ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Inspectorii ISU au descoperit că orice petrecere dată în interiorul localului se putea transforma într-un dezastru.

Clubul nu avea autorizaţie ISU pentru că îi lipseau instalaţiile de detectare şi stingere a incendiilor, iar sute de oameni aveau la dispoziţie o singură uşă pentru a ieşi din local, susţin inspectorii ISU. Este primul club închis de pompieri în Capitală.

400 de oameni puteau intra în acest club. Sau cel puțin pentru acest număr era autorizat să funcționeze localul din complexul studențesc Regie din București. Câteva reclamații i-au condus pe pompieri în local.

„Numărul căilor de evacuare nu era dimensionat corespunzător, iar calea de evacuare existentă nu era nici ea dimensionată corespunzător. Nu existau instalații de semnalizare detecție a incendiilor, iar căile de evacuare nu erau marcate”, Adrian Marin, purtător de cuvânt ISU București-Ilfov, potrivit digi24.ro.

Localul avea o uşă principală de acces. Insuficient, spun pompierii, în cazul unei evacuări de urgenţă. În urma controlului, câţiva muncitori s-au pus pe treabă pentru a remedia problemele.

În urma controlului, patronii au fost amendati cu 30.000 de lei iar clubul a fost închis până va respecta toate normele de siguranţă.

Proprietarii localului susțin însă că acest control al pompierilor ar fi venit după decizia lor de a închide clubul, în urma tragediei de la Colectiv.

„Noi nu am mai funcționat din 31.10.2015. Am luat această decizie să nu mai deschidem locaţia până nu obţinem autorizaţie ISU. În acest moment aşteptăm reevaluarea locaţiei, în urma căreia să ni se menţioneze dacă trebuie să mai suplinim ceva”, a declarat Oana Craioveanu, directoarea clubului.