. Ce spune LEGEA

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)